Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV), prin Directia Regionala

Vamala Interjudeteana (DRVI) Galati a intensificat actiunile de

control ulterior la o serie de agenti economici care au realizat

importuri de produse. Printre firmele controlate de lucratorii vamali

galateni se numara si Santierul Naval Damen SA Galati, unde s-a

constatat ca au fost calculate eronat cunsumurile specifice de

materii prime si auxiliare din deconturile de justificare aferente

operatiunilor de export a produselor compensatoare. In concluziile

ANV se arata ca initial s-a declarat o rata de rentabilitate de 100%,

rata ce a fost modificata ulterior. In opinia oficialilior DRVI, sprijiniti

de acte, aceasta declarare eronata constituie un caz de

nerespectare a conditiilor prevazute de regimul vamal de

perfectionare activa. "SN Damen SA a efectuat operatiuni de

perfectionare activa cu suspendare a drepturilor vamale, in vederea

realizarii de nave maritime si fluviale. Rata de randament declarata

pentru prelucrarea tablelor navale folosite a fost de 100%, conform

autorizatiilor de perfectionare activa eliberate de DRV Galati.

Aceasta rata de randamet a fost modificata ulterior la 80%, pentru

trei autorizatii de perfectionare activa", ne-a declarat purtatorul de

cuvint al DRVI Galati, Ioan Vlad.

Problema legislativa

La data de 13 octombrie 2000 a fost publicata in Monitorul Oficial

decizia directorului general al vamilor, 2287/25 septembrie 2000,

privind aprobarea metodologiei de inregistrare si scoatere din

evidenta a pierderilor rezultate din prelucrarea marfurilor importate

in regim de perfectionare activa. Conform acestei decizii, pierderile

recuperabile trebuie sa primeasca o destinatie sau un regim vamal,

iar pentru cele irecuperabile trebuie sa se demonstreze faptul ca nu

au mai putut fi recuperate. Justificarile fata de pierderile

recuperabile si irecuperabile trebuie sa fie depuse la Biroul Vamal,

in termenul acordat de autoritatea vamala pentru declaratiile

vamale de plasare sub regimul de perfectionare activa a

materialelor importate. "Pentru patru dintre comenzile Damen-ului

nu s-au depus astfel de justificari. Marfurile plasate in regimurile

vamale de perfectionare activa cu suspendare nu au primit in

totalitate o noua destinatie. In consecinta, pentru aceste pierderi

recuperabile s-a nascut o datorie vamala", a mai spus Ioan Vlad.

Cuantumul drepturilor vamale de import s-a determinat pe baza

elementelor de taxare din momentul aparitiei datoriei vamale.

Astfel, reprezentantii DRVI au constatat ca SN Damen are de

achitat catre bugetul de stat taxe vamale, dobinzi si penalitati de

intirziere aferente taxelor vamale un total de 672.299.095 de lei.

Pentru comisionul vamal, dobinzi si penalitati aferente acestuia,

Damen trebuie sa achite 16.807.477 lei. In ceea ce priveste TVA-ul,

dobinzile si penalitatile pentru aceasta taxa, santierul naval

galatean are de platit 769.614.388 de lei.

"Procesul vamal de control a fost comunicat catre Compartimentul

de Executare Silita, in vederea recuperarii sumelor datorate la

bugetul de stat", a concluzionat purtatorul de cuvint al DRVI Galati,

Ioan Vlad.