Fabrica de avioane Antonov, aflată într-o zonă industrială, la aproximativ 10 kilometri de centrul Kievului, a fost vizată luni de un atac al armatei ruse, scrie BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Administrația orașului spune că uzina de avioane Antonov a fost vizată de un bombardament, iar imaginile de pe rețelele de socializare arată un incendiu și coloane de fum.

Fabrica de avioane Antonov este situată într-o zonă industrială, la aproximativ 10 kilometri de centrul orașului Kiev. Administrația orașului spune că serviciile de urgență se află la locul exploziei, conform BBC.

Luni dimineață, un bloc de locuințe din capitala Ucrainei, Kiev, a fost lovit de un obuz al armatei ruse, clădirea de 9 etaje fiind cuprinsă de flăcări. Potrivit ultimelor informații furnizate de Serviciul de Urgență al Ucrainei, atacul s-a soldat cu 2 morți și 3 răniți care au fost transportați la spital. Alte 9 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

---------------