- Regiunea de Dezvoltare Nord-Est se "lauda" cu 15,85% din numarul "teparilor" ce figureaza in evidentele BNR

- Valoarea instrumentele de plata fara acoperire emise la nivelul acestei regiuni reprezinta mai mult de un sfert din "tepele" trase la nivel national

- Oamenii de afaceri apreciaza ca valorea cecurilor fara acoperire emise la ora actuala in Romania depaseste 10.000 miliarde lei

"La ordinea zilei" in economia romaneasca este emiterea de instrumente de plata (in special cecuri) fara acoperire.

Pentru descurajarea unor asemenea practici, precum si pentru a exista o evidenta a persoanelor fizice si juridice care au astfel de "obiceiuri", la nivelul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) exista Centrala Incidentelor de Plati (CIP), definita ca "un centru de intermediere care gestioneaza informatia specifica incidentelor de plati atit din punct de vedere bancar (tragerea in descoperit de

cont) cit si din punct de vedere social (furt)".

Baza de date a CIP este organizata in doua fisiere:

1. Fisierul national de incidente de plati (FNIP), care are trei componente:

¤ Fisierul national de cecuri (FNC),

¤ Fisierul national de cambii (FNCb),

¤ Fisierul national de bilete la ordin (FNBO) si

2. Fisierul national al persoanelor cu risc (FNPR), care este alimentat automat din FNIP.

Fisierul national al persoanelor cu risc este o baza de date permanenta.

Informatiile privind incidentele de plati majore (instrumente de plata trase in descoperit de cont, cecuri emise fara autorizarea trasului, cecuri emise cu data falsa sau carora le lipseste o mentiune obligatorie, cecuri circulare sau de calatorie emise "la purtator", cecuri emise de catre un tragator aflat in interdictie bancara, cambii scontate fara a exista creanta cedata in momentul

cesiunii acesteia) inregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice nu pot fi sterse din aceasta baza de date, decit in cazul in care se anuleaza, de catre aceeasi persoana declaranta care le-a transmis anterior la CIP, din proprie initiativa sau ca urmare a hotararii unei instante judecatoresti.

2.519 persoane cu risc

Conform datelor furnizate de catre Biroul de Presa al BNR, "in luna septembrie 2004, in baza de date a Centralei Incidentelor de Plati erau inregistrate un numar de 2.519 persoane cu risc, din care 26 persoane fizice si 2.

493 persoane juridice, iar valoarea totala a sumelor refuzate la plata cu instrumente de debit se ridica la aproximativ 939 miliarde de lei (suma ce ia in calcul toate incidentele de plata)". Fara a pune la indoiala evidentele BNR, remarcam o diferenta semnificativa intre aceasta situatie si cea existenta cu cinci ani si jumatate in urma.

Astfel, conform ziarului "Cotidianul", care citeaza un oficial BNR, la sfirsitul primului trimestru al anului 1999, peste 9.300 de persoane juridice si fizice figurau in evidentele CIP, in timp ce numarul incidentelor de plati era la acest timp de aproximativ 120.000. La acel moment, valoarea totala a sumelor refuzate la plata cu instrumente de debit depasea 2.

500 miliarde lei (aproximativ 178 milioane dolari, tinind cont de valoarea cursului oficial al monedei americane din luna martie 1999). Comparind cele doua situatii, deducem ca, dupa cinci ani si jumatate, numarul persoanelor "inscrise" in CIP a scazut de 3,73 ori, in timp ce valoarea "tepelor" s-a diminuat de la 178 milioane dolari, la 28 milioane dolari, adica de peste 6 ori!

"Teparii" Regiuni Nord Est sint peste medie

Dupa cum precizeaza "Carta Alba a IMM-urilor din Romania", in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est exista 48.538 societati comerciale, ceea ce reprezinta 11,67% din totalul national. Cum persoanele juridice sint principalii "clienti" ai Centralei Incidentelor de Plati, ar trebui ca si repartitia "teparilor" sa fie pe aceleasi paliere.

In realitate, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est se situeaza "peste medie". Dupa cum sustine Biroul de Presa al BNR, la nivelul acestei regiuni, numarul persoanelor (juridice si fizice) cu risc aflate in evidentele CIP este de 399. Raportind la situatia nationala, observam ca 15,85% dintre "tepari" sint din judetele Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.

In ceea ce priveste valorile, situatia este si mai "albastra". Valoarea totala a sumelor refuzate la plata (aferenta celor 399 de "tepari" din judetele Iasi, Bacau, Neamt, Suceava, Vaslui si Botosani) este, conform BNR, de 260,87 miliarde lei, ceea ce reprezinta 27,78% din valoarea nationala a "tepelor".

Tinind cont de datele la nivel national, rezulta ca valoarea medie a "tepei" in Romania este de aproximativ 373 milioane lei. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, valoarea medie a "tepei" este de aproape 654 milioane lei, mai mare cu 75% fata de media nationala. Acesta ar putea fi un alt motiv pentru care investitorii (in special cei straini) ajung mult mai greu in zona Moldovei…

Cecuri fara acoperire de peste 10.000 miliarde lei

Fara a fi contestate, datele furnizate de Banca Nationala a Romaniei nu sint sustinute de oameni de afaceri. Astfel, domnul Adrian Neagu, vicepresedinte al Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii (PIMM) Iasi, ne-a declarat ca "in economia romaneasca circula cecuri fara acoperire in valoare de peste 10.000 miliarde lei".

Domnul Neagu sustine ca aceasta suma nu este in concordanta cu cea mentionata de BNR deoarece mare parte dintre cecurile fara acoperire nu ajung sa fie inregistrate la CIP.

In cele mai multe cazuri, beneficiarii prefera sa-si regleze conturile cu "teparii" prin alte metode, varianta inaintarii cecurilor in banca si, implicit, inregistrarea incidentului de plata, are ca rezultat neincasarea sumei respective. Acesta pare a fi principalul motiv pentru care evidentele Centralei Incidentelor de Plati sint destul de subtiri.

Dupa cum precizeaza site-ul BNR, inaintea incheierii unei afaceri cu un partener, o firma poate consulta, prin intermediul unei banci, baza de date a CIP, pentru a vedea daca pe numele potentialului partener sint inregistrate incidente de plati cu cecuri, cambii sau bilete la ordin.

In functie de raspunsul primit de la CIP, respectiva firma este in masura sa aprecieze daca mai da curs sau nu colaborarii cu acel partener.

Consultarea bazei de date se poate face de catre un comerciant, prin intermediul unei banci, inainte de a primi un cec de la clientul sau in schimbul marfurilor vindute.

In acest caz, comerciantul poate afla daca seria si numarul cecului pe care ar urma sa-l primeasca face parte dintr-un set de instrumente de plata avizate de BNR sau daca nu cumva respectivul cec a fost declarat anterior la CIP ca pierdut/furat/distrus sau retras din circulatie.

La emiterea unei cambii beneficiarul poate consulta baza de date a CIP pentru a solicita informatii privind obligatul cambial principal, respectiv trasul. Beneficiarul poate accepta sa acorde un credit comercial tragatorului daca pina la data emiterii cambiei trasul (persoana desemnata in titlu a plati pentru tragator) nu a generat incidente la plata cu alte titluri de credit.

Aceeasi atitudine prevazatoare o poate avea beneficiarul unui bilet la ordin fata de subscriitor sau beneficiarul unui cec fata de tragator.

Informatiile inscrise in FNPR pe numele unei persoane fizice sau juridice, alaturi de analizele specifice efectuate de banci, pot contribui la fundamentarea deciziei de acordare a unui credit sau de deschidere de cont curent pentru un nou client.