Veste socanta pentru decanul Facultatii de Stiinte Politice de la Universitatea „Petre Andrei“. Pe motiv ca reprezentantii sai in Senatul universitatii nu au participat la alegerile care l-au inscaunat, pe 14 martie, pe Nicolae Niculescu in functia de rector, angajatii facultatii au primit ieri ordin sa evacueze institutia.

Reamintim ca, la inceputul lunii iulie, Biroul Senat al Universitatii a emis doua controversate decizii, prin care decanii Cristian Bocancea si Doru Tompea erau demisi din functii. Cei doi nu au recunoscut hotaririle, motivind ca doar doua din cele patru facultati ale institutiei erau reprezentate in sedinta respectiva.

Pe de alta parte, ministrul Educatiei a dispus ca, pina la elucidarea controversatei sedinte din 14 martie, universitatea sa fie condusa in continuare de Elena Niculescu, iar sotul acesteia sa-si pastreze functia de prorector. Acest lucru nu l-a impiedicat pe Nicolae Niculescu sa-l numeasca ieri pe Catalin Bordeanu decan la Facultatea de Stiinte Sociale, in locul lui Cristian Bocancea.

Precizam ca, potrivit legii, decanul este ales de cadrele didactice ale facultatii si de studenti, nu de rector.

„Astazi (ieri, n.r.) am fost chemata in sedinta Senat a universitatii, unde mi s-a cerut sa predau toate actele facultatii si dosarele studentilor noului decan al facultatii, Catalin Bordeanu – cel numit de Nicolae Niculescu, care se mai crede rector, cu toate ca nu este recunoscut de minister.

In caz contrar, am fost amenintata cu desfacerea contractului de munca“, a declarat Ramona Popa, secretara Facultatii de Stiinte Politice.

Evacuati fortat de agentii de paza inarmati

Ieri, in jurul orei 13.00, profesorul Ionel Cobzaru, cancelarul universitatii, si Mihaela Iacob, administratorul institutiei, a anuntat secretariatele si angajatii Facultatilor de Stiinte Politice si de Psihologie sa evacueze imediat cladirea. Ordinul venea din partea profesorului Nicolae Niculescu.

„Pentru ca nu am vrut sa plecam, Mihaela Iacob a cerut interventia agentilor de la firma de paza angajata de universitate. Acestia au venit inarmati inclusiv cu pistoale sa ne oblige sa parasim cladirea“, a declarat decanul Facultatii de Stiinte Politice, Cristian Bocancea. Vazind ca angajatii facultatilor nu se lasa intimidati, agentii de paza au cerut intariri.

Prezenta agentilor inarmati pe holuri a produs neliniste in rindul studentilor, care au iesit de la cursuri pentru a urmari „spectacolul“ provocat de Nicoale Niculescu. „Ma mir ca nu le este rusine acestor agenti sa vina in forta aici si sa ne pazeasca cu armele, de parca am fi niste infractori“, a declarat Cristina Ailioaie, studenta in anul III la Facultatea de Stiinte Politice.

Secretariatul de la Psihologie, pazit de studenti

Agentii care au „cucerit“ etajul al XI-lea al universitatii pareau ca au de gind sa innopteze la usile de acces, astfel ca decanul Cristian Bocancea a cerut ajutorul Politiei. „Abia dupa ce au venit doi ofiteri de la Politia Municipala, agentii respectivi au plecat.

Conform legii, nu au nici un drept sa se amestece in conflictele de munca ale celor care lucreaza in institutia unde ei sint angajati“, a precizat Cristian Bocancea.

Temindu-se ca acelasi scenariu s-ar putea derula si la Facultatea de Psihologie, Liga Studentilor de la universitate a hotarit sa picheteze secretariatul Facultatii de Stiinte Politice si de Psihologie, „pentru a fi siguri ca dosarele lor nu vor fi luate de Nicolae Niculescu“, dupa cum a tinut sa precizeze decanul Doru Tompea.

Cadrele didactice urma sa faca si ele de „paza“, a adaugat Ramona Popa, secretara Facultatii de Stiinte Politice.

Ieri dupa-amiaza, Doru Tompea a trimis ministrului Educatiei o scrisoare in care a relatat ultimele evenimente ale situatiei tensionate din cadrul universitatii.

In acelasi timp, Cristian Bocancea, decanul Facultatii de Stiinte Politice, a expediat pe adresa Ministerului Educatiei o serie de fotografii facute in timpul confruntarii dintre agentii de paza ai firmei Security Force si cadrele didactice angajate la cele doua facultati.

„Unde s-a mai pomenit in tara noastra ca un rector sa-si scoata afara angajatii cu agenti de paza inarmati?“, se intreba ieri Doru Tompea, dupa ce spiritele s-au linistit.

Contactat telefonic aseara, Nicolae Niculescu nu a comentat evenimentele derulate la etajul 11 al turnului universitar, dar a promis ca astazi va prezenta punctul sau de vedere cititorilor „Jurnalului“.