Sapatul gropilor in cimitir a devenit motiv de disputa intre

firmele de pompe funebre din Oradea. Proprietarul firmei

“La capatul drumului” acuza conducerea RAPAS ca favorizeaza

o firma de pompe funebre in detrimentul celorlalte societati

oradene care asigura servicii funerare

In Oradea, doar doua dintre firmele existente pe piata

pompelor funebre au dreptul sa asigure servicii complete,

inclusiv catafalcarea si inhumarea. Este vorba de societatea

care apartine Regiei Autonome Piete, Agrement si Salubritate,

regie in a carei administrare se gaseste si Cimitirul Municipal,

si o firma privata, SC Pietate-Kegyelet. Victor Mavrodoglu,

proprietarul firmei “La capatul drumului”, a cerut in

repetate randuri conducerii RAPAS sa i se dea dreptul

sa sape gropile si sa efectueze toate celelalte servicii

specifice in cadrul Cimitirului Municipal Oradea. “Starea

actuala in care o singura societate privata este admisa

sa desfasoare activitati de pompe funebre in incinta

cimitirului o consideram neconforma cu normele de

concurenta loiala”, se spune in cererea adresata RAPAS.

Raspunsul primit de la RAPAS este identic pentru ambele

cereri adresate acestei institutii: “Conform procesului-verbal

intocmit, nu s-a aprobat solicitarea dvs. referitoare la servicii

de catafalcare si inhumare”. Desi cei de la societatea

“La capatul drumului” au cerut ca acest refuz sa fie motivat

din punct de vedere legal, nu au primit nici un raspuns

in acest sens. “Nu este decizia mea, Consiliul de Administratie

al Regiei a luat aceasta hotarire”, sustine Ioan Hirte,

directorul RAPAS. Deoarece, pentru a putea presta

servicii funerare in incinta cimitirului, o firma de pompe

funebre are nevoie de acces la una dintre capelele de

aici, Victor Mavrodoglu a obtinut acceptul parohiei

greco-catolice de a folosi Capela Frentiu, obligandu-se

sa intretina aceasta capela si sa faca toate cheltuielile

pentru aducerea ei la standarde europene. Cu toate

acestea, conducerea RAPAS a refuzat sa aprobe

solicitarea firmei “La capatul drumului” privind efectuarea

serviciilor de catafalcare si inhumare.Conducerea SC “Pietate”,

firma acuzata de cealalta societate de faptul ca a monopolizat

serviciile funerare in interiorul cimitirului, sustine ca i se pare

normal sa fie asa, atat timp cat este cea mai veche societate

privata de profil din Oradea, functionand de 14 ani. “Decizia

privind acordarea dreptului de a presta servicii complete

in interiorul cimitirului apartine RAPAS”, sustine Lia Beres,

directorul SC Pietate.Victor Mavrodoglu spune ca situatia

existenta nu i se pare corecta. “Vin multi clienti care, afland

ca nu putem presta servicii complete, se duc la alta firma.

Nu mi se pare corect sa fie asa si cred ca dreptul de a

presta servicii in interiorul cimitirului ar trebui sa-l aiba

toate firmele private de pompe funebre sau, in caz ca

nu se vrea acest lucru, acestea sa fie facute doar de

RAPAS”, este de parere proprietarul firmei “La capatul

drumului”.