Interlopii si politistii danseaza la aceeasi nunta?!

Fata lui Salomia se marita, e nunta-n cartier! Cam asa s-a fredonat sambata in blocul in care locuieste comisarul-sef Dan Salomia, sef Serviciu de Supraveghere Operativa si Investigatii din cadrul I.P.J Constanta.

Vecina care statea ieri in fata scarii a fost chiar binevoitoare in a ne povesti amanunte, apreciind ca nunta trebuia sa fie o reusita, fie si daca se luau in calcul marcile masinilor cu numere straine ce au facut parte din alai. Fata lui Salomia se marita, e nunta in cartier! Nimic rau in asta si casa de piatra tinerilor casatoriti.

Nimic rau in acest eveniment, pentru ca, pana una-alta, politistii pot fi socri mici cu tot ceea ce deriva din aceasta postura.

Nu avem habar cate pingele s-au tocit la sarbele si horele din noaptea nunti, dar se pare ca acordurile melodiilor saltarete au fost audiate si de… Fatih Kesser, nimeni altul decat controversatul afacerist bagat ba in rambursarea ilegala de T.V.A. de la Ovidiu, ba in facatura „Nitramonia“ de la Fagaras.

In fapt, surse din Politie, si nu numai, au facut cunoscut faptul ca in fata restaurantului „Melody“ din Mamaia, locul in care s-au desfasurat felicitarile, masa si dansul, a fost parcat, toata noaptea, autoturismul „Volvo“ B-69-MED apartinand lui Kesser.

Mai mult decat atat, inaintea aparitiei masinii Kesser-ului, toata lumea cu sau fara grade se agita de mama focului pentru ca pregatirile sa fie puse la punct, asa dupa cum au descris atmosfera „specialistii“ prezenti. Conform acelorasi surse, in zona a fost amplasat un detasament mobil de jandarmi apartinand de Brigada Palas, al carei sef, maior Seceleanu, se afla la nunta.

Nu au lipsit nici camerele de luat vederi, care au tras cadre largi in fata si in spatele restaurantului, cu toate ca nuntasii se aflau in club. Printre cei aproximativ 200 de invitati s-au aflat si cadre de Politie, dar si interlopi, unul dintre numele vehiculate fiind cel al clanului Culetu, „vestit“ prin implicarea in trafic de droguri.

Nu au lipsit nici focurile de artificii pe plaja, distractie care a costat, conform surselor, aproximativ 3.000 de dolari, adica fix suma cu care s-a plans ulterior Dan Salomia ca „a ramas in gaura“.

Specialistii aflati in zona au specificat faptul ca jocul de artificii a fost urmarit in doua moduri: cei care nu aveau de ce sau de cine sa se fereasca au iesit pur si simplu afara, in timp ce „vipurile“ au admirat feeria de culori mai discret, de pe terasa.

Se pare ca alaturi de Keseer a fost prezent si Negip Remzi, finul si totodata asociatul afaceristului turc, un alt personaj important al lumii interlope. Cert este ca invitatii, printre care in mod cert s-au aflat si politisti, s-au declarat incantati de atmosfera.

Asa dupa cum am precizat anterior, masina lui Fatih a fost parcata in fata restaurantului, dar o parte a politistilor aflati la nunta au afirmat fie ca „nu au stat cu el la masa“, fie ca… „nu il cunosc pe Kesser“! Sincer vorbind, nu ar fi nici o problema ca niste politisti au fost prezenti la nunta unui coleg, dar maniera in care majoritatea au dat-o cotita atunci

cand s-a pus problema prezentei lui Kesser, este o… problema. Pana una-alta, nu ar trebui sa-si faca ganduri, in conditiile in care chestorul Traian Jipa a declarat ca „nu este nici o problema daca politistii au fost la nunta unui coleg“, precizand ca nu are informatii privitoare la prezenta lui Kesser, pentru ca a lipsit din localitate.

Trebuie amintit si faptul ca reprezentantii Politiei constantene contactati, cu doua exceptii, aveau stiinta de eveniment, unii dintre ei preferand varianta „no comment“ cand s-a ajuns la subiectul controversatului afacerist turc.

Transant in a nega prezenta lui Kesser la nunta a fost doar nea Sica, patronul de la „Melody“, care a declarat chiar inainte a fi chestionat amanuntit ca „individul acesta nu a calcat in restaurant“, excluzand chiar posibilitatea ca masina B-69-MED sa fi fost parcata langa club.

Nu stim daca in atributiunile unui patron de restaurant se regaseste si aceea de paznic al parcarii aferente, dar precizam ca nea Sica a gasit totusi o explicatie pentru eventuala prezenta a lui Kesser in zona, afirmand ca „mai sunt inca patru cluburi aici“.

Fara a avea pretentia ca emitem judecati de valoare, in acest caz nu putem totusi sa nu ne intrebam de ce masina lui Fatih Kesser s-a aflat toata noaptea tocmai langa restaurantul in care se desfasura nunta fiicei lui Dan Salomia si mai ales de ce au existat atatea surse politienesti care fie au confirmat prezenta acestuia la eveniment, fie s-au abtinut sa comenteze, dar nu au negat categoric

aceasta posibilitate.

Carmina Kesser: Fatih se odihneste

Pentru ca tot s-a facut vorbire despre controversatul om de afaceri ca nuntas, normal era sa fie intrebat si Kesser despre acest „aspect“, cu atat mai mult cu cat era cel mai in masura sa spuna daca a ascultat o sarba sau o hora sau ce dar a dat la masa.

Ne-am deplasat la unul dintre domiciliile acestuia din Constanta, aflat pe strada Pescarilor, intr-unul dintre complexele de apartamente de pe malul marii. In fata blocului era parcat autoturismul „Volvo“ B-69-MED alaturi de… un caine mare, rau si negru in cerul gurii, amanunt observat cand patrupedul latra cu strasnicie.

Din motive canine nu am putut intra, dar pentru ca pe terasa se aflau trei femei, le-am intrebat pe ele cum il putem contacta pe numitul Kesser. Cerandu-si scuze ca doar ce se daduse cu oja, una dintre ele a dorit sa nege domiciliul afaceristului in acel bloc, dar, spunandu-i-se ca in mod cert masina parcata este a lui, a recunoscut, precizand chiar ca este… sotia lui Fatih.

Mai mult decat atat, doamna Kesser s-a aratat foarte contrariata de faptul ca sotul i-a fost „depistat“ atat de repede. Pentru ca sotul era „obosit si se odihneste“, nu l-am putut contacta personal pe afacerist.

Poate ca intr-adevar Kesser isi facea somnul dupa o noapte petrecuta la… nunta sau poate ca nu dormea si a refuzat sa discute cu reprezentantii presei, preferand sa se ascunda in spatele jaluzelelor si, implicit, al sotiei.

Cert este ca la acest sfarsit de saptamana, perioada in care s-a desfasurat si nunta la care comisarul-sef Dan Salomia a fost socru mic, Kesser s-a aflat in Constanta dupa o lunga perioada de absenta din zona.

Coincidenta sau o simpla… intamplare intamplatoare? Poate ca organele abilitate vor raspunde categoric acestei intrebari de al carei raspuns depind multe aspecte ramase inca neelucidate, atat in privinta lui Fatih Kesser, cat si in cea a lui Dan Salomia.

Poate ca organele abilitate vor raspunde categoric, nu de altceva, dar cum vor mai putea fi arestati niste infractori de politistii asupra carora planeaza suspiciunea ca au dansat la aceeasi nunta cu interlopii!

„Jur pe sufletul copiilor mei: Kesser nu a fost la nunta“

Contactat telefonic, comisarul-sef Dan Salomia a declarat ca nu a auzit in viata lui de masina cu numarul B-69-MED (a lui Fatih Kesser), despre care noi stim ca s-a aflat in permanenta in fata restaurantului „Melody“.

Mai mult decat atat, Salomia, ca orice politist care se respecta, „a jurat pe sufletul copiilor lui“ ca interlopul nu a fost la nunta: „Din ’99 nu l-am vazut nici pe el si nici pe jegosul de Remzi (Negip Remzi, finul si asociatul lui Kesser - n.r.). Si-au facut treaba, am auzit ca sunt boieri, iar eu sunt cazut in cap“.

Apoi, Salomia ne-a acuzat pe noi, ziaristii, ca i-am facut reclama proasta, motiv pentru care nu a putut sa se imprumute de la „Raifhaisen“. In ceea ce priveste jandarmii din dispozitiv, si aceasta este o exagerare. „La ce nunta v-ati dus, dom’ne“, a exclamat Salomia, cand a auzit despre patrula de jandarmi care a pazit usile „Melody“-ului.

Ca sa ne impresioneze, probabil, seful S.O.I. a intors povestea, acuzandu-ne ca vrem sa-i facem rau copilului sau.

La aflarea vestii ca am vorbit cu Carmina Marcu, sotia lui Kesser, care ne-a spus ca nu putem discuta cu Fatih pentru ca este obosit si se odihneste, Salomia s-a dezlantuit: „Aceasta Carmina avea 18 ani cand am cunoscut-o, traia cu Gabi Mendez, cunostinte, vecini, nu conteaza, prostituata si asa mai departe.

Fratele ei, cum dracu’ il cheama, ca-mi scapa (sic!), a fost arestat de mine, era vames la Negru Voda.“ Nu stim ce legatura avea arestarea facuta de Salomia cu prezenta lui Kesser la nunta, insa, din vorba in vorba, am aflat ca politistul

i-a imprumutat 8.000 de dolari unui oarecare Fotu,

pe care nu i-a vazut „nici pana in ziua de azi“, iar acum se incearca sa se induca ideea ca el, comisarul Salomia, ar fi camatar.

Dupa discutia avuta cu seful S.O.I., am crezut ca putem purcede la realizarea materialului, insa, speriat, Salomia a mai sunat de cateva ori la redactie, in incercarea de a ne convinge ca el si Kesser nu au nimic in comun.

Dupa aproximativ o ora de amenintari cu darea in vileag a o gramada de fapte de coruptie din Politia constanteana, dupa ce a tunat si fulgerat cu privire la comisarul-sef Marian Saragea, care, cica, ar avea ceva cu el, Salomia a culminat blestemand-o pe coautoarea acestui material, Mariuca Androne: „Sa dea Dumnezeu sa ai parte de acelasi rau pe care mi l-ai facut mie si copilului meu“.