Dar in 1989, intr-o joi dupa-amiaza, un grup de oamenii chemau la revolta locuitorii Iasului. Trei zile mai tirziu, insa, la Timisoara izbucnea ceea ce multi au numit „Revolutia romana“. Ceea ce s-a uitat in mod constant este faptul ca „butoiul cu pulbere“ a explodat in Banat, insa „fitilul“ a fost aprins in Moldova.

Istoria uitata

Pe 13 si 14 decembrie 1989, multi dintre ieseni au gasit pe strada sau in cutiile postale un manifest, nu mai mare decit o carte de vizita, care ii chema la o „demonstratie“. Era indicat atit locul (Piata Unirii), cit si momentul (ora 16.00). Asa ceva reprezenta o ciudatenie pentru acele vremuri si unii nu au luat in serios indemnul.

Altii l-au tratat ca atare si au aruncat cit mai departe manifestul gasit. Au existat, insa, si ieseni care s-au dus in Piata Unirii, la ora indicata, din simpla curiozitate sau pentru a face ceva. Un grup restrins de oameni stia cine a organizat manifestatia.

In actele politiei politice de atunci, momentul aparitiei „nucleului“ de revolutionari este definit ca fiind „noiembrie“, insa organizatorii spun ca aparuse ceva mai devreme, pe la jumatatea lunii octombrie. „Numarul 1“, creierul acestui Front, era Stefan Prutianu, economist. Lui i s-au alaturat Cassian Maria Spiridon, Vasile Vicol si Ionel Sacaleanu, toti trei ingineri.

Incet-incet, cercul s-a largit: Valentin Odobescu, jurist, fratii Emilian si Vasile Stoica, Titi Iacob... Ideea crearii acestei formatiuni a fost clara inca de la inceput: lupta anticeausista. Initial, protestul fusese programat pentru data de 16 decembrie, dar s-a revenit si forma finala a fost joi, 14 decembrie, ora 16.00.

„Erau mai multi militieni ca la vizita lui Ceausescu“

Si Militia, si Securitatea stiau din manifestele raspindite (dintre care unele chiar peste poarta Regimentului, actualul sediu al Corpului de Armata) ca in Piata Unirii urma sa se petreaca „ceva“. Aparent fara vreun motiv anume, la Iasi fusesera adusi sportivi apartinind Clubului „Dinamo“.

Mai tirziu, cind evenimentele din Romania luasera o directie clara, s-a infirmat vehement orice apropiere intre acesti sportivi, ce fusesera cazati la Hotelul Traian, si posibili lunetisti aflati in blocurile care marginesc Piata Unirii. Intrebati, pompierii isi justificau prezenta prin cuvintul magic „aplicatie“.

Numai militienii pareau a se integra decorului, in ciuda faptului ca erau foarte multi. „Nici la vizitele oficiale ale lui Ceausescu nu am vazut atitia militieni strinsi la un loc, pe o suprafata atit de mica“, avea sa declare un alt membru al Frontului Popular, Ionel Sacaleanu.

„Cred ca s-ar fi putut stringe peste doua-trei mii de oameni“, considera Cassian Maria Spiridon. „Dar asa, nici macar 50 nu ne-am putut aduna. Demonstratia pe care voiam sa o punem la cale era impotriva guvernului, cerind rasturnarea acestuia. Am fi tinut si cuvintari, iar la final am fi aprins luminari si am fi incropit o imensa hora, cintind «Desteapta-te, romane!»“.

Nimic din toate astea nu s-a intimplat…

Amenintarea din Piata Unirii era cit se poate de clara. Nu se putea intreprinde nimic, nici macar aprinde o luminare. Aparent, mitingul programat a esuat. Au urmat arestarile, bataile primite in sediul din strada Triumf numarul 6, izbucnirea revoltei la Timisoara, baricadele de la Intercontinental si din fata Salii Dalles, in Bucuresti, fuga cuplului Ceausescu, pe 22 decembrie…

Acum, la 15 ani de la acele evenimente, faptele au intrat in „obisnuit“. Fiecare dintre membrii Frontului Popular Roman de la Iasi si-a urmat propriul destin dupa acele evenimente. Unii s-au lansat in afaceri, altii au ramas la vechile locuri de munca, iar altii s-au pensionat. Asociatia revolutionarilor din 14 decembrie 1989 mai numara 22 de membri in prezent.

Si, in amintirea acelei zile, o strada lunga de 50 de metri, ca si piata in care se sfirseste aceasta, i-au primit numele, spre „vesnica“ rememorare.

Iasi – o diversiune KGB?

„Era clar ca la Iasi nu s-ar fi putut petrece nimic“, spune Cassian Maria Spiridon. „Faptul ca fusesera desfasurate atitea forte de ordine nu ne-a permis nici macar sa stationam in Piata Unirii, asa cum intentionam. Venisera si oameni de la Metalurgica si de la CFS, de la Nicolina, dar erau si altii.

Toata lumea astepta un semn, insa nu s-ar fi putut face nimic.

Aveam luminari la noi, pe care am fi vrut sa le aprindem, si am fi vrut sa rostim discursuri“, rememoreaza el. „Dar ceea ce a fost la Timisoara, trei zile mai tirziu, demonstreaza ca s-a facut «cu voia» Militiei. Pentru ca, in prima instanta, nu au fost decit militieni – de o parte, si populatia – de cealalta parte.

Asa incit s-a putut ajunge la acea «masa critica» ce a determinat derularea in continuare a evenimentelor“, mai spune Cassian Maria Spiridon.

In aceeasi perioada, ofiteri ai structurilor de supraveghere au constatat un trafic considerabil crescut de cetateni din fosta Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, ce tranzitau teritoriul romanesc. Paradoxal, ei nu ramasesera in zona Moldovei, unde s-ar fi presupus ca au rude, ci convergeau catre vestul Romaniei.

Unii ofiteri ai Directiei Securitatii Statului (din acele vremuri) ridica o alta ipoteza: serviciul american de contraspionaj, CIA, a colaborat cu omologii sovietici de la KGB pentru inlaturarea regimului Ceausescu prin facilitarea izbucnirii unor manifestatii populare. „Insa cind aflati ceva concret, anuntati-ne, va rugam, si pe noi“, obisnuiesc sa spuna revolutionarii de atunci.

„Nu ii urim pe cei care ne-au batut“

Ieri, Asociatia „14 Decembrie 1989“ a organizat o comemorare a acelor evenimente. „Am intentionat sa ne reamintim de acel act istoric“, a precizat Aurel Stefanache, presedintele Asociatiei. „Noi l-am oferit istoriei Romaniei moderne. Pentru ca libertatea a reprezentat un exercitiu, o provocare, si noi am vrut sa vedem cine sintem. A fost o proba de libertate...

Dar nici acum, dupa trecerea celor 15 ani, nu se pot uita umilintele si torturile la care am fost supusi dupa ce am fost arestati. Nu ii urim pe cei care ne-au batut atunci, dar le spunem sa nu ne ceara sa ii iertam...“.