9 Mai - Ziua Victoriei. Al Doilea Razboi Mondial se incheia in 1945 cu victoria Aliatilor. Pentru capitanul Traian Jugureanu, comandantul Companiei de Pionieri din Regimentul 27 Dorobanti, sfarsitul razboiului a insemnat doar inceputul unui calvar.

Cazut prizonier la Cotu Donului, in 1942, condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru ca a luptat impotriva Uniunii Sovietice, Jugureanu avea de indurat cosmarul zilelor de lagar. Razboiul se terminase dar nu si pentru romanii cazuti prizonieri. Intr-unul din lagare, intr-un singur an, din 80.000 de prizonieri au ramas in viata 17.000. Circa 45.000 au murit de foame.

Razboiul lui Traian Jugureanu a mai durat inca 10 ani. Cu cei trei dinainte, in total 13 ani de prizonierat la rusi.

Traian Jugureanu era comandantul Companiei de Pionieri din Regimentul 27 Dorobanti al armatei regale in momentul in care a inceput razboiul. A plecat pe front. Era capitan. Spre Est. Spre Stalingrad. Iadul. Cati mai stiu cum a fost si ce a fost la Stalingrad? A fost dat disparut la 23 noiembrie1942, in luptele de la Cotu Donului.

Desi familia l-a crezut mort timp de aproape sapte ani, destinul sau a fost altul: din 1942 pana in 1955 a fost prizonier in noua lagare sovietice. "Am luptat numai pe frontul de rasarit. In 1942 am cazut prizonier si am fost repatriat la 1 decembrie 1955. In 1948 mi-a fost inscenat un proces la Moscova".

A fost condamnat la 25 de ani de lagar si inchisoare pentru sustragere de hrana de la popota. "Nimic mai mincinos. Nici nu aveam popota. Adevaratele motive? Am luptat impotriva rusilor si am refuzat sa fac parte din "Divizia Tudor Vladimirescu". Aceasta a fost formata pentru a lupta impotriva tarii, pentru a constitui nucleul asa zisei armate de maine".

"Ne promiteau ca vom avea tot ce ne dorim, ne vom intoarce in tara, vom fi inaintati in grad. Un prieten al meu, Varia Marin, s-a inscris in Divizie numai pentru a dezerta. A fost prins si impuscat".

Dupa sapte ani a avut dreptul sa trimita acasa o carte postala. Pe acel petec de hartie anunta doar ca este sanatos. Raspunsurile primite erau similare. Daca sau cat va rezista chinurilor pe care le indura, ce se va intampla cu familia lui, erau intrebarile ce-l macinau. Rememoreaza acei ani si licarul din ochi ii tradeaza o suferinta mai mare decat ne putem imagina.

"Puteau sa-mi taie picioarele fara anestezie"

"Pe 23 noiembrie '42, am fost obligati sa ne predam. S-au format coloane si am mers zile intregi fara a primi hrana. Ne-am oprit doar o data, pe un camp, langa niste gramezi de grau mucegait. L-am mancat asa crud si ne-am luat si provizii in buzunare. In prima zi am mers fara oprire 50 de kilometri.

Seara tarziu am fost incartiruiti intr-o scoala, ne-am asezat pe jos, sa ne culcam, insa mi-a fost imposibil sa ma mai ridic. Nu imi mai simteam picioarele, puteau fi amputate fara nici un fel de pregatire medicala". Respiratia ii tradeaza emotiile aducerii aminte. "Poate nu ma credeti, dar sa stiti ca e adevarat! Cei care ramaneau putin in urma erau impuscati".

Primii doi ani ca prizonier i-a petrecut in lagarele de la Podma si Oranki. Au urmat Manastarca, Krasnoiarsk, inchisoarea de la Butirka (mai - septembrie 1948), Kirov, Vorkuta (1948 - 1950), Stalingrad (1950 - 1951) si Siberia - Asbest(1951 - 1955).

O noua zi, acelasi chin

"Ne trezeam dimineata la ora cinci. Pe la sase luam masa, simbolic spus, pentru ca nu primeam decat atat cat sa nu murim de foame: 20 de grame de unt, 30 grame de zahar si putina paine de secara ce arata ca un terci si nu era bun decat sa-ti raneasca gingiile cu paiele ramase.

La opt incepeam munca: in cariera de piatra, la gradina, intr-o fabrica de caramida, caram si lemne pe o sanie la care eram inhamati cate zece. La pranz primeam o ciorba chioara, fara nimic in ea. O iarna intreaga, pentru 28 de persoane, cate erau " cazate" intr-o camera, s-a nimerit intr-o farfurie un cap de scrumbie. De obicei incercam sa ne dam seama dupa miros ce ar fi putut fi".

Chinurile indurate depasesc cu mult imaginatia. Cel putin a noastra, a tinerilor. Sa-ti pastrezi demnitatea, verticalitatea, sa nu-ti pierzi mintile cand vezi cum doi camarazi se cearta pentru masa de pranz, un sobolan prins dupa indelungi eforturi. Si frigul! Frigul era cel mai greu de suportat. "La Vorkuta temperaturile erau de minus 60 de grade. Ni se albeau obrajii de frig".

Din programul zilnic faceau parte si interogatoriile. Momente urate, dar in acelasi timp asteptate. De ce? Pentru o tigara.

Simtul umorului i-a fost tovaras

"Fumam tigari rasucite din foi de ziar umplute cu tecile de mazare din saltele. Cand hartiile de ziar au fost epuizate am folosit hartii de la sacii de ciment, iar cand s-au terminat si acestea am trecut la operele lui Stalin, singura lectura permisa. La interogatorii, rusii ne ofereau mahorca.

In fata lor ne faceam cate o tigara groasa cat un deget, tot in hartia cu vorbele "tatucului", trageam cateva fumuri, raspundeam la intebari si incercam sa iesim cat mai repede afara, sa impartim trabucul cu ceilalti". Metoda prin care rusii erau enervati inainte de a se consuma tigara ii starnesc si acum, dupa 60 de ani, hohote de ras. "Le spuneam ca vor castiga nemtii razboiul.

Afara asteptau toti ceilalti sa traga cate un fum". Se mai amuza si de sloganele pe care le scriau pe saniile cu care carau lemne: "atelaj Stalin", "Hitler" si " Prietenia romano-rusa". Toate eforturile rusilor de a le sterge esuau. Erau rescrise ori de cate ori dispareau.

Regrete? Tineretul din ziua de azi nu-si cunoaste istoria!

Aproape de capatul drumului, ar vrea sa vada ca tinerii asculta si cred ceea ce pentru el si camarazii sai a constituit realitate. Amintirea suferintelor indurate ar fi mai usor de suportat si ar capata sens daca ei ar arata mai mult interes pentru istoria tarii. Traian Jugureanu a strans intr-un dosar toate insemnarile, diplomele si pozele ce-i aduc aminte de acea perioada de chin.

Nu a uitat nimic, nici o clipa traita, nici un chip. A cunoscut oameni fara nimic uman in ei, dar si fete regale. Pana acum nu l-a intrebat nimeni nimic despre acea perioada. Locuieste intr-o garsoniera, la etajul patru. Singur. L-am intrebat ce i-ar spune regelui Mihai, daca l-ar intani. Ma asteptam sa imagineze un dialog despre razboi, situatii conflictuale si ceea ce ar fi putut fi daca...

Dar nu, raspunsul a fost unul neasteptat. "L-as intreba daca isi aduce aminte cum l-am invatat sa traga cu pusca in poligonul de la Oficiul National de la Educatie Fizica.

Traian Jugureanu, la 94 de ani, are un singur regret: tinerii nu vor sa-si cunoasca istoria! Il las cu amintirile dintr-un secol trecut, inchid usa cu grija si in gand aud vorbele pe care mi le spunea bunicul: din pumni sa nu te vezi, dar curajul sa nu-l pierzi.