NATO ia în calcul creșterea semnificativă a prezenței militare pe termen lung în țările de pe flancul estic, inclusiv în România, a anunțat vineri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Convoi NATO pe drumurile din RomaniaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

El a făcut aceste declarații la finalul reuniunii miniștrilor de Externe din țările membre NATO, spunând că trebuie făcută diferența între răspunsul rapid al NATO și dislocarea pe termen lung a trupelor NATO.

  • "Azi s-a discutat despre prezența noastră de apărare pe termen lung, în special pe flancul estic. Azi avem ceva prezență în est, grupuri de luptă în țările Baltice, în Polonia, dar și o altă prezență în Romania.
  • Luăm serios în considerare o creștere semnificativă a acestei prezențe militare, atât ca număr de trupe, dar și cu apărare antiaeriană, o măsură de descurajare prin apărare", a afirmat secretarul general al NATO.

Stoltenberg a precizat că discuțiile în acest sens au fost începute vineri, iar această decizie pe termen lung ar urma să fie luată într-o nouă ședință din 16 martie.

În aceeași conferință de presă, secretarul general al NATO a avertizat că în zilele care vor urma s-ar putea să fie și mai rău- mai multe decese, mai multă suferință, pentru că Rusia duce armament greu în Ucraina: "Îi cerem lui Putin să oprească imediat acest război". Am început discuția azi, vom avea o ședință a miniștrilor pe 16 martie și vom lua decizia asta pe termen lung.