Dupa ce, in urma cu un an, Consiliul Local si Consiliul Judetean aproape

ca s-au batut pe actiunile FC Oradea, acum – urmare a pozitiei echipei

pe un loc retrogradabil – Consiliul Local si-a dat seama ca a cam inghitit

gogoasa. Echipa de fotbal FC Oradea a ajuns sa fie considerata de unii

alesi locali drept o "gaura neagra" si a devenit o povara pentru bugetul

local. Pentru a nu se lasa strivit sub greutatea ei si pentru a nu suporta

singur consecintele unei eventuale retrogradari, actionarul majoritar a

decis sa imparta povara si cu alti investitori, din sectorul privat. Urmare a

unei hotariri a Consiliului Local Oradea, adoptata ieri, SC Fotbal Club

Oradea-Bihor va deveni societate publica deschisa, oradenii – persoane

fizice sau private – putand deveni actionari ai ei prin subscriptie publica.

Consiliul Local Oradea a aprobat majorarea capitalului social la SC Fotbal

Club Oradea-Bihor SA prin emiterea de noi actiuni si subscrierea capitalului

prin subscriptie publica. Alegerea societatii care se va ocupa de organizarea

procedurii de subscriptie publica si de intermediere a vanzarii actiunilor emise

va cadea in sarcina societatii Fotbal Club Oradea-Bihor. Prospectul de emisiune

privind subscriptia publica si modificarea actului constitutiv vor fi supuse aprobarii

Consiliului Local in termen de 60 de zile. Dupa modificarea actului constitutiv,

societatea se va transforma in societate publica deschisa. Acestea sunt principalele

prevederi ale hotaririi Consiliului Local, actionarul majoritar al SC FC Oradea.

In prezent, actiunile societatii sunt impartite intre Consiliul Local, Consiliul Judetean,

Clubul Sportiv Fotbal Club Oradea, SC Electrocentrale si SC Drumuri Orasenesti.

Cu 103.164 de actiuni, Consiliul Local detine 62,83% din capitalul social al SC FC

Oradea-Bihor, urmat de Consiliul Judetean, cu 41.318 actiuni (25,16% din capital),

SC Electrocentrale, cu 15.838 de actiuni (reprezentand 9,65% din capitalul social),

SC Drumuri Orasenesti, cu 3.443 de actiuni (2,10%) si Clubul Sportiv Fotbal Club

Oradea, cu 430 de actiuni (0,26%). Valoarea totala a actiunilor se ridica la 119,2

miliarde de lei. Inainte de a aproba actul care da dreptul fanilor echipei de fotbal

sa investeasca in actiuni, consilierii au cantarit situatia in care se afla Consiliul local,

ca actionar, si echipa. Consilierul Gavril Avram a spus raspicat, inca din debutul discutiilor:

"Nu mai avem incredere sa investim banii publici in echipa de fotbal". El a aratat ca in

situatia in care se afla FC Oradea, ca ocupanta a ultimului loc din clasament, ea

reprezinta o gaura neagra pentru buget. Prin urmare, atragerea unor investitori

privati constituie singura solutie pentru administratia actuala. Consilierul Aurel

Toie sustine ca el s-a pronuntat de la inceput impotriva achizitionarii de catre

Consiliul Local a actiunilor de la SC FC Oradea si afirma ca prioritatile Consiliului

Local sunt altele decat fotbalul. El spune ca, actualmente, jucatorii sunt linistiti,

deoarece stiu ca banii vin de la buget, si "nimeni nu-i poate trage la raspundere"

. Prin urmare, el a conchis: "Sa ne oprim aici, pana nu este prea tarziu". Consilierul

Ioan Lucian, fostul presedinte al clubului oradean de fotbal, sustine ca pasul pe

care il face acum Consiliul Local este cel necesar. El si-a exprimat optimismul cu

privire la existenta persoanelor fizice sau juridice care vor dori sa investeasca

in actiuni. Consilierul Pop Miron sustine si el ca, in contextul actual, Consiliul Local

trebuie sa se implice cat mai putin in fotbal si sa faca loc sectorului privat.

Consilierii nu au decis inca valoarea cu care se va majora capitalul social sau

daca va exista o limita a numarului de actiuni care pot fi cumparate de o persoana.