Compania „Com-Beton”, membra a Grupului de firme „Pieta” Iasi, a demarat un proiect care vizeaza constructia primului centru expozitional din zona Moldovei, un complex comercial si de afaceri destinat atit producatorilor, importatorilor si specialistilor din domeniul constructiilor, cit si consumatorilor finali.

Sub marca „Eurocenter”, viitorul complex va pune la dispozitia agentilor economici si persoanelor fizice interesate o oferta variata de materiale, produse, echipamente si accesorii din sectorul constructiilor si amenajarilor, precum si servicii profesionale asigurate de importanti jucatori de pe piata interna si internationala.

Valoarea totala a proiectului este estimata la 10 milioane euro, finalizarea fiind programata pentru a doua jumatate a anului 2005. “Este o investitie privata si sintem hotariti sa materializam proiectul, chiar daca vom fi singuri in aceasta cursa.

«Eurocenter» va aduce multe elemente noi si avantaje de necontestat pentru companiile care vor fi prezente aici si pentru mediul de afaceri din zona Moldovei.

Intentionam sa colaboram cu numeroase companii producatoare de materiale de constructii din spatiul european si nu numai, firme importante din Germania, Italia, Spania, Grecia manifestindu-si intentia de a profita de aceasta oportunitate. In cazul acestora, am inceput deja etapa negocierii contractelor.

In ceea ce priveste partea de constructie, proiectul a fost conceput, raminind doar citeva detalii de executie de pus la punct. Toate documentele necesare au fost depuse pentru aprobare si asteptam sa primim «unda verde»”, ne-a declarat domnul Nicusor Lazar, administratorul companiei “Com-Beton” Iasi.

“Eurocenter” va fi amplasat intr-o fosta hala de productie reamenajata din zona bulevardului Chimiei, avind o suprafata totala de 6 hectare. Constructia este proiectata pe doua nivele, cu o suprafata de 10.

000 mp, spatiul urmind a fi organizat pe mai multe zone de activitate: zona administrativa, zona expozitionala, zona comerciala, zona de activitati alternative, zona de aprovizionare si depozitare.

Amplasamentul viitorului centru expozitional a fost stabilit astfel incit oportunitatile de acces sa fie multiple: 2,5 km fata de aeroportul international, acces direct la calea ferata, acces auto rapid.

Zona comerciala

Zona comerciala, cu o suprafata de 10.000 mp, va fi destinata vinzarilor cu amanuntul, cu adresare directa catre consumatorii finali. Vinzarea propriu-zisa a produselor va fi dublata de o gama diversificata de servicii: transport, proiectare, montaj, instalare, service in perioada de garantie si post garantie.

Zona administrativa

Spatiile pentru birourile administratiei, situate la parter, se vor intinde pe o suprafata totala de 1.000 mp.

Zona administrativa “Eurocenter” va include birouri pentru personalul de conducere, serviciile administrativ-financiare, departamentul IT si e-commerce (care va dispune de un server si o baza de date complexa), departamentul de relatii cu publicul si mass media si cel de marketing.

Zona administrativa va indeplini rolul cutiei negre pentru complexul iesean, de aici urmind sa fie coordonata intreaga activitatea de aprovizionare si distributie, precum si cea de monitorizare a relatiilor cu clientii si furnizorii “Eurocenter” din tara si din strainatate

Zona expozitionala

In ceea ce priveste spatiul expozitional “Eurocenter”, acesta va fi organizat pe doua zone distincte, prima fiind situata la intrarea in complex, cu o suprafata de 750 mp. Cea de-a doua zona va fi mult mai “generoasa”, punind la dispozitia firmelor interesate peste 5.

200 mp pentru expunerea, promovarea si prezentarea produselor, acestea urmind sa acopere toate categoriile importante din domeniul constructiilor si amenajarilor: 1.Finisaje, 2.Acoperisuri, Pereti, Ferestre si Usi, 3.Instalatii, Echipamente si Unelte, 4. Decoratiuni, Mobilier, Electrocasnice si Amenajarea terenului.

Demn de mentionat este faptul ca municipiul Iasi nu detine la ora actuala un spatiu special amenajat pentru organizarea manifestarilor expozitionale, acestea desfasurind-se in cele mai multe cazuri in incinta Palatului Culturii, edificiul suportind consecinte grave de pe urma exploatarii necorespunzatoare.

Realizarea complexului “Eurocenter” va permite organizarea de tirguri, expozitii si alte evenimente, care vor avea loc in municipiul Iasi intr-un mediu adecvat.