De cele mai multe ori, cand oamenii aud de o icoana facatoare de minuni sunt foarte sceptici si pana nu se conving cu ochii lor, nu cred. Gabriela Andonie (51ani) locuieste in Braila, strada Vadul Olangeriei nr.68. Viata ei a fost foarte grea dar, in ciuda tuturor greutatilor, singura bucurie o reprezinta cei sapte copii, patru din prima casatorie iar trei din cea de-a doua.

"Casatoria cu primul sot a fost un calvar. Am trait 15 ani cu sotul meu dar la un momen dat n-am mai suportat si am plecat de acasa. Cei patru copii i-am dus la camin si am venit de la Insuratei la Braila unde am stat un an de zile in gazda la o matusa de-a mea. La putin timp l-am cunoscut pe al doilea sot cu care m-am casatorit legitim destul de tarziu si am avut trei copii.

Ne-a casatorit parintele Stefan Copae care mi-a daruit o icoana la care a inflorit unul dintre crini" ne-a declarat Gabriela. Dupa multe eforturi, au cumparat actuala casa. In cele doua camere, Gabriela locuieste impreuna cu cei trei copii mai mici. Femeia traieste zilnic cu sperante si rugaciuni, casa ei fiind plina de icoane.

Foarte credincioasa, Gabriela merge in fiecare duminica la biserica si se roaga pentru familia sa. Prima minune s-a petrecut acum doi ani cand, dupa sarbatoarea Bunei Vestiri, a pus la icoana Maicii Domnului un crin. Dupa ceva vreme, floarea s-a ofilit dar, pe tulpina au rasarit mugurasi. Gabriela a inteles atunci ca aceasta este o minune dar nu a vrut sa spuna nimanui nimic.

In acest an, femeia a pus trei crini la trei icoane diferite si din nou florile s-au ofilit. Dar, sambata, spre suprinderea tuturor, pe tulpinele celor trei crini au aparut muguri. In sufletul ei, Gabriela s-a bucurat foarte mult si nu-i venea sa creada ca, la ea in casa, se putea intampla asa ceva. A inceput sa citeasca tot ce se putea despre astfel de minuni.

Gabriela a gasit in cartea arhimandritului Daniel Gouvalis explicatie pentru aceste lucruri. In aceasta carte, la pagina 62, gasim relatata o minune similara petrecuta in Kefalonia. "Uneori harul lui Dumnezeu care se manifesta mai viu in zilele de sarbatoare, cade asupra florilor, modifica legile biologice si arata in ochii celor prezenti la sarbatoare vreo minune frumoasa si incantatoare.

In Kefalonia, intre satele Troianata si Demontandata, langa Argostoli, exista o biserica care se numeste "Maica Domnului cu crinii". Incepand cu sarbatoarea Bunei Vestiri, credinciosii aseaza in fata icoanei Maicii Domnului o vaza cu crini, care este firesc ca dupa cateva ore sa se vestejeasca. Insa nu se ating de ei cateva ore.

Dupa ce au trecut vreo patru luni si vine ziua de 15 august, intr-un mod miraculos, inverzesc tulpinele si infloresc crinii, cu toate ca partea de jos a ramurelei ramane uscata". Asa este descrisa minunea inmuguririi crinilor si astfel sunt si florile din casa Gabrielei Andonie. "Dupa cum am spus am avut trei crini inmuguriti.

Doi i-am dat unor buni prieteni de familie iar al treilea l-am pastrat la icoana. Cand am vazut sambata minunea nu mi-a venit sa cred. Maica Domnului si rugaciunile mele m-au ajutat si ma vor proteja tot timpul, sunt convinsa de acest lucru. Ceea ce s-a intamplat la mine se poate intampla numai in biserici. Ieri cand am venit acasa, am intrat in camera (n.r.

camera plina cu icoane) si mirosea puternic a mir. Nu stiu cum se poate intampla asta. Eu stiu ca icoana mea cea mare cu Maica Domnului mai emana din cand in cand miros de mir" sustine Gabriela. Femeia este mandra de toti copiii ei , este convinsa ca datorita rugaciunilor si a credintei sale puternice in Maica Domnului, casa ei a fost ferita de rele.

"Eu nu vreau sa ma laud dar am increderea ca toti oamenii cu credinta vor intelege ca nu fac sminteala, asa cum am fost acuzata de unii preoti daca voi face public acest lucru. Nu vreau decat sa se stie ca Maica Domnului face minuni iar daca eu am fost aleasa, sufletul meu e plin de bucurie.

Oricine doreste sa vada aceasta floare, poate veni sa se convinga ca nu mint ci minunea pe care a facut-o Maica Domnului prin mine ne este adresata tuturor. Am primit un semn ca Maica Domnului ne iubeste si vrea sa ne indreptam toate pacatele" declara Gabriela Andonie.

Gaby.b