Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut vineri întoarcerea "soldaţilor în cazărmile lor", în timp ce războiul dintre Rusia şi Ucraina face ravagii, afirmând că este necesar "să se acorde o nouă şansă păcii" după vetoul Rusiei în Consiliul de Securitate asupra unei rezoluţii denunţând Moscova, notează AFP, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"ONU s-a născut din război pentru a pune capăt războiului. Astăzi, acest obiectiv nu a fost atins", a deplâns el. Dar "nu vom renunţa niciodată" să obţinem pacea, a adăugat el, într-o scurtă declaraţie făcută presei.

"Liderii trebuie să se îndrepte către calea dialogului şi a păcii", a implorat el, subliniind că "nevoile umanitare se înmulţesc şi se extind din oră în oră".

"Mor civili", a mai denunţat Antonio Guterres, în timp ce ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, cu câteva minute mai devreme, în faţa Consiliului de Securitate, a afirmat că armata rusă vizează doar ţinte militare şi a negat vehement moartea unor civili.

Pentru a face faţă crizei în creştere şi intensificării ajutorului umanitar, Antonio Guterres a anunţat numirea unui sudanez, Amin Awad, care a ocupat diverse funcţii în cadrul Naţiunilor Unite de-a lungul carierei, în funcţia de coordonator al ONU pentru criza din Ucraina