Președintele american Joe Biden i-a descris vineri președintelui Chinei Xi Jinping, într-un apel video, „implicațiile și consecințele” dacă Beijingul oferă sprijin material Rusiei în timp ce aceasta efectuează un atac brutal asupra orașelor și civililor ucraineni” , a spus Casa Albă, relatează AFP și Reuters.

Discutie Joe Biden - Xi JinpingFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Președintele și-a subliniat sprijinul pentru o rezoluție diplomatică a crizei”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.

Cei doi lideri și-au semnalat dorința de a „ține deschise canalele de comunicare” în cadrul acestei întâlniri, care a durat aproape două ore, potrivit unui comunicat de presă.

De altfel, Biden era așteptat să-i spună liderului chinez că Beijingul ar plăti un preț mare dacă va sprijini în mod direct invadarea Ucrainei de către Rusia.

Comunicatul Casei Albe vine la câteva ore după ce a avut loc discuția, în timp ce presă chineză a relatat imediat că președintele chinez i-a transmis omologului său american că conflictele și confruntările, cum ar fi evenimentele care se desfășoară în Ucraina, nu sunt în interesul nimănui.

Xi a spus că războiul din Ucraina trebuie să se încheie cât mai curând posibil și a cerut națiunilor NATO să poarte un dialog cu Moscova, dar nu a învinovățit Rusia pentru invazie.

Relațiile dintre state nu pot avansa în stadiul de confruntare, iar conflictele și confruntările nu sunt în interesul nimănui, i-a spus Xi lui Biden într-un apel video.

„Criza din Ucraina este ceva ce nu vrem să vedem”, a spus Xi.

Xi a spus că China și Statele Unite trebuie să îndrume relațiile bilaterale pe drumul cel bun și că ambele părți ar trebui, de asemenea, să își asume responsabilitățile internaționale cuvenite și să depună eforturi pentru pacea mondială.

„În calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și de primele două economii ale lumii, ne revine nu numai să conducem relațiile China-SUA pe drumul cel bun, ci și să ne asumăm responsabilitățile internaționale și să lucrăm pentru pace și liniște în lume”, l-a asigurat liderul chinez pe omologul său întrucât Statele Unite îndeamnă China să se distanțeze clar de Rusia.

Președintele chinez Xi Jinping i-a spus vineri omologului său american Joe Biden că războiul din Ucraina trebuie să se încheie cât mai curând posibil.

„Prioritățile principale acum sunt continuarea dialogului și negocierilor, evitarea victimelor civile, prevenirea unei crize umanitare, încetarea luptei și încheierea războiului cât mai curând posibil”, a spus Xi lui Biden într-un apel video.