Zilele Bistritei s-au desfasurat din nou in vechiul centru al orasului, la umbra unor cladiri medievale aflate in paragina. Pentru inca un an, talciocul si muzicienii "indragiti" au fost mai importanti decat aspectul de burg medieval al Bistritei, asa ca au tras o multime de bani din bugetul local.

Tocmai pentru ca am sarbatorit 740 de ani de la atestarea documentara a Bistritei, acest eveniment nu ar fi trebuit intampinat cu cladiri darapanate, carora le este suficient zgomotul unui concert pentru a se prabusi la pamant.

Potrivit legii 422/2001, care asigura cadrul legal pentru protejarea monumentelor istorice, cladirile declarate monument trebuie marcate obligatoriu de catre Primarii, dupa anumite reguli specifice.

Foarte putine din cele peste cinci sute de monumente din judetul Bistrita-Nasaud au fost insemnate conform reglementarilor, iar dezinteresul autoritatilor se poate vedea la tot pasul, in timpul unei plimbari prin centrul vechi.

Am ales, la intamplare, casa Ion Zidaru, situata in centrul municipiului, pentru a vedea cum poate fi dusa la ruina o cladire de importanta exceptionala, din cauza legislatiei romanesti anapoda si a intereselor unui afacerist local.

Potrivit legii amintite, autoritatile administratiei publice locale sunt obligate sa asigure protejarea monumentelor aflate pe domeniul public si a celor abandonate sau aflate in litigiu, alocand resurse financiare in acest scop, precum si sa ia masurile tehnice si administrative necesare in vederea prevenirii degradarii monumentelor istorice.

Casa Ion Zidaru, aflata in Piata Centrala la numarul 30 a devenit din monument istoric, un monument al inconstientei. Cladirea medievala, construita in jurul anului 1500 este, prin armonia proportiilor si prin sobrietatea sa, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice tarzii din Transilvania.

In anul 1538, casa a devenit proprietatea lui Ion Zidaru, mester pietrar, despre care se stie ca a lucrat si in Moldova, la ridicarea bisericii Sfantul Dumitru din Suceava (1535). Ulterior, cladirea din centrul Bistritei a suferit o serie de modificari in stilul Renasterii Transilvanene.

In legatura cu aceasta casa, exista legende care spun chiar ca l-ar fi gazduit si pe domnitorul Moldovei, Petru Rares, atunci cand acesta a trecut prin Bistrita. Cladirea din centrul orasului este declarata monument istoric al epocii medievale si se regaseste in catalogul monumentelor din judet sub codul 06B0035.

In ultimele zile ale celui de-al doilea razboi mondial cladirea a fost rechizitionata de catre militarii rusi, iar aici a fost instalat comandamentul trupelor sovietice pe perioada stationarii acestora in oras. Cei care locuiau in casa au fost scosi afara cu forta si alungati doar cu ceea ce aveau pe ei.

Printre acestia se aflau si mostenitoarele care astazi nu reusesc sa intre in imobilul care le apartine de drept. Dupa plecarea armatei sovietice, casa a fost locuita de mai multe familii de proletari, neexistand nicaieri vreo evidenta a celor care au stat aici si care au contribuit la deteriorarea ei.

In 1952 cladirea a fost nationalizata, desi in lege se prevedea ca nu se vor nationaliza casele muncitorilor, precum si a intelectualilor care lucreaza la stat. Din pacate, acesta nu a fost nici pe departe ultimul abuz la care a fost supus monumentul istoric.

In anul 1975 are loc ultima restaurare a casei Ion Zidaru, care ajunsese intr-o stare deplorabila. Arhitectii bistriteni considera ca lucrarile care au avut loc atunci au fost de o calitate deosebita. Prin proiectul 98/1975, Directia Monumentelor Istorice evalueaza lucrarile de consolidare si restaurare la aproximativ doua milioane de lei. Aceasta suma are un rol important in situatia de astazi.

Dar, continuand periplul "istoric", la finalizarea restaurarii exista intentia transformarii cladirii in muzeu, dar au aparut voci care au sustinut ca Bistrita ar avea mai mare nevoie de un restaurant, care sa atraga turistii straini.

Prim-secretarul de atunci al judetului a fost de acord cu cererea lui Alexandru Misiuga, sef al turismului bistritean comunist, asa ca propunerea amenajarii unui restaurant a ajuns la Bucuresti si a fost aprobata, cu obligatia de a nu modifica in nici un fel structura interna si externa a cladirii.

Cu toate acestea, in timpul lucrarilor de amenajare, peretii despartitori dintre camere au fost sparti pentru a obtine cat mai mult spatiu pentru proaspatul restaurant Central, care apartinea OJT Bistrita. Dupa schimbarea de regim din 1989, familia mostenitoare a cerut retrocedarea casei parintesti.

Litigiul a fost declansat in 1992, iar Judecatoria Bistrita a decis dupa doi ani ca cladirea apartine mostenitorilor. Au urmat o serie de prezentari la Tribunalul si Curtea de Apel Alba, in recursuri inaintate de catre Valer Sanmihaian.

Toate instantele au considerat corecta si legala sentinta judecatorilor bistriteni, iar cladirea a fost intabulata pe numele celor trei mostenitoare in noiembrie 1998. In conformitate cu extrasul de Carte Funciara 1467, imobilul situat in Piata Centrala nr. 30, cu suprafata de 713 metri patrati apartine cu titlul de mostenire coproprietarelor Claudia Draghici, Ileana Padurean si Simona Turcanu.

Lucrurile pareau ca au ajuns la sfarsit, mai ales ca, dupa pronuntarea sentintei, Sanmihaian a cerut ragaz timp de o luna pentru a elibera cladirea. Deoarece acest lucru nu s-a intamplat, proprietarii de drept ai cladirii au declansat o actiune in instanta pentru a putea deveni si proprietari de fapt, atata vreme cat cheia casei era tot la Sanmihaian.

Pentru a nu ingreuna urmarirea firului complicat al povestirii, am lasat deoparte felul in care a ajuns Valer Sanmihaian stapan peste casa Ion Zidaru.

In 1995, fostul OJT a fost privatizat de catre FPS prin clasica metoda MEBO. In acel moment au fost cumparate actiuni, care s-au transformat cu timpul, ca si in alte cazuri, in spatii comerciale. Sanmihaian a fost cel mai mare castigator al acestei privatizari, el alegandu-se cu restaurantele Coronita si Central, precum si cu hotelul Codrisor.

Felul in care a ajuns in posesia casei Ion Zidaru este cel putin curios, din doua motive: cladirea era pe lista monumentelor istorice de interes national exceptional, si, in acelasi timp, se afla in litigiu juridic, astfel ca nu ar fi trebuit vanduta.

Sanmihaian a mentinut in continuare un restaurant in cladire, iar apoi a transformat-o in depozit en-gros, desi schimbarea destinatiei si a functionalitatilor monumentelor istorice s-ar fi putut face numai cu avizul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice. Desi, in cele din urma, depozitul a fost inchis, acesta a mai functionat, cel putin inca o data, anul trecut, in perioada Zilelor Bistritei.

Curios este si faptul ca de-abia in 1999 Sanmihaian incepe sa emita pretentii catre mostenitorii casei. Potrivit acestora, cand au cerut evacuarea silita, patronul a considerat ca este urmasul statului roman si a cerut de la acestia contravaloarea lucrarilor de restaurare din 1975.

Cele doua milioane de lei de atunci au fost transformati in dolari la cursul de atunci si retransformati in lei la cursul din 1999, astfel incat a rezultat o suma de peste cinci miliarde de lei, pe care cele trei mostenitoare pensionare ar trebui sa o plateasca pentru a reintra in posesia casei.

Motivarea legala a acestei cereri se regaseste in faptul ca, atunci cand a cumparat fostul restaurant Central de la OJT, Sanmihaian l-a luat cu toate activele si pasivele acestuia, intre care au fost incluse si reparatiile facute in 1975. Desi nu era de competenta Judecatoriei Bistrita sa judece cauze in care sunt implicate sume de peste 150 de milioane de lei, procesul merge mai departe.

Un alt moment interesant din decursul acestui proces este legat de plata taxelor de timbru. Pentru valoarea despagubirilor cerute, Sanmihaian ar fi trebuit sa plateasca o taxa de timbru in valoare de peste o suta de milioane de lei, dar a fost scutit, potrivit mostenitorilor, care si-au platit totusi taxele de cate 25 de milioane de lei, pentru ca au contestat cererea patronului.

Proprietarii tabulari si-au dat seama ca Sanmihaian ocupa abuziv cladirea din 1998, asa ca au hotarat sa-i ceara plata unei chirii pentru perioada de aproape doi ani. De la primarie au aflat preturile pentru inchirierea spatiilor din centrul Bistritei, asa ca au facut o cerere catre instanta de judecata.

Cererea a fost respinsa deoarece nu s-a platit taxa de timbru si intrucat cuantumul chiriei nu a fost trecut corect (mostenitorii sustin ca nimeni, nici macar propriul avocat, nu le-a mentionat aceste lucruri).

In cele din urma, instanta Judecatoriei Bistrita a admis actiunea formulata in sensul evacuarii SC Coroana Tourism Company SA din imobil, dar s-a instituit si un drept de retentie asupra cladirii in valoare de peste doua miliarde de lei. Dreptul de retentie obtinut presupune faptul ca Sanmihaian detine cladirea pana la plata sumei stabilite de instanta.

Procesul a fost judecat in diferite instante, dupa apeluri succesive facute de catre mostenitori. In cele din urma, Curtea de Apel Cluj a emis o sentinta definitiva si irevocabila, care sustine deciziile instantelor inferioare, dar micsoreaza cu putin suma ce trebuie platita.

Si recursul in anulare la aceasta sentinta a fost respins, iar mostenitorii au ajuns cu plangerea si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, dar nimic nu mai poate fi schimbat. Astfel, pentru a putea intra in casa parinteasca, in care nu au mai fost de aproape 60 de ani, cele trei mostenitoare ar trebui sa isi stranga pensia timp de mai mult de o suta de ani!

Potrivit mostenitorilor, Valer Sanmihaian, ca administrator al societatii Coroana, se afla intr-un proces cu fostul FPS, actualul APAPS, deoarece considera ca acestia i-au vandut ceva ce nu le apartinea. Asa cum cere bani de la proprietarii cladirii, Sanmihaian cere si de la stat cele 785 de milioane de lei pe care i-a platit FPS-ului pentru actiunile cumparate in 1995.

Multi dintre avocatii care au fost implicati in aceste procese au ramas uimiti de situatie si au remarcat ca nu au mai intalnit o asemenea nedreptate, in care un imobil sa fie retrocedat si apoi sa nu se poata stabili proprietatea de fapt asupra lui.

Ultimul efort al proprietarilor de drept ai cladirii a fost facut in urma cu doua saptamani si a constat intr-o plangere adresata Politiei municipiului Bistrita de catre mostenitoarea Claudia Draghici. Prin aceasta plangere este tras un semnal de alarma asupra situatiei deplorabile in care se afla monumentul istoric de interes national exceptional.

In conformitate cu prevederile articolului 5 din legea 422/2001, "paza, intretinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea si punerea in valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, dupa caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora".

Ca administrator al SC Coroana Tourism Company, Valer Sanmihaian este considerat de catre autorii plangerii vinovat de situatia dezastruoasa a imobilului, deoarece el avea atat competenta cat si obligatia sa dispuna luarea masurilor de intretinere a cladirii.

Partile implicate au fost atentionate in nenumarate randuri asupra starii cladirii de catre Oficiul Patrimoniului Cultural National, de catre Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si de catre Directia Monumentelor Istorice.

Totusi aceste institutii s-au limitat doar la elaborarea si trimiterea catre autoritatile locale a unor referate si memorii in care se arata ca imobilul este neutilizat si neintretinut, monumentul fiind afectat iremediabil.

Desi starea cladirii "este o sfidare la adresa Cetatii Medievale Bistrita, a locuitorilor sai si a vizitatorilor fostului burg medieval" s-a gasit intotdeauna altceva mai bun de facut decat repararea macar partiala a acoperisului sau a geamurilor cladirii. Pentru a afla detalii despre viitorul cladirii, ne-am adresat executorului judecatoresc Marin Manchevici.

La biroul acestuia a fost depusa o cerere in vederea executarii silite a proprietarilor. Cererea a fost inregistrata si se asteapta decizia instantei judecatoresti. Daca aceasta va fi favorabila va urma, conform procedurii, punerea de sechestru pe cladire si executarea silita, chiar scoaterea la licitatie a cladirii.

Astfel, exista posibilitatea ca imobilul sa fie cumparat pentru o suma mai mica decat cea pe care o asteapta patronul societatii Coroana de la proprietari. Aceasta si pentru ca, la ora actuala cladirea este practic o ruina, atat in interior, cat si in exterior, tiglele acoperisului sunt sparte, iar la fiecare ploaie apa patrunde inauntru si distruge structura de lemn.

Aceasta cladire este mai veche cu doua sute de ani decat Biserica Evanghelica din apropiere si ca este prima casa locuita de un roman in centrul Bistritei populat numai de sasi. Mentiune care se pare ca nu intereseaza pe nimeni.

Casa Ion Zidaru reprezinta o istorie de procese, condimentata cu doze masive de nepasare si incompetenta, asa ca nimeni nu stie daca mostenitoarele cladirii vor mai putea intra in casa parinteasca, sau daca bistritenii vor avea vreodata un adevarat centru istoric.

BOX

Ce vraji a mai facut Sanmihaian?

In 1995 FPS a scos la mezat actiunile la fostul OJT Bistrita-Nasaud. Cu aceasta ocazie, Valer Sanmihaian s-a ales cu restaurantele Coronita si Central, precum si cu hotelul Codrisor.

Nu trebuie uitat nici faptul ca Sanmihaian a ajuns sa fie stapan pe pamantul de sub hotelul ruinat al Regiei autonome "Apele Romane" de la Colibita, asa cum trebuie retinuta si afacerea pusa la cale in livada din Dealul Dumitrei, unde a concesionat o bucata din pamantul apartinand unor mostenitoare ce isi cauta si ele dreptatea la instantele europene de la Strasbourg.

"Administratorul domeniilor contelui Dracula" merge mai departe inspre salvarea definitiva a turismului bistritean.