Ucraina încă deţine controlul asupra zonelor-cheie ale ţării pe care forţele ruse încearcă să le cucerească, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva săptămâni de atac susţinut din partea Rusiei, informează vineri DPA citată de Agerpres.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Forţele ucrainene au răspuns fiecărui atac din partea unităţilor ruse, a spus Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram vineri la primele ore ale dimineţii.

Zelenski a dat asigurări că oraşe precum Mariupol în sud, Harkov în est şi Cernigău în nord, asediate de trupele ruse, nu vor fi abandonate la greu. De la armată până la Biserică, toată lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean, a spus preşedintele Zelenski, promiţând: "Vom fi liberi".

De asemenea, el i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru ajutorul său "nou şi eficient".

Zelenski le-a promis oamenilor de afaceri înlesniri precum mai puţină birocraţie şi împrumuturi fără dobândă pe durata conflictului. Între timp, au apărut indicii că teatrul bombardat în oraşul ucrainean asediat Mariupol ar fi adăpostit chiar mai mulţi oameni decât se credea iniţial.

Parlamentarul ucrainean Serhii Taruta a scris pe Facebook vineri dimineaţa că cel puţin 1.300 de persoane se adăposteau în clădirea care a fost bombardată miercuri. Taruta a spus că această afirmaţie se bazează pe informaţii privind oamenii care s-au aflat înăuntru şi au părăsit de atunci Mariupol.

Până acum, autorităţile oraşului susţineau că circa 1.000 de persoane au căutat adăpost în clădirea teatrului. Potrivit parlamentarei ucrainene Olga Stefanişina, în jur de 130 de civili au fost scoşi de sub dărâmăturile teatrului, joi. Numărul total al persoanelor ucise sau rănite rămâne necunoscut, a scris ea vineri.

Potrivit surselor ucrainene, clădirea a fost în mare parte distrusă de un bombardament ţintit al forţelor ruse, miercuri. La rândul său, Rusia acuză regimentul naţionalist ucrainean Azov pentru această explozie de proporţii.