De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia peste 650.000 de persoane au fugit în statele membre al UE invecinate Ucrainei, în România fiind în prezent peste 58.000 de cetățeni ucraineni, a spus vineri ministrul Lucian Bode. Acesta a spus că România va cere în câteva zile asistență financiară din partea UE pentru efortul de la frontieră cu refugiații, solicitanții de azil și asistența umanitară.

Refugiati ucraineni la vama SiretFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a prezentat vineri aspectele prezentate cu o zi în urmă la Bruxelles în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al UE.

"Referitor la situația din Ucraina am prezentat măsurile luate de România în privința controlului la frontiera de stat, primirea solicitanților de azil si asistența umanitara.

Am spus foarte clar că acest efort pe care România îl face nu poate fi susținut fără a solicita sprijin prin intermediul mecanismelor financiare si de sprijin ale CE. În perioada următoare, vorbesc de zile, vom transmite solicitările României, fundamentate către Comisia Europeană.", a declarat Bode.

Acesta a spus că de la invazia militară a Ucrainei de către Rusia peste 650.000 de persoane au fugit în statele membre al UE invecinate Ucrainei și că în țara noastră sunt acum peste 58.000 de ucraineni.

Miniștrii de Interne din UE au agreat să activeze Directiva de protecție temporară emisă în 2001 la situația din Kosovo

Bode a mai precizat că miniștrii de Interne din UE au agreat cu unanimitate de voturi aprobarea deciziei care declanșează aplicarea mecanismului prevăzut de Directiva de protecție temporară din 2001.

Iată că după 21 de ani, când această directiva a fost emisa pentru o situație la fel de grea, pentru situația din Kosovo, se operaționalizeaza, in scopul gestionării cazurilor provenite din zonele de conflict, direct fără proceduri individuale.

Așadar s-a convenit acordarea statutului de protecție temporară cetățenilor ucraineni care solicită acest lucru, si foarte important, suplimentar, cetățenilor unor state terțe care au locuit pe teritoriul Ucrainei și care nu se pot repatria în condiții de siguranta.

În baza acestei Directive, aceștia vor avea dreptul la acces la educatie, asistență medicală, drept la muncă si așa mai departe.