Orsova veche, orasul de la poarta vestitelor Cazane, era construita la Dunare, pe locul unui castru roman ridicat in anul 324 de imparatul Constantin cel Mare; o cetate puternica, cu ziduri din piatra ce aveau 3 metri grosime, cu turnuri patrate ce vegheau o mare parte din Defileul Dunarii.

Intr-un document ce dateaza din 1660, un scriitor turc, ce facuse un scurt popas in aceste locuri, descria Orsova ca fiind o fortareata mare, puternica si frumoasa, inconjurata de ziduri groase aparate de santuri cu ape adanci. In interior localnicii ridicasera bai, hanuri, gradini, case mari si pravalii, pentru ca Orsova era o un oras de oameni instariti.

Stramutarea locuitorilor din orasul vechi a inceput in 1968, iar in aprilie 1971 apele fluviului au acoperit zona. Vechii locuitori ai Orsovei au reusit sa isi salveze multe obiecte personale din Orsova veche. Vestigiile nu a avut cine sa le salveze. Autoritatile erau prea ocupate de a da tarii mai multa lumina, asa ca nu a contat prea mult faptul ca secole de istorie au fost inghite de ape.

Se pare ca autoritatilor de atunci nu le-a pasat nici de faptul ca doua familii nu au indeplinit conditiile de stramutare. Pentru ca isi construisera casele aproape de culmea dealului, iar apele nu ajungeau atat de sus, cele doua familii au fost nevoite sa isi duca traiul in conditii greu de imaginat.

Astazi, a mai ramas doar o singura familie care locuieste in Orsova Veche.

Constantin si Saveta Pacala au trecut de pragul celor 80 de ani. De peste 30 de ani, ei traiesc izolati de lume. Nu au avut copii niciodata, iar acum sunt batrani si orbi. Singurele persoane care le mai dau o mana de ajutor sunt calugaritele de la Mantastirea Sf. Ana si un vecin nou, care tocmai si-a ridicat o casa pe malul Dunarii.

Nica Palos este cel care i- a descoperit pe batrani. Pentru ca isi recuperase terenul din Orsova Veche, unde candva se afla gradina de legume a familiei sale, Nica Palos a hotarat sa isi ridice o casa de vacanta.

“Abia de anul asta au si ei curent electric. M-am gandit ca daca trag curent la mine sa le trag si lor sa aiba sa isi aprinda un bec. Apa potabila nu au nici acum. Le duc eu aproape zilnic ca nu au pe nimeni.”

Constantin Pacala a lucrat timp indelungat la cea mai renumita fabrica din oras: Textila Cazane. Tot de aici a iesit la pensie. Amandoi batranii traiesc acum dintr-o singura pensie. Legume sau alte zarzavaturi nu pot sa cultive pentru ca terenul nu este adecvat agriculturii.

Au totusi cateva capre si un magar, dar de cand si-au pierdut vederea si nu le pot ingriji cum trebuie, animalele s-au salbaticit.

“Am avut si gaini si gaste si alte animale in afara de caprele astea. Dar ce sa facem daca noi suntem batrani si bolnavi? Nu mai vedem, maica… Batranul meu abia mai zareste asa niste umbre.”

Nimeni nu i-ar fi gasit pe batrani inca mult timp pentru ca singurul drum pe care acestia il au ca legatura cu orasul nou este o punte suspendata si o potecuta ingusta, pe marginea fasiei de frontiera unde patrulau granicerii. Fie iarna, fie vara, cei doi mergeau cu desagii in spinare aproape 10 km pana in orasul nou pentru aprovizionare.

Batrani si orbi, cei doi au acum o casa veche, ce trebuie reparata urgent, altfel nu vor putea sa treaca iarna. Daca vara isi petreceau noptile sub cerul liber, de teama ca nu cumva sa se prabuseasca tavanul peste ei, sosirea anotimpului rece ii cam sperie.

Cu toate acestea ei nu doresc sa mearga la azilul de batrani. Au grija unul de altul asa cum pot si nu se plang de greutati. Ar dori totusi ca oamenii sa le treaca mai des pragul pentru ca se simt teribil de singuri.

Ei nu au beneficiat niciodata de ajutoarele oferite de stat locuitorilor din vechiul oras. Mai mult, autoritatile nu au scos nici un cuvant despre existenta lor, iar in cartile de istorie se povesteste despre “stramutarea” intregului oras, fara a mentiona prea multe despre “blestemul” Portilor de Fier sau sacrificiul locuitorilor din Orsova Veche.