Primarul Bacaului impreuna cu cei sapte din cei opt consilieri municipali si cei cinci din cei sase consilieri judeteni ai PUR s-au inscris sambata in PNL. Miscarea s-a dorit sa fie una discreta, fara sa fie si presa de fata. In schimbul intrarii sale in partid, Stavarache a primit ca "bonus" doua locuri pe listele Aliantei "DA" pentru apropiatii sai.

Astfel, locul al doilea pe lista pentru Camera deputatilor nu va mai fi ocupat, asa cum se convenise, de vicepresedintele PNL, Ioan Chiriac, ci de Gabriel Berca, un foarte bun prieten al lui Stavarache. In acelasi timp, locul patru pe aceeasi lista, care fusese rezervat unei persoane de la Centru, va fi atribuit unui alt apropiat al lui Stavarache, Ionel Palar.

Berca si Palar au primit imediat dupa alegeri cate o sinecura: primul - sef al Serviciului Public de Asistenta Sociala, iar al doilea, director de marketing la CET SA, societate aflata in subordinea Consiliului Local, principalul furnizor de caldura al Bacaului.

Anterior cei doi au fost anuntati drept candidati independenti sustinuti de PUR la Parlament.

Nu este clar, pentru moment, rolul jucat de presedintele PNL Bacau, deputatul Valeriu Gheorghe, care s-a opus in permanenta intrarii lui Stavarache in PNL.

Cert este ca intrarea primarului Bacaului in PNL intervine intr-un moment deosebit de delicat pe plan local pentru Alianta DA. Pe de o parte, candidatii PD pe listele Aliantei au fost schimbati din ordinul lui Basescu (deputatul Vasile Nistor, secretarul comisiei parlamentare de control a SRI, si, respectiv, Constantin Draganuta, fost sef al FPS Bacau, acuzat de abuzuri).

De cealalta parte, Valeriu Gheorghe, liderul liberalilor bacauani a fost la un pas de a pierde locul de pe lista, fiind judecat de Biroul Executiv al PNL, numele sau fiind pe celebra lista a SAR cu candidatii "patati".

In alta ordine de idei, fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu a dezvaluit la finele saptamanii trecute ca ascensiunea lui Stavarache se datoreaza PSD-ului, partid care a tinut cu tot dinadinsul ca acesta sa castige Primaria Bacaului.

Sechelariu nu ezita sa faca o apropiere intre Stavarache si Hrebenciuc.

"Am crezut in PUR"

"Am intrat in PUR acum doi ani si pana in prezent am creat acolo o organizatie puternica, cu oameni tineri. Am crezut in PUR, care ne-a fost ca o casa", a declarat Romeo Stavarache. El a spus ca dupa realizarea Uniunii PSD+PUR s-a gandit ca nu mai poate reprezenta electoratul bacauan, care l-a votat pentru a schimba PSD.

"Am respectat decizia conducerii PUR, insa electoratul din Bacau a votat pentru schimbare. De aceea am fost pusi intr-o situatie dificila. Am incercat sa le explic oamenilor, insa bacauanii nu ne vor intelege", a continuat primarul Bacaului.

Stavarache ar trebui sa renunte la Primarie

Primarul Romeo Stavarache si consilierii locali sau judeteni care au trecut la PNL ar trebui sa renunte la functii si chiar sa inapoieze sume importante de bani cheltuite de partid pentru sustinerea campaniei electorale, daca ar fi sa ne luam dupa un punct din statutul PUR.

Romeo Stavarache anunta prin luna martie ca formatiunea din care facea parte a propus introducerea unui punct in statut care prevede incheierea unui contract intre partid si candidatii propusi, consilierii si primarii alesi pe listele PUR.

"In contract se va preciza ca, o data cu plecarea din partid, respectivul ales pe listele PUR este obligat sa renunte la functie dar si sa achite contravaloarea sumei pe care partidul a cheltuit-o cu campania electorala", declara la acea vreme Romeo Stavarache

Tot el sublinia faptul ca propunerea a fost supusa dezbaterii Biroului Executiv si a fost votata in unanimitate! Iar "decizia s-a impus in urma masivei migrari sau racolari a membrilor si candidatilor lansati de PUR de catre alte partide politice", arata Stavarache.

"Daca ma gandesc totusi, este mai bine ca se curata partidul. Pe de alta parte este grav ca partide cu traditie ca PD si PNL, care nu-si mai gasesc cadenta si oameni buni, incearca sa-i ia pe ai nostri, sa-i momeasca in diferite feluri", mai spunea Stavarache despre actualii parteneri politici si mai ales despre partidul din care acum face parte.

PNL a ajuns sa detina majoritatea simpla in Consiliul municipal Bacau

In urma celor petrecute sambata, Consiliul municipal Bacau arata astfel:

- 11 consilieri PNL ( 7 veniti de la PUR + 4 PNLl)

- 5 consilieri PSD

- 4 consilieri PNG

- 2 consilieri PD

- 1 consilier PUR

TOTAL - 23 consilieri