Partea proasta este ca, potrivit cifrelor oficiale, nici 25 la suta din productia autohtona de lapte nu se ridica la standardele de calitate impuse de Comunitatea Europena. Totodata, nici fabricile de procesat laptele nu indeplinesc cerintele europene.

Probleme mari sunt ridicate de faptul ca laptele produs in tara noastra contine in medie un milion de germeni si 600 000 de celule somatice, in timp ce standardele europene presupun maxim 100 000 de germeni si 400 000 de celule somatice.

In aceste conditii, chiar daca UE accepta solicitarile noastre referitoare la cota de lapte, producatorii autohtoni nu vor putea comercializa acest produs pe piata comuna daca produsele lor nu indeplinesc conditiile de calitate.

Procesatorii trebuie sa se modernizeze

„La fel ca in cazul altor produse agricole, laptele nu constituie o problema atata timp cat acesta este destinat numai consumului in gospodarie. Restrictiile care se vor impune se refera doar la productia marfa.

E normal, de altfel, in contextul in care laptele produs la noi ar putea ajunge de exemplu in Spania, unde consumatorul nu il accepta daca are depasite valorile legale la germeni si celule somatice“, a declarat Ghita Burlui, director la Directia Agricola Bacau. Realitatea este ca nici una din cele patru fabrici de lapte din judet nu indeplineste cerintele europene.

Din aceasta cauza, ministerul de resort a emis o decizie prin care obliga toti procesatorii de lapte sa modernizeze instalatiile, treptat, pana in 2007, cand se spera ca Romania va adera la UE.

Sprijin financiar mai mare pentru zootehnie

Romania a solicitat Uniunii Europene o cota de lapte de cinci miliarde de litri.

Judetul Bacau a produs anul trecut 154,4 milioane de litri (aproximativ trei la suta din cota ceruta de Romania Uniunii Europene), productie realizata de un efectiv de 52.718 vaci cu lapte. Mai putin de jumatate din laptele produs anul trecut a fost livrat pe piata (din care doar noua la suta a ajuns la unitatile de procesare).

Experienta statelor ce se vor integra anul acesta a dovedit ca Uniunea Europeana este dispusa sa acorde cote in medie cu 33 la suta mai mici decat solicita tarile care vor sa adere. Prin urmare, Romaniei i-ar reveni cam 3,3 miliarde de litri.

In acest context deloc incurajator, producatorii doresc sprijin financiar mai mare pentru zootehnie si acordarea subventiilor doar pentru fermele medii sau mari si pentru acei procesatori care au o sansa in perspectiva integrarii. Anul acesta, agricultorii care produc lapte de vaca vor primi, in perioada de vara, 1.

800 de lei pe litru daca produc in zona de munte si 1 400 lei pe litru in conditiile in care se afla in alte zone. Pe perioada de iarna, subventiile acordate producatorilor de lapte de vaca se ridica la 2 160 de lei pe litru pentru cei din zonele de munte si la 1 680 de lei pe litru pentru fermierii din alte zone geografice.

In 2003, celor 2 038 de crescatori de animale le-au fost alocate subventii in valoare totala de peste 8,4 miliarde de lei.