In Bacau, Partidul Democrat a reusit performanta de a pierde 5 consilieri locali din cei 3 alesi pe liste in 2000. La alegerile trecute, PD a obtinut 3 locuri in Consiliul Local. Toti trei au demisionat din partid pe parcurs, doi dintre ei si din CL pe motiv de incompatibilitate. Un consilier ApR trece la PD, insa, pana la urma, renunta si el.

Ulterior, in locul celor doi deminsionari pe motiv de incompatibilitate sunt inscaunati alti doi consilieri PD. Unul din ei a decis zilele trecute sa renunte la carnetul de partid.

Organizatia bacauna a PD este condusa de deputatul Vasile Nistor. O persoana care, dupa cum sustin unii, conduce organizatia cu o mana de fier, neacceptand sa imparta puterea cu nimeni. Dar nu acesta este lucru care i se reproseaza cel mai mult deputatului ci modul in care a inteles sa faca politica.

Nistor este secretar al comisiei parlamentare de control al SRI si nu pierde niciun prilej sa aduca in discutie acest lucru. De multe ori chiar daca se face de ras. Asa s-a intamplat acum cateva luni cand ziarul sau - Monitorul de Bacau - titra pe prima pagina: "PSD se foloseste de metode KGB-iste".

Articolul era legat de noul serviciu al Conex - Busola - serviciu pe care deputatul PD il vedea ca o forma a unei urmariri in masa practicata de partidul de guvernamnt. Tot articolul se baza pe declaratia lui Nistor ca secretar al comisiei SRI.

Unul cate unul consilierii PD au parasit partidul. Ultimul a fost Adrian Taras, care si-a anuntat demisia din partid chiar la inceputul sedintei Consiliului Local de saptamana trecuta. Chiar daca nu a dorit sa dea prea multe detalii cu privire la motivele demisiei, Taras a revenit asupra deciziei dupa ce in ziarului lui Nistor s-a acreditat ideea ca ar fi fost santajat pentru a demisiona.

"Motivele pentru care demisionez sunt minciuna si dezamagirea din Partidul Democrat" - si-a explicat Taras gestul. "Am fost dezamagit de stilul de a face politica a Partidului Democrat, stil adoptat in ultima perioada. "PD a declansat o campanie prea dura fata de ceea ce credeam eu ca trebuie sa fie o lupta politica. Pentru mine politica e politica si viata personala e viata personala.

La inceput se intrezarea o campanie frumoasa, curata. Cand au `nceput atacurile dure la persoana m-am retras. Nu s-a facut nici o presiune asupra mea si nu cunosc sa se fi facut presiuni asupra sotiei mele sau a colegilor ei".

Despre "dezamagirea" la care facea referire, fostul consilier democrat a explicat ca in campania declansata de filiala bacauana a PD se foloseau date nu tocmai corecte.

Cutiile postale ale bacaunilor au inceput sa fie alimentate cu scrisori ale deputatului Nistor in care acesta, impreuna cu candidatul partidului la primarie, sustineau ca Bacaul este unul dintre cele mai scumpe orase din tara din cauza impozitelor excesive si ca taxa de salubritate incasata de municipalitate este ilegala, indemnandu-i in acelasi timp, prin intermediul ziarului Monitorul de Bacau,

sa se prezinte la casieria primariei pentrua-si recupera banii.

"In acele hartii impartite populatiei exemplele folosite nu reflectau purul adevar. Din acest motiv m-am si opus. Eu intotdeauna cand am facut o afirmatie am facut-o avand la baza date concrete si corecte, tocmai pentru a nu da nastere la interpretari", a mai spus Taras.

Daca imediat dupa demisia sa din partid, PD a emis un comunicat in care consilierul era considerat in continuare "prietenul si colegul nostru", punand demisia pe seama unor "presiuni", dupa ce acesta si-a explicat motivele demisiei, ziarul PD-ului il ataca extrem de dur.

"Agamita", "incearca sa o intoarca ca la Braila", "a ales dezonoarea" - sunt doar cateva din caracterizarile aparute in Monitorul de Bacau.

Dupa ce a trecut prin mai multe schimbari de proprietar, dupa ce jurnalistii au parasit ziarul dezgustati de metodele patronului si dupa ce acesta a fost preluat de deputatul Vasile Nistor, Monitorul de Bacau s-a prabusit. Limbajul folosit de cei care scriu acum este sub orice critica si aminteste de maniera in care scria Scanteia in anii '50.

"Slugi, cozi de topor, clica" sunt cuvinte folosite nu doar pentru a-i desemna pe adversarii politici ci si pe cei care au intrat in dizgratia liderului PD. Si nu in editoriale ci in reportaje sau anchete.

In plus toate titlurile sunt puse astfel incat sa se transforme in atacuri politice. O spune un fost ziarist de la Monitorul: "Sefu' fusese palit de o idee, ii cazuse o fisa. Noi, cei din redactie, trebuia sa punem titlul in asa fel incat, din orice stire, bizonul carpatin trebuia sa inteleaga obligativitatea de a-l vota.

Super! Adica, la un viol, in titlu, trebuia precizat ca baba Ileana de aia o fost violata cu bestialitate, pentru ca partidul de la putere nu i-a luminat strada si violatorul a putut sa actioneze linistit. Sau daca Frosa isi rupea gatul pe strada, era de vina alt partid, care a facut trotuarele prea inalte".

Acuzatiile fara dovezi au devenit regula si nu exceptia. Ultima actiune de acest fel s-a petrecut in ziarul de sambata, cand o ziarista de la Gazeta de Bacau a fost acuzata ca a luat mita de la unul din cei doi viceprimari bacauani pentru a-l denigra pe Vasile Nistor.

Ca sa nu mai vorbim de plagiaturile comise de Monitorul de Bacau, cand in paginile sale au aparut cu cateva virgule schimbate aceleasi articole care aparusera cu putin timp in urma in ziarele concurente.