Zece tineri, parasiti de propriii parinti, traiesc de azi pe maine in niste ruine de la marginea orasului Braila, unde si-au improvizat un culcus. Cele cinci fete si cei cinci baieti nu au fost uitati numai de parinti. Chiar si societatea i-a abandonat.

Asa cum singuri povestesc, dupa ce au terminat scoala, au fost nevoiti sa paraseasca centrele de plasament unde locuiau.

Mai mult, oamenii din jurul lor nu se jeneaza sa le exploateze naivitatea si disperarea, punindu-i, asa cum spun tinerii, la treburi grele, pentru care ii platesc cu sume infime. Sau deloc.

"Pe buletinul meu, la mama si tata am liniute”

Rafet Memet, de 25 ani, a fost lasat de mama sa intr-un centru de plasament din judetul Constanta.”Am trait printre straini. Mama mi-a dat viata, dar nu a vrut sa ma creasca si m-a lasat la un camin. Apoi am mers la Scoala Ajutatoare Bratianu in 1993. De aici am fost mutat la Braila, la Scoala nr. 14, unde sint internati copiii cu probleme de sanatate si fara familie.

Mama nu s-a gindit nici macar sa ma recunoasca. M-a azvirlit in centru si a uitat de mine. Pe buletinul meu, la mama si tata am liniute”, ne-a spus Rafet, a carui mare problema este ca sufera de epilepsie si nu are nici un ajutor financiar. Dupa implinirea virstei de 18 ani, a fost nevoit sa plece din internatul scolii si de atunci traieste numai pe strazi.

De mai bine de doi ani, si-a gasit un culcus in niste ruine de la marginea localitatii Braila. Alaturi de alti noua tineri, Rafet Memet sta intr-o incapere cu o suprafata de numai doi metri patrati, a carei usa este o patura agatata in doua cuie. Patul este format din doua paturi asezate pe ciment. “Nimeni nu ma ajuta.

Am fost la Protectia Copilului, dar mi s-a spus ca daca am mai mult de 18 ani nu ii intereseaza de mine. Am incercat sa cer ajutorul primariei insa fostul primar nici nu mi-a dat atentie. Ce sa fac acum? Ma chinui de azi pe miine si ma rog sa traiesc si sa-mi fie mai bine. Ma bucur insa ca nu stau singur aici, ci traiesc impreuna cu prietenii mei,”, a incheiat Rafet Memet.

Desi este bolnav de epilepsie si are crize la doua zile, Rafet spune ca munceste cu ziua la un angro din Braila. Cara bagaje, incarca si descarca marfa pentru numai 50.000 - 100.000 lei, bani care nu-i ajung insa pentru tratament. In fiecare zi, el trebuie sa mearga la medic si sa plateasca 100.000 lei pentru o injectie cu glucoza, fara de care nu ar putea trai.

Daca nu are bani sufera in tacere si asteapta sa vina a doua zi pentru a munci din nou.

Sint bolnavi, dar nu au bani de tratament

In aceeasi “casa”, locuieste un baiat care nu poate munci, pentru ca are un picior de lemn. Nu a vrut sa ne spune numele sau, dar ne-a povestit ca in copilarie a fost calcat de o masina. Acum traieste din mila “colegilor de camera” de la care mai primeste o bucatica de piine. Camelia Caldarus este cea mai buna prietena a Marianei.

Si ea doarme in acelasi loc si se chinuiesc sa traiasca de azi pe miine. Are probleme grave cu rinichii insa neavind bani nu face nici un tratament. Cu toate acestea munceste pentru citiva banuti.

Pacalit de un om cu bani

Ionut Radu este mai mic decit prietenii lui, are doar 17 ani si invata la Scoala Speciala de Baieti din Braila, dar pentru ca este in vacanta spune ca a fost dat afara din internat si acum, pe perioada verii, locuieste in aceleasi ruine. Neavind familie, se intretine singur insa mai este si pacalit.

Povesteste cum, in urma cu trei luni, a ajutat o persoana cu bani sa-si ridice vila si, desi a muncit o luna si jumatate, nu a primit nici un ban. Ionut a devenit un sclav, iar respectivul om cu bani a profitat de naivitatea lui. Tinerii au acum o singura dorinta: sa li se asigure o locuinta, chiar si intr-un camin.

Desi au incercat la toate asezamintele pentru saraci, li s-a spus ca nu mai sint locuri. Si mai doresc ceva: sa nu mai fie pacaliti. Caci, asa cum spun, ei vor sa munceasca.

“M-a dat afara ca pe un caine”

Marin Cornel Silvestru traieste, de vara trecuta, in acelasi ghetou alaturi de ceilalti. Este poreclit “Mamaia” pentru ca, in afara de Rafet, este cel mai “vechi”. “Am facut iarna aici. Este ingrozitor. M-am invelit numai cu o patura si am si racit. Am avut gripa. Dupa o luna de indurat gerul, am reusit sa-mi gasesc de munca.

Am fost la un om sa-l ajut prin gospodarie si m-a primit sa dorm la el. Apoi cind s-a incalzit m-a dat afara ca pe un ciine, a zis ca nu mai are nevoie de mine si nu poate sa ma tina”, s-a plins Cornel (19 ani).

Mariana Stefan stasi ea alaturi de ceilalti in aceste conditii insalubre. “Eu am mama si tata, dar nu se ocupa de mine. Mama s-a recasatorit si locuieste la Chiscani, insa nu se intereseaza de mine. Ba chiar am fost o data la ei, dar mi-a luat banii si m-a si batut cu batul pe spinare. Nu am cum sa stau la ei ca nu ma vor. De tatal meu nu mai stiu nimic ca a plecat in alt judet.

Am terminat 12 clase la Scoala Speciala de Fete, dar dupa absolvire m-au dat afara din internat. Cind terminam scoala nu se mai intereseaza nimeni de noi. Parca n-am fi oameni!”, ne-a povestit Mariana.

La fel ca Rafet, tinara munceste cu ziua la un depozit sau, in unele zile, la cimp. Primeste la sfirsitul zilei 50.000 lei. Cara tot ce poate pentru 50.000 lei, din care, dupa cum spune ea, isi cumpara “o piine si un suc”.

“Prefera sa stea pe drumuri”

Stelut Antonescu, directorul Centrului de Plasament nr. 10, spune ca se incearca integrarea copiilor.”Copiii nostri invata la Scoala Profesionala care se afla in cladirea alaturata. Cei care implinesc 18 ani nu mai ramin in centru si incercam sa-i reintegram fie in familii, in cazul in care au, fie in casute de tip familial pentru cei care nu au pe nimeni.

Incercam in permanenta sa le gasim ceva. Din pacate sint si tineri pe care desi ii ducem la casute de tip familial ii vedem pe strazi. Nu le convine acolo si prefera sa stea pe drumuri”.

“Din nefericire, acum nu putem face nimic”

Daniela Vasioiu, viceprimar, spera ca, macar la anul, lucrurile se vor rezolva: “Obligatia noastra este sa incercam sa-i integram pe acesti tineri care au implinit 18 ani, dar problema este ca acum nu avem locuri de munca.

Intr-adevar, copiii proveniti din astfel de medii, din centrele de plasament ori scoli speciale, au prioritate si pentru locuinta si pentru locuri de munca, dar, din nefericire, acum nu putem face nimic. Nu s-au facut investitii la Braila iar noi nu avem bani. Am intrat in primarie de doua saptamini si pentru astfel de programe avem nevoie de aprobari.

Vom putea lua masuri de anul viitor cind se va aproba bugetul. Exista intentia sa transformam un camin, de pe strada Eroilor, intr-un bloc de garsoniere, iar acesti tineri care nu isi mai gasesc loc nici la fundatii, pentru ca si aici sint primiti cel mult sase luni, vor avea prioritate sa fie mutati acolo”.