Papa Francisc a mers vineri la ambasada Rusiei pe lângă Sfântul Scaun și i-a transmis ambasadorului Moscovei îngrijorarea sa cu privire la invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat Vaticanul.

Membru al garzii elvetiene (stanga) ce il pazeste pe Papa FranciscFoto: Grzegorz Galazka / Zuma Press / Profimedia

Potrivit Reuters, se crede că este pentru prima dată când un papă merge la o ambasadă în timpul unui conflict. De obicei, ambasadorii sunt convocați de către Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a precizat că papa a petrecut aproximativ 30 de minute la ambasadă.

Bruni nu a dorit să comenteze informațiile potrivit cărora papa, în vârstă de 85 de ani, s-ar fi oferit ca Vaticanul să medieze conflictul declanșat de invazia rusă.

Încă de miercuri, înainte de atacul ordonat de Vladimir Putin asupra Ucrainei, Papa Francisc i-a îndemnat pe responsabilii politici să îşi facă un "examen de conştiinţă serios" în faţa lui Dumnezeu în legătură cu acţiunile lor.

"Mă rog la toate părţile implicate să se abţină de la orice acţiune care ar provoca şi mai multă suferinţă populaţiei, destabilizând coabitarea între naţiuni şi discreditând dreptul internaţional", a spus acum două zile suveranul pontif.