La ora la care scriu aceste randuri – intr-o vineri, pe inserat – numele viitorilor prefecti desemnati de Alianta D.A. sa conduca destinele Muresului si Harghitei au si fost facute publice.

Ei bine… in aceasta editie va voi dezvalui cat mai pe scurt posibil, aspecte din culisele numirilor prefectilor din aceste 2 judete, fiind convins ca asa cum pe mine ma vor atrage vesnic intrigile si discutiile din spatele unor usi inchise si domniile voastre sunteti la fel de magnetizati de asemenea subiecte.

Incerc totodata sa reamprospatez si memoria unora care ar fi extrem de fericiti daca ne-ar lovi pe toti subita amnezie (sau damblaua!) ocazie cu care imi fac publica si pozitia de jurnalist fata de viitoarele evenimente!…

Pentru inceput… o lamentabila impresie!

In clipa-n care Basescu l-a desemnat pe Tariceanu ca prim-ministru, dar mai ales din clipa-n care primul ministru si-a desemnat echipa de ministrii, in teritoriu a si inceput… forfota.

Am avut astfel ocazia sa stau de vorba, atat in judetul Mures cat si in Harghita, cu tot felul de oameni printre care si cu unii pe care eu personal, nu am dat si nu voi da niciodata nici macar 2 lei, dar care acum incepusera sa-si doreasca sa ajunga ba prefecti, ba directori de finante, ba directori ai altor

institutii. Nu-mi venea pur si simplu sa cred ca e posibil asa ceva; sa aiba si prostu’ – e drept, membru al Aliantei D.A.

– norocu’ “sa se-ajunga”, dupa ce in viata lui nu fusese altceva decat “umplutura” si nu facuse nimic pentru cei din jurul sau, doar sa-si vada interesu’. M-am gandit ca totusi sunt prea aspru cu criticile si deci am asteptat sa vad cum vor evolua evenimentele.

De un lucru ajunsesem insa sa fiu ferm convins, Alianta D.A. in lipsa de valori, va promova in functiile de decizie aproape pe oricine si in mare pripa, din dorinta de a arata ca poate sa guverneze!…

Şi… nu m-am inselat prea mult!…

In vreme ce Muresul fusese lasat liberalilor, democratii harghiteni habar n-aveau daca Harghita era sau nu a lor!

In judetul Mures, liberalii au fost cei desemnati sa-si numeasca prefectul. A fost o decizie transmisa de la Bucuresti, astfel ca liderii liberali s-au si pus pe treaba.

In vreme ce liberalii mureseni stiau despre sarcina lor, liberalii harghiteni habar n-aveau ca Harghita fusese lasata pe mana PD-ului sa-si desemneze prefectul. Cunosc amanutele astea pentru ca am purtat discutii lungi cu majoritatea liberalilor si pedistilor harghiteni si mureseni, astfel ca stiu ce spun.

In Harghita, atat liberalii condusi de doctorul Sangeorzan cat si pedistii lui Mihalcea au trimis liste la Bucuresti pe care figurau cate trei sau patru nume - doua pentru postul de prefect iar doua pentru cel de subprefect (in alte cazuri, dupa cum s-a adeverit, au fost mentionate chiar si cate cinci, sase nume, ceea ce demonstra ca nu

fusese ceva batut in cuie, totul aflandu-se inca in negocieri!) In final insa, pentru Harghita ramasesera in cursa doi candidati democrati- pedistii Marcel Vaides si Alexandru Chiorean si o lista nesemnificativa a liberalilor (nesemnificativa pentru mine, eu cunoscand la aceea data faptul ca Harghita fusese

data democratilor!) in timp ce in judetul Mures, liberalii, impartiti in doua tabere de influenta – aripa veneticului deputat Nicolaescu si aripa omului de afaceri muresean Mailat – i-au desemnat pe avocatul Ciprian Dobre si pe finantistul Sorin Lazar.

Asa aratau lucrurile la inceputul saptamanii trecute si nu cred ca gresesc prea mult.

Pe Dobre l-a sustinut Nicolaescu, Lazar s-a sprijinit pe Mailat, Frunda si Chirovici in vreme ce Vaides a mers pe mana lui Videanu iar Chiorean pe ce-a a lui Dusa si Gusa!

Dupa Revelion, bineanteles ca lucrurile s-au precipitat. Fiecare din candidatii la fotoliile de prefect au inceput sa apeleze la diverse Ť canale ť din interiorul propriilor partide, incercand sa influenteze numirea.

In acele zile, dupa cum era de asteptat, au inceput sa apara la suprafata atat nemultumirile existente in sanul liberalilor mureseni cat si in cel al democratilor harghiteni.

Daca in cazul liberalilor mureseni, batalia mare s-a dat intre puterea de influenta pe care deputatul Eugen Nicolaescu o are la Bucuresti (si care, dupa ce l-a inceput a dorit sa-si depuna propria candidatura, s-a razgandit sustinand-o pe ce-a a avocatului Ciprian Dobre) si canalele de influenta

liberale ale lui Mailat, canalele unguresti – prin G.

Frunda si alti udemeristi care il simpatizeaza pe finantistul Lazar Sorin si care au incercat sa influenteze decizia lui Tariceanu – si chiar canalele masonice – finantistul Sorin Lazar fiind unul din membrii de seama ai masoneriei romanesti conduse de Ovidiu Chirovici – in sanul democratilor harghiteni

batalia era si mai crunta pentru simplul motiv ca democratul Alexandru Chiorean era acuzat Ť in soapta ť de tradare, fiind banuit ca a facut si face jocul PSD-ului harghitean, domnia sa fiind si director al unei societati Ť dragi ť fostului prefect PSD-ist Mircea Dusa.

Mai mult chiar, liberalii harghiteni (partenerii de coalitie ai democratilor harghiteni) s-au aflat la un pas de a iesi in strada si de a contesta posibila numire a lui Chiorean, acestia preferandu-l pe democratul Marcel Vaides sau pe oricare altul.

Zile la rand, in vreme ce toata suflarea era cu ochii pe televizor, curioasa sa afle ce se petrece la Bucuresti, telefoanele provinciale inrosisera canalele de comunicatii si eterul, primul ministru Tariceanu avand pe umeri o grea, enorm de grea sarcina; sa-si aleaga prefectii cei mai potriviti cu toate presiunile la care

era supus!…

In Harghita a fost numit prefect Strujan C-tin ! Vorba aceea; “cand doi se cearta, al treilea castiga!” sau “unde dai si unde crapa!”

Desemnarea lui Strujan C-tin ca prefect a produs cea mai tare surpriza pe care Harghita a trait-o in ultimii 15 ani postrevolutionari! Surpriza a fost insa mare nu numai pentru liberalii sau pedistii harghiteni ci inclusiv… pentru Strujan C-tin care, pana atunci fusese purtator de cuvant al

Aliantei D.A. harghitene si caruia, chiar daca figurase pe un loc 3 pe lista trimisa la Bucuresti, nominalizat pentru un post de subprefect (fara sanse reale, caci se stia ca udmrul il va ocupa!) nici macar nu-i trecuse prin cap sa candideze, la modul cel mai serios.

La inceputul saptamanii trecute statusem de vorba cu domnia sa, telefonic, vreme de peste o ora, incercand sa inteleg cum stau lucrurile si chiar cazusem de acord sa ne continuam colaborarea presa – Alianta D.A. astfel ca, oricand pot baga mana in foc pentru ceea ce afirm aici.

Ce sens ar fi avut sa ascunda de mine Strujan faptul ca il interesa in mod direct postul de prefect, cand stia ca cel desemnat de conducerea PD Harghita pentru functia de prefect fusese Marcel Vaides, iar alaturi de acesta se lupta pentru aceeasi functie insasi Chiorean, vicepresedinte al PD-ulul harghitean? Faptul ca,

neoficial, o sursa din Bucuresti mi-a spus ca Strujan a castigat prefectura pentru simplul motiv ca terminase o facultate de drept, in detrimentul contracandidatilor sai care nu aveau o asemenea pregatire, ei bine, pare un raspuns plauzibil si chiar credibil, insa ma face sa ma reantorc cu gandul la fostul prefect PSD-ist

Mircea Dusa, care era prefect dar… nici domnia sa nu-si luase inca licenta in drept (daca nu gresesc prea mult, licenta si-a luat-o de curand, anul trecut, prin toamna!) Daca Mircea Dusa a putut fi numit prefect fara licenta luata, nu inteleg de ce n-a putut ajunge prefect si democratul Marcel

Vaides, caruia doar licenta in drept ii mai lipseste, dupa cei 5 ani de facultate facuti? Sau… aici se vede dragostea pentru Ť dreptate si adevar ť a Aliantei, comparativ cu interesele tenebroase ale PSD? Hm…

In fine, cum politica e greu de inteles uneori, nu-mi ramane de facut decat sa-l felicit pe Strujan C-tin pentru succes si sa-i rog pe democratii aliantei D.A. sa-si desemneze iute alt purtator de cuvant, sa nu ramana presa fara contacte…

In Mures a fost numit prefect, avocatul Ciprian Dobre! De-acum inainte Muresul va fi raiul contrabandistilor de carburanti si al evazionistilor fiscali?

V-am socat cu intrebarea mea? Sigur nu…

Realitatea e exact cum v-o prezint. Il cunosc si eu pe viitorul prefect si de-a lungul timpului, m-am inteles chiar bine cu domnia sa. Ca persoana e Ť ok ť si chiar mi-ar fi placut sa ma numar printre prietenii sai.

Necazul e insa altul, Ciprian n-a dovedit niciodata in politica, ca e pe picioarele sale, ci din contra, a fost intotdeauna omul Ť de paie ť al deputatului bucurestean Eugen Nicolaescu! Poate nu chiar dintotdeauna, dar sigur de cand monitorizez eu PNL-ul muresean.

Ori, daca e sa ne reamintim nitel de trecutul nu foarte indepartat, deputatul Nicolaescu nu e deloc strain de Ť cazul Petromodia ť si de tot ceea ce inseamna contrabanda cu carburanti, mai ales ca a fost cel mai inversunat aparator al contrabandistilor, chiar de la tribuna Parlamentului.

Mai putem adauga si faptul ca Sighisoara e unul din fiefurile contrabandistilor, Reghinul e un alt fief al lor iar increngatura din Mures e legata de seniorul liberal miliardar Dinu Patriciu, patronul de la Vegas si Petromidia.

Pe scurt, numele lui Nicolaescu e legat direct-indirect-cu-sau- fara-voia-sa (inca nu si de PNA dar nu se stie pana cand…!) de tot ceea ce inseamna coruptie, evaziune fiscala si contrabanda.

Daca mai adaug si faptul ca Nicolaescu a reusit sa-i imparta pe liberalii mureseni in doua tabere si mai mult chiar, campania sa electorala in judetul Mures a lasat mult de dorit, liberalii neajungand sa-si atraga voturile muresenilor intr-un numar prea zdrobitor, PSD-ul dandu-le cu tifla de la sute de

kilometri distanta… ei bine, intregesc un vast tablou al situatiei care a fost si mai ales al unuia si mai negru care e posibil sa se intrevada in viitorul imediat apropiat…

E drept ca numele lui Ciprian Dobre n-a fost implicat in aspectele despre care am tot scris in trecut dar… cine ne poate garanta ca el nu e doar un biet Pinocchio, manevrat de sfori de un Nicolaescu-Geppeto, mare maestru papusar? Oare cine va conduce judetul Mures, de-adevaratelea ?

Ciprian Dobre sau Eugen Nicolaescu? Aceasta-i intrebarea… vorba lu’ Hamlet!…

Voi incheia totusi sperand ca Ciprian se va scutura hotarat de sub tutela deputatului liberal in cazul in care aceasta incepe sa-l incovoaie prea mult riscand sa-l cocoseze, caci abia atunci se va vedea si valoarea sa…

La os-ul domnesc s-au mai infipt si niscaiva nepoftiti; primarul hotoman cu dosar la PNA, topliteanul Niculae Baciu si Doru Opriscan, omu’ de casa (pardon, vila!) al primarului Dorin Florea

Dupa cum se intampla si in viata cea de toate zilele, scaunele de prefecti, atat pe Mures cat si pe Harghita, au fost poftite si de nepoftiti.

In Mures, consilierul Doru Opriscan, fost taranisto-liberal scos din PNL pe usa din dos, a dat din coate cum a putut, incercand chiar sa-si atraga sprijinul liderilor PUR, doar-doar ar fi reusit sa ocupe portofoliul prefecturii.

Gurile rele (si nu prea !) spun ca Opriscan dorea sa ajunga prefect ca sa-l poata apara pe primarul Dorin Florea, care cica, ar fi trecut pe o lista neagra intocmita de deputatul Nicolaescu cu viitorii corupti ai Romaniei ce trebe musai sacrificati, precum a cerut presedinte Basescu.

Altfel spus, fiecare guvernare trebuie sa se laude cu starpirea cazurilor de coruptie care ii convine cel mai mult! Nu stiu ce anume ii va rezerva viitorul primarului Dorin Florea insa, ca sa poata fi acuzat concret de ceva anume – si doar el, nu si toti coruptii din aceasta tarisoara ! – sigur va trece

multa apa pe Mures !

Nu acelasi lucru e valabil insa si pentru primarul toplitean Niculae Baciu, care, in urma furtului celor 8 miliarde lei din conturile primariei toplitene, s-a ales cu dosar penal taman la PNA.

Cand am auzit ce tupeu obraznic a avut Baciu, prezentandu-se la alianta ca sa ceara sa fie trecut pe lista, m-am crucit. Neoficial, m-am informat daca dosarul penal mai exista sau nu la PNA si bineanteles ca mi s-a confirmat ca el exista si e in lucru.

Şi-atunci… nu te crucesti cand vezi ce tupeu nesimtit pot avea unii care, cum simt in nari mucegaiul celulelor cu gratii cum din independenti-pesedisti ajung peste noapte, liberalo-democrati?…

Una peste alta, nici Opriscan n-a putut sa-si atinga scopul si nici hotomanul de primar toplitean, ceea ce dupa umila mea parere, e dupa placul Celui de Sus.

Voi incheia acest material, intrebandu-ma cred, pe buna dreptate; oare cati purici vor face noii prefecti in functie si cat va mai dura pana la anticipate?