Vilele ANL din cartierul Gheraiesti, anuntate cu mare tam-tam, s-au dovedit a fi un adevarat fiasco. In construirea acestora, autoritatile locale au incalcat legi, au desfiintat un monument al naturii si, colac peste pupaza, s-a facut treaba proasta. Ministerul a solicitat un teren, Primaria Bacau a dat terenul de la Gheraiesti.

General Proiect si Vanel Exim au proiectat vilele, dar nu au tinut cont de un aspect: terenul este inundabil.

Desi timp de 20 de ani vor varsa lunar cate 270 EURO in buzunarul Ministerului pastorit de Sergiu Sechelariu, proprietarii risca sa se trezeasca cu o pescarie la subsol atunci cand va ploua mai apasat. In proiectul initial nu au fost prevazute beciuri pentru familiile care au optat sa se mute in sanul naturii.

Insa, cei care doreau sa-si faca un loc special amenajat pentru muraturile de la toamna puteau scoate un ban in plus, iar constructorii le indeplineau dorintele. Pana aici, nimic suspect. Cei care au bani, pot beneficia de conditii. Numai ca cei care au sapat s-au trezit cu o adevarata fantana arteziana, panza freatica fiind la o adancime foarte mica.

Daca in conditii normale apa ajunge cu succes sa umple beciul, ne intrebam care va fi situatia in cazul unor ploi abundente? Dar in cazul unor inundatii? Ceea ce este mai grav este faptul ca atat autoritatile locale, cat si conducerea Apelor Siret erau constiente de inundabilitatea zonei.

Acest lucru a fost aratat in numeroase randuri, numai ca nimeni nu a tinut cont de sfaturile care puncteaza aspectele negative din dosarul locuintelor ANL Gheraiesti.

Date trecute cu vederea

Potrivit Minutei incheiate pe 20 aprilie 2001, inregistrata cu numarul 2573, zona este "inundabila, fiind influentata de descarcarile de ape mari ale amenajarilor hidrotehnice din amonte, dimensionate pentru clasa a doua de importanta". Drept urmare, proiectantul trebuia sa obtina de la Compania Nationala Apele Romane Avizul de amplasament.

Minuta a fost semnata de reprezentantii CN Apele Romane, D.A. Siret (Iulian Movila, Ionel Boatca si Ioan Gavrila), precum si de cei doi proiectanti, SC Vanel Exim SRL si General Proiect SA Bacau. Sarcina de a spune "nu" unei constructii de acest fel ii revine proiectantului, in speta SC General Proiect si SC Vanel Exim.

Aceste doua societati aveau obligatia de a vedea ca terenul nu se preteaza edificarii de locuinte. Nu au facut-o. Chiar daca in Minuta se specifica negru pe alb faptul ca zona este predispusa inundatiilor, directorul Emil Vamanu spune ca cei care locuiesc aici nu vor avea niciodata astfel de necazuri, pentru ca zona nu este inundabila, pentru ca apoi sa se contrazica singur.

Mai mult, Vamanu sustine ca nu exista nici o problema cauzata de puturile de captare, desi intr-o hartie care poarta antetul CN Apele Romane SA si a Directiei Apelor Siret conducerea filialei bacauane cere Regiei Autonome de Gospodarire Comunala (R.A.G.C.) Bacau "acordul pentru dezafectarea puturilor situate sau influentate de constructia cartierului ANL Gheraiesti".

Directorul RAGC, Adrian Craiovanu, ne-a declarat ca in zona au fost dezafectate "sase sau sapte" puturi - daca domnul director nu stie cate anume, noi nici atat. Rolul puturilor este de a asigura necesarul de apa al Bacaului.

Intrebat despre continutul maldarului de acte aflate in posesia noastra, care demonstreaza mai ales treaba de mantuiala, directorul Vamanu a afisat o fata de om stupefiat si a inceput sa deruleze firul unei adevarate conspiratii, cerand socoteala vizavi de traseul pe care l-au avut hartiile in drum spre redactia GAZETEI.

Apoi, ne-a povestit ca ne confruntam cu un fals in acte, chiar daca hartia pe care o mentionam are atat stampila D.A. Siret, cat si trei semnaturi ale angajatilor institutiei pe care o conduce.

Ilegalitati

Conform Legii Apelor, nr.107/1996, art.49, al.1, este "interzisa amplasarea in zona inundabila a albiei majore de noi obiective economice sau social culturale, inclusiv de noi locuinte". Drept urmare, terenul oferit de Primaria Bacau contravine legislatiei in vigoare care reglementeaza modul in care se poate construi in apropierea apelor.

Directorul Vamanu ne asigura ca interpretarea legii puse in discutie este urmatoarea: "in anumite situatii, se da aviz de amplasament. O sa va transmitem actele. Ce n-avem voie sa va transmitem este documentatia ce a stat la baza actului de reglementare". "Problema se rezolva si o sa vedeti, dar trebuie sa va explicam de ce s-a procedat asa. Avem acte in spate".

Care sunt situatiile in care se poate obtine unda verde de la Bucuresti pentru construirea pe o suprafata unde, in mod normal, nu sunt acceptate constructiile de locuinte? Raspunsul ni-l da acelasi director, care invoca, inainte de orice, interesele.

Astfel, Avizul poate fi dat de Compania Nationala Apele Romane in "situatii de forta majora sau … in functie de interesul care il trezeste lucrarea respectiva". Conform proverbului "Gura pacatosului adevar graieste", suntem intru totul de acord cu declaratia data de Emil Vamanu.

Dar ce facem in aceste conditii? Cei care au acolo case isi vor transforma subsolurile in piscine. "Nu e cazul sa o luati asa, pentru ca se poate renunta la subsol". Inventivitatea de care ati dat dovada ne-a lasat fara replica.

Mai mult, daca vor avea probleme si atunci cand renunta la subsol, recomandarea directorului de la Ape ar fi cocotarea caselor pe niste piloni: "… facem case ca in Austria", unde "trece apa pe dedesubt". Nu trebuie sa disperam, pentru ca, indiferent care ar fi situatia, "sunt solutii…. Exista cateva impedimente… nu se pot face garaje dedesubt".

Noi consideram ca impedimentele sunt mai multe si mai grave. GAZETA le va demonstra punctual si in numerele viitoare.

Treaba lor

Amplasamentul cartierului de locuinte este in nordul Bacaului, in parcul Gheraiesti, intre canalul de fuga al Centralei Hidroelectrice Bacau si frontul de captare apa potabila Gheraiesti I, sursa de alimentare cu apa a municipiului. Aici, redactorii GAZETEI au discutat cu constructorii, care ne-au explicat ca foarte multi dintre proprietari au solicitat beciuri.

Aceste spatii sunt sapate la o adancime de mai bine de 3 metri si nu o data s-a ajuns la apa. Pe moment, situatia este rezolvata printr-un dublu strat de izolatie. Nu se stie cine va plati cand se va demonstra treaba facuta in dorul lelii. Reprezentantul ANL Bucuresti, care putea da informatii despre ANL Bacau, nu a raspuns telefoanelor noastre.

Dirigintele santierului ne-a explicat ca problema inundabilitatii ii priveste pe cei care au cumparat locuintele de aici. Da, este adevarat ca zona este periculoasa. Discutand cu doi dintre proprietarii aflati in trecere pe la viitoarea lor casa, acestia ne-au explicat ca nu au fost avertizati de faptul ca pot fi inundati.

Strict clasificat la Ape

Interpelat de redactorul nostru cu privire la legalitatea constructiilor care s-au facut in cartierul Gheraiesti, inginerul care semneaza Minuta mentionata, Ionel Boatca, a inceput sa o dea din bara in bara, pentru ca, in cele din urma, sa se ascunda dupa protectia unei confidentialitati solicitate de Primaria Bacau sau acordata de trei acte normative.

"Nu pot oferi informatii de acest tip, pentru ca sunt confidentiale. Acest lucru a fost cerut de reprezentantii Primariei Bacau", ne-a explicat Ionel Boatca. Daca ii dam crezare inginerului de la D.A. Siret Bacau, Dumitru Sechelariu ar putea fi acuzat ca incearca sa ascunda modul in care sunt gestionate fondurile publice. Lucru care este grav.

Cu bata in balta

Inginerul a tinut sa precizeze ca poate ocoli raspunsul, tinand in fata lui scutul HG 781/2002, HG 585/2002, Legea 182/2002, care ii confera dreptul de a para orice incoltire.

Dar ce spun aceste legi invocate de inginerul Boatca, cel in fata caruia pana si directorul general trebuie sa ridice doua degete cand vorbeste? Conform Legii 182/2002, "informatii clasificate" sunt "informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala".

In ce mod este afectata securitatea nationala daca bacauanii vor afla ca ANL Gheraiesti este de fapt un fiasco cu iz de afacere? Mai departe. "Informatii secrete de serviciu", cele invocate de Boatca, sunt "informatiile a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat".

Mai mult, cel care pastreaza astfel de informatii ultrasecrete trebuie sa solicite un "certificat de securitate pentru persoanele cu atributii nemijlocite in domeniul protectiei informatiilor clasificate este obligatorie".

De asemenea, "pentru identificarea documentelor cu caracter secret de serviciu numarul de inregistrare al acestora va fi precedat de litera S, iar pe fiecare pagina se va inscrie: secret de serviciu", conform HG 781/2002. Drept urmare, inainte de a fi citate niste legi este recomandabila o buna lectura a acestora. Incercati, domnule inginer Boatca! S-ar putea sa reusiti.

Troaca cu slugi

Consiliul Local, masina de vot aflata mereu la dispozitia primarului Dumitru Sechelariu, a privit cu regrete cat se poate de marunte stampilarea actului de deces al Parcului Gheraiesti. Ici-colo cate un mic oftat.

Consilierul Ienasoaie, din partea filialei locale a PRM, a servit colegilor de consiliu informatii cu privire la normele europene care impun ca fiecare localitate sa aiba o anumita suprafata impadurita, a votat impotriva defrisarilor, insa altceva nu a facut.

Pe sub mustati, ceilalti reprezentanti ai opozitiei au mai scos cate un mic marait, pentru ca in cele din urma votul sa treaca cu o majoritate zdrobitoare.

Inconstientilor!

In anul 1995 Consiliul Judetean Bacau aproba o Hotarare denumita "Masuri de protectie a Parcurilor si Rezervatiilor naturale, a florei si faunei declarate monumente ale naturii sau declarate ocrotite de lege". In anexa 1 a Hotararii nr.18/15.12.1995 se preciza ca Parcul Gheraiesti este, intr-adevar, ocrotit de lege.

Fata de aceasta hotarare, care a fost incalcata, solicitam o serie de raspunsuri.

In primul rand, vrem sa stim de ce consilierii nu-si fac temele pentru care sunt platiti? De ce nimeni nu a tinut cont de faptul ca Gheraiesti este monument al naturii? De ce HCL care a dat acceptul pentru defrisare a primit voturi pro? Inconstientilor! Ati distrus o parte din cel mai frumos parc al zonei si ati facut-o fara nici un regret. Hora marsaviei lor nu se opreste insa aici.

Dupa toate probabilitatile, se pare ca ANL se va extinde si in alte zone din Parcul Gheraiesti. Astfel, conform principiului banul cumpara totul, suntem pe punctul de a ne vinde la kilogram parte din ceea ce s-a numit candva "protejat de lege", demonstrand ca, atata vreme cat exista interese, se poate calca in picioare orice.

Mai ales legea! Haideti sa ne vindem steagul, sa ne donam mama la organe, sa ne trimitem verisoarele mai tinere la produs. Noi putem face praf totul. Nu mai are cine sa ne opreasca. Nici macar legea. E interpretabila, nu-i asa, domnule Vamanu? Cat de interpretabila, vom arata in numerele viitoare.

Neregulile de la ANL Gheraiesti au urmat urmatoarea filiera: Dumitru Sechelariu a dat terenul, Sergiu Sechelariu a venit cu ideea, sotia lui Sechelariu a facut planul. Din ecuatie, greseala a facut-o mai ales proiectantul.