Statele Unite sunt dispuse să facă orice pași diplomatici pe care guvernul din Ucraina consideră că i-ar fi de ajutor, a transmis sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Occidentul ar trebui să fie mai implicat în negocierile pentru încheierea războiului, relatează Reuters.

Departamentul de stat al SUAFoto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

„Dacă există pași diplomatici pe care noi îi putem face și pe care guvernul ucrainean îi consideră de ajutor, suntem pregătim să îi facem”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Lucrăm pentru a-i pune pe ucraineni în cea mai puternică poziție de negociere posibilă, inclusiv prin sporirea presiunii asupra Rusiei, cu impunerea de sancțiuni severe, și prin furnizarea de asitență de securitate către ucraineni pentru a-i ajuta să se apăra”, a mai precizat reprezentantul diplomației americane.

---