O prospera crescatorie de porci din comuna Pecineaga, care numara 17.500 capete de animale, patronata de un fost parlamentar si ambasador in Canada, deverseaza dejectiile in mai multe bataluri neamenajate corespunzator, aflate in vecinatatea localitatii constantene.

Prin aceste operatiuni ce incalca normativele privind protectia mediului, patronii crescatoriei aflate in patrimoniul societatii Crin Suin SA Pecineaga pun in pericol calitatea panzei freatice din zona, aspect ce poate constitui un pericol real la adresa populatiei din comuna, tinand cont de faptul ca, potrivit specialistilor, aceste dejectii au un potential cancerigen ridicat.

Societatea Crin Suin Pecineaga a cumparat in urma cu trei ani o fosta ferma de stat, specializata in cresterea porcinelor, care ajunsese in perioada tranzitiei intr-un declin profund, reflectat in scaderea dramatica a numarului de animale pana la doar 1000 de capete.

Actionariatul format dintr-un consortiu romano-belgian a efectuat numeroase investitii in cresterea numarului de animale si in retehnologizarea complexului zootehnic.

Astfel, dupa doar trei ani ferma din Pecineaga numara astazi 17.500 capete de animale si dispune de moderne instalatii de crestere si exploatare a porcinelor in sistem industrial inchis, abatorizarea carnii, reproductia si selectia animalelor.

In plus, proprietarii fermei Crin Suin, care se mai ocupa si cu comertul cu ridicata a animalelor vii, au instalat in incinta unitatii o moderna fabrica de nutreturi combinate si intentioneaza sa puna in functiune o alta instalatie performanta de uscare a boabelor de porumb utilizate drept hrana pentru porci.

Prin cumpararea fostei ferme de stat, firma Crin Suin, al carei director este Doru Popescu, fiul unui fost ambasador in Canada si senator care se lauda a fi unul dintre cei trei promotori ai Legii nr.

18/1991 privind fondul funciar (consortiul romano-belgian, care este proprietarul societatii Crin Suin, fiind constituit la initiativa fostului senator si ambasador) a „mostenit” si 7 bataluri de stocare a apelor pline cu dejectiile de la porci, cu care se efectueaza curatenia adaposturilor pentru animale.

Haznalele cu dejectii au inceput sa se deverseze pe camp

Aceste bataluri sunt niste gropi sapate in pamant, situate la mai putin de un kilometru de locuintele cetatenilor din comuna Pecineaga.

Mirosul pestilential degajat din haznalele firmei Crin Suin face ca aerul din zona sa fie aproape irespirabil, mai ales vara.

O parte dintre haznale sunt pline ochi cu mizeria urat mirositoare.

Cat despre etanseitatea batalurilor, deversarile necotrolate de ape pline de dejectii in perimetrul adiacent haznalelor si vechimea de trei-patru decenii a rezervoarelor vorbesc de la sine.

Situatia generata de prezenta acestor surse de poluare in vecinatatea unei zone populate poate fi considerata un pericol la adresa sanatatii publice, in conditiile in care eventualele scurgeri de ape murdare cu un potential cancerigen ridicat pot ajunge prin infiltrare in panza freatica.

Desi deocamdata batalurile mentionate nu mai sunt utilizate de ferma de porci a societatii Crin Suin, nici haznalele folosite in prezent, care se afla in camp la cativa kilometri de Pecineaga in directia Tataru, nu pot fi considerate conforme cu normativele de protectia mediului.

Astfel, cele 4 bataluri din camp nu sunt amenajate corespunzator - spun surse din cadrul specialistilor de mediu - si nu sunt verificate din punctul de vedere al impermeabilitatii.

Desi am incercat sa stabilim o intrevedere cu directorul Doru Popescu in vederea obtinerii unui punct de vedere oficial din partea patronului crescatoriei de porci, contabilul sef al firmei Crin Suin ne-a precizat ca deocamdata fiul fostului ambasador este foarte ocupat cu „niste musafiri importanti”.

>b>Statia de epurare este inca la stadiul de proiect

In schimb, Gheorghe Paraschiv, viceprimarul comunei Pecineaga, ne-a declarat ca la nivelul localitatii si al edililor ei situatia precara a celor 7 haznale din preajma satului este cunoscuta.

Cat priveste un eventual risc la adresa sanatatii locuitorilor comunei, viceprimarul din Pecineaga si-a declinat orice competenta.

Din informatiile pe care le detine Paraschiv, in cadrul unei recente sedinte a Consiliului Local Pecineaga s-a aprobat inchirierea in vederea vanzarii catre Crin Suin a celor 4 bataluri din camp pe care oricum ferma romano-belgiana a inceput sa le utilizeze.

De asemenea, viceprimarul Gheorghe Paraschiv a mai mentionat faptul ca patronii fermei de porci intentioneaza sa puna in functiune o statie de epurare a acestor ape uzate.

Cu toate ca reactia autoritatilor locale s-a dovedit a fi pana acum aproape inexistenta, in privinta fermei vinovate de poluarea mediului din zona - aspect lesne de inteles, tinand cont de faptul ca investitia consortiului romano - belgian este realmente benefica pentru comunitatea locala din Pecineaga, prin crearea de noi locuri de munca si prin contributiile substantiale la bugetul

local-interventia prompta a institutiilor si organismelor specializate ale statului, pentru a obliga patronii firmei Crin Suin sa curete zona infestata cu dejectii si sa utilizeze o solutie ecologica de stocare a acestor reziduuri tehnologice este absolut necesara.