Mai multe coridoare umanitare de ieșire din localități ucrainene, inclusiv din portul Mariupol, aflat sub asediu în sudul țării, vor fi deschise sâmbătă pentru ca civilii să poată pleca, a spus vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk, adăugând că speră că Rusia va respecta o încetare a focului pentru a permite acest lucru.

Evacuarea civililor din UcrainaFoto: MARCUS YAM/LOS ANGELES TIMES / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ea a precizat că Ucraina intenționează să evacueze locuitorii din mai multe orașe și sate din regiunile Kiev și Sumî, precum și din alte câteva zone în care se desfășoară lupte.

"Sper că ziua va decurge bine, că toate rutele planificate vor fi deschise și că Rusia își va îndeplini obligațiile de a garanta regimul de încetare a focului", a declarat Vereshchuk într-un mesaj video, citat de Reuters.

Eforturile de a asigura o trecere sigură pentru locuitorii din Mariupol au eșuat în mod repetat în această săptămână.