Orasul Navodari, cea mai nordica statiune turistica de pe litoralul romanesc, este in pericol de a deveni groapa de deseuri periculoase.

Aceasta situatie extrem de primejdioasa pentru sanatatea locuitorilor din Navodari, precum si pentru protectia mediului, se datoreaza investitorului italian Roberto Vicentelli, patronul societatii Fertilchim, precum si firmei Ecological Center SA.

Aceasta din urma companie intentioneaza sa amenajeze pe ruinele fostului USAS (combinatul de acid sulfuric si ingrasaminte chimice din Navodari) depozite de deseuri industriale a caror compozitie nu a fost specificata de finantatorul proiectului.

In anii de debut ai industrializarii fortate practicate de regimul comunist, Navodariul, care pana atunci nu era decat un sat de pescari aruncat pe harta in nordul anticului Tomis, a devenit locul de amplasare al unui combinat chimic de producere al acidului sulfuric, precum si a ingrasamintelor destinate agriculturii intensive, bazate pe compusi ai fosforului.

Imensa constructie industriala, realizata de-a lungul mai multor etape de extindere a combinatului situat in imediata vecinatate a noii localitati urbane, aflata in plina expansiune edilitara, a inceput sa produca cantitati enorme de reziduuri chimice si unele chiar radioactive, extrem de nocive pentru populatia, fauna si flora din regiune.

In cele din urma combinatul a fost inchis, defunctul USAS intrand dupa 1989 in procedura de lichidare.

Daca intreprinderea ce reprezenta o veritabila bomba chimica, de proportii uriase, a fost desfiintata, in schimb activele sale au fost scoase la privatizare, ele fiind cumparate de omul de afaceri italian Roberto Vicentelli.

Italianul Vicentelli pune mana pe ruinele fostului USAS

Dupa ce a intrat in posesia imenselor hale si alte edificii ale combinatului tras pe dreapta pentru totdeauna, italianul Vicentelli, prin firma sa denumita Marway Fertilchim a inceput sa taie aproape toate utilajele existente, lasand intacta doar o sectie pe care a botezat-o Combinatul de Ingrasaminte Chimice Navodari.

Transformand in fier vechi aproape toate subansamblele metalice ale USAS-ului, noul patron al combinatului din Navodari a trecut la alte initiative pentru a obtine profituri de pe urma ruinei pe care a cumparat-o cu o suma destul de “subtirica”.

Tentativa de poluare a Marii Negre

Astfel, tinand cont de faptul ca afacerea cu fier vechi nu putea sa dureze prea mult timp deoarece, oricat de mare ar fi fost combinatul, metalul existent avea o evidenta limita cantitativa, actionarul majoritar al Fertilchim s-a orientat spre reactivarea singurei sectii din USAS, care ar mai fi putut deveni productiva.

In acest sens, patronii Combinatului de Ingrasaminte Chimice Navodari, aproape aceiasi ca si in cazul Fertilchim, si-au propus, in cursul anului trecut, sa redeschida instalatia de producere a superfosfatilor.

Operatiunea ar fi presupus deversarea in apele Marii Negre a apelor uzate provenite din procesul tehnologic, dupa o “usoara” tentativa de epurare, care insa nu ar fi eliminat complet concentratia nociva de fosfor din apele aruncate in apropierea taberei de copii de la Navodari.

Primarul Tudorel Calapod respinge categoric intentia italianului

Mai nou, incepand din primavara acestui an, investitorului italian de la Navodari, sustinut de echipa sa de coactionari si membri ai conducerii grupului sau de firme, a pus pe tapet o noua initiativa de a-si spori profitabilitatea investitiilor deja existente.

Avand in vedere ca este proprietarul a zeci de hectare de constructii industriale dezafectate si cazute in paragina, precum si a unui depozit de reziduuri periculoase mostenit de la fostul USAS, Vicentelli si-a propus sa le transforme in depozite de deseuri industriale.

Sustinand ca intentioneaza sa construiasca un “Centru de Gospodarire a Deseurilor Industriale” prevazut cu instalatii fixe si mobile de reciclare “ecologica” a acestor deseuri, italianul, printr-o noua firma infiintata de el si denumita SC Ecological Center SA., a prezentat, in luna august a.c., Primariei Navodari intentia de a realiza respectivul obiectiv.

“In cadrul discutiei cu reprezentantii firmei Ecological Center, le-am spus ca sunt de acord sa amenajam o groapa ecologica de gunoi menajer.

In acest sens am propus sa ne unim toate autoritatile locale din Navodari, Corbu si Lumina si, impreuna cu investitorul privat italian, sa realizam aceasta rampa ecologica numai pentru gunoiul menajer”, a declarat primarul orasului Navodari, Tudorel Calapod.

Primaria Navodari, sesizata cu privire la intentiile necurate ale Ecological Center

Insa, recent, am primit o adresa in care se specifica faptul ca Ecological Center doreste sa construiasca nu o groapa de gunoi menajer, ci o statie de reciclare a deseurilor industriale.

Mai mult, mi s-a spus ca societatea privata detine aprobare de la Primarie.

De fapt era vorba despre un certificat de urbanism nesemnat de mine, ci de fostul primar al orasului Navodari, prin care acesta era de acord cu reciclarea deseurilor industriale si semi-industriale.

Insa eu nu sunt de acord cu un astfel de proiect, pentru ca nu putem controla natura respectivelor deseuri.

Cine ne garanteaza noua ca impactul acestor deseuri aduse din Romania sau chiar din strainatate, asupra mediului, nu va fi unul periculos?”, a declarat pentru “Replica” Tudorel Calapod, primarul orasului Navodari.

Renumele turistic al orasului Navodari in pericol de compromitere

In plus, edilul-sef al Navodariului ne-a mai spus ca amplasamentul acestei statii de reciclare a deseurilor industriale este situat la o cota superioara localitatii, astfel ca sanatatea locuitorii orasului ar putea fi afectata atunci cand apele pluviale infestate cu substantele periculoase din deseurile depozitate la fostul USAS, vor contamina panza freatica a localitatii.

De altfel, toxicitatea deseurilor industriale, care pot fi inclusiv reziduuri chimice periculoase, este incontestabil mult mai mare decat a celor menajere.

De aceea, constructia unui astfel de obiectiv intra sub incidenta nu numai a legilor romanesti, dar si a conventiilor internationale privind raporturile transfrontaliere, intrucat poate afecta si mediul din statele vecine Romaniei.

Una peste alta, toate indiciile conduc spre ipoteza ca orasul Navodari ar putea deveni in curand groapa de gunoaie periculoase a Romanei sau chiar a intregii Europe.

O astfel de catastrofa ecologica nu ar umple decat buzunarele patronilor SC Ecological Center SA, in timp ce atractia turistica a orasului Navodari, abia recastigata dupa decenii in care numele localitatii era asociat cu poluarea industriala de cea mai grava conotatie, dupa cum ne-a marturisit primarul Calapod, s-ar duce pe apa sambetei.

In asemenea conditii, ne permitem sa-i sugeram “inteligentului” italian Roberto Vicentelli sa se duca la el acasa si sa construiasca o asemenea groapa de gunoi.

Numai ca, dupa cate stim noi si potrivit tuturor normelor Uniunii Europene in vigoare, nimeni nu i-ar aproba, in Italia, nici intr-o mie de ani, o asemenea investitie. Vom reveni.