Conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii a incheiat astazi in mod oficial Proiectul Phare 2001 „Accesul la educatie al grupurilor defavorizate, cu focalizare pe romi“. Rezultatele vor fi cunoscute, insa, cu exactitate, in luna septembrie a acestui an.

Pentru punerea lui in aplicare a fost folosit un buget de 8,33 milioane de euro dintre care 7 milioane de euro finantare de la Uniunea Europeana si 1,33 milioane euro de la Guvernul Romaniei.

In cadrul proiectului, micii rromi au fost atrasi prin diverse metode sa se inscrie in invatamintul prescolar si in cel obligatoriu, iar adultilor care nu si-au finalizat studiile li s-a asigurat a doua sansa in acest sens.

In Moldova sint mai multi rromi fata de restul tarii

Aproximativ 4 milioane de euro, jumatate din fondurile acestui program, au fost destinate activitatilor derulate de catre zece inspectorate scolare: Arad, Bucuresti, Buzau, Cluj, Calarasi, Dimbovita, Galati, Giurgiu, Hunedoara si Vaslui. Conform unui simplu calcul, in Moldova au fost impartiti numai 800.000 de euro.

Potrivit unei surse din cadrul Ministerului Educatiei, in zona din nord-estul tarii traiesc aproximativ 70% din numarul total al rromilor din Romania.

Beneficiarii proiectului sint 10.000 de copii din grupurile defavorizate, in special rromi, cuprinsi in 74 de scoli si gradinite pilot incluse, care au fost renovate si modernizate in acest proiect. Peste 1700 de cadre didactice din judetele pilot au beneficiat de stagii de pregatire si au fost realizate aproximativ 150.000 de copii de materiale educative.

Este de apreciat atitudinea MEC si a forurilor europene cu privire la comunitatile de rromi si integrarea lor in societatea civilizata. Pe lista celor zece judete nu sint incluse decit doua judete din Moldova, Vaslui si Galati.

In conditiile in care, in zona de est a Romaniei procentul de rromi este mult mai mare decit in celelalte parti ale tarii, lista ar fi trebuit sa cuprinda judete moldovenesti in proportie de o treime. Pe de alta parte, se constata ca judetele care au fost luate in calcul provin din zone dezvoltate unde rata somajului si a saraciei este mai scazuta decit in Moldova.

Deocamdata, conducerea MEC nu poate da relatii cu privire la criteriile pe care au fost alese cele zece judete si nici de ce Iasul nu a fost printre ele.