O braileanca dornica sa-si gaseasca de munca a trimis un plic autoadresat, in baza unui anunt, care a costat-o 180.000 lei si a primit informatii cum sa se inscrie pe un site porno.

Nu putini sint aceia care cistiga bani frumosi lansind anunturi cu un continut bombastic si inselind, astfel, printr-o metoda "cu manusi", zeci, daca nu chiar sute de persoane.

Intr-o astfel de capcana a picat si o braileanca, dispusa sa munceasca aproape in orice domeniu, pentru a-si asigura existenta. 180.000 de lei a costat-o sa obtina informatii, nu despre cum ar putea cistiga "1.000 de dolari lunar, lucrind la domiciliu"- cum suna anuntul, ci cum sa acceseze si sa se inscrie pe un site porno.

Afacere oneroasa on-line

"Cistigati 1.000 de dolari lunar, lucrind la domiciliu. Trimiteti plic la O.P.8, C.P. 805 Craiova"- asa suna anuntul care a determinat-o pe N.I., din Braila, sa creada ca va reusi sa adune bani frumosi, stind acasa si prestind activitati pentru o companie serioasa.

"In urma cu aproximativ trei saptamini am vazut anuntul in ziare cu oferta de lucru la domiciliu si am trimis plic autoadresat, crezind ca voi munci acasa, sa asamblez, stiu eu, tot felul de piese, obiecte, jucarii. In ziua de 30 septembrie am primit un aviz cum ca am ceva de ridicat de la Oficiul Postal.

M-am prezentat acolo si mi s-a dat un plic, acelasi pe care-l trimisesem eu, insa in schimbul a 180.000 lei. Am dat banii, gindindu-ma ca voi primi informatii pretioase. In plic erau, insa, o cerere tip, ?pentru introducerea in baza de date pentru lucru la domiciliu?, cerere care sa fie difuzata prin sistemul Internet, prin site-ul ?lucruladomiciliu.web1000.

com? si mi se recomanda, pentru a verifica seriozitatea site-ului, sa-l accesez si sa-mi trec datele acolo. Mai mult, mi se spunea ca trebuie sa trimit 120.000 lei, pentru a mi se difuza cererea, timp de un an. M-am dus la sora mea, care are computer, si am rugat-o sa acceseze site-ul.

Cind colo, surpriza! site-ul este unul porno, destinat, probabil, practicarii prostitutiei, fiindca in pagina respectiva sint imagini porno, iar deasupra cererii pe care eu urma s-o completez scria mare: ?Vreau sa ma...?.

Ma adresez dumneavoastra pentru a-i avertiza si pe altii sa nu apeleze la un asemenea sistem de gasire a unui loc de munca, fiindca eu am fost, deja, pacalita, chiar daca-i vorba doar despre 180.000 lei", ne-a declarat I.N. Din documentele platite de braileanca mai citam: "Recrutarea de personal pentru lucru la domiciliu prin intermediul Internet-ului are multiple avantaje.

Printre acestea se numara: costuri reduse, vizibilitate non-stop, selectia intr-o baza de date de mii de candidati motivati, calitatea sporita a CV-urilor, sanse mult mai mari de gasire de lucru la domicliu. Daca sinteti in cautarea celei mai bune oportunitati de cistig, care sa fie sansa vietii dvs. si sa cistigati multi bani intr-un timp foarte scurt lucrind la domiciliu, ACEASTA ESTE!".

Categoric, site-ul cu pricina se adreseaza junelor dornice sa se vinda si sa-si gestioneze singure afacerea, lucrind la domiciliu. Rolul de "peste" este jucat aici de un ins virtual, care, altminteri, nu percepe decit sume modice, dar sigure.

Mai mult, se mai arata in actele primite de braileanca: "Daca doriti sa obtineti un loc de munca la domiciliu sau sa beneficiati de un contract de munca cu o companie de oriunde din lume, in primul rind trebuie sa completati cererea pentru introducerea datelor dvs.

personale in baza noastra de date prin Internet si sa o expediati impreuna cu chitanta de la oficiul postal si timbre postale in valoare de 9.000 lei pe adresa noastra de corespondenta: Tanasescu Marius, OP 8, CP 805, 900240 Craiova".

Prinde orbul, scoate-i ochii!

Reporterii nostri au sunat la un oficiu postal pentru a afla care sint conditiile in care se poate inchiria o casuta postala si am aflat ca oricine poate beneficia de un asemenea serviciu. Operatiunea se realizeaza in schimbul a 400.000 lei, pretul unei garantii si al chiriei pe trei luni. E nevoie doar de o cerere si un act de identitate.

Altminteri, numele celor care inchiriaza casutele sint confidentiale.

Desi se vede de la o posta ca afacerea este necurata, Politia nu poate face mare lucru pentru stoparea acestui gen de infractiuni. Pentru a se sesiza, anchetatorii au nevoie de o plingere, iar pentru a identifica faptasul, au nevoie de timp si de mijloace performante de ancheta, in primul rind, de computere cu acces la Internet, pentru a obtine proba materiala directa, ca inselaciunea exista.

Apoi, victimele nu sint dispuse sa depuna plingeri, gasind de cuviinta ca-i mai lesne sa te lasi pagubas, pentru 180.000 de lei, decit sa cheltui alti bani si timp, pentru sesizarea Politiei.

De aceea, inselaciunile on-line continua sa prolifereze si escrocii sa prospere, mai ales ca-i atit de simplu sa recomanzi cuiva, contracost, sa acceseze un site free, neparolat pentru toti posesorii de computere legate la Internet.