„Nu putem vinde doar cazare si masa pentru cei care vor sa se bronzeze. Este extrem de greu sa mai poti vinde asa ceva. Cred foarte mult in dezvoltarea deosebita a turismului balnear, pentru ca avem factori de cura balneara pe care nu-i gasesti in multe locuri din lume. Ma gandesc la turismul cultural si religios.

Daca un singur obiectiv ar fi pus la punct pentru a fi vizitat, ar fi un inceput“, ne-a declarat Ion Danut Juganaru, vicepresedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta (CCINA).

Unul dintre obiectivele cu un potential turistic deosebit neglijat este Complexul rupestru de la Basarabi, o comoara extraordinara care trebuie integrata in circuitul turistic. „Se pot gasi bani din fonduri internationale care sa sustina protejarea unor astfel de monumente.

Acestea trebuie puse in circuitul turistic cu foarte mare atentie pentru a nu se degrada“, a adaugat Juganaru. Exemplele pot continua cu turismul speologic.

Sunt pesteri unde traiesc vietuitoare de milioane de ani, care nu mai exista nicaieri in lume, cu rezervatia submarina de la 2 Mai, unde calutul de mare este pe cale de disparitie si care ar putea sa atraga un public dornic de asa ceva.

„Cred in necesitatea urgenta a unor produse mai scumpe, mai sofisticate, cum este terenul de golf din sudul litoralului, destinate unor turisti foarte pretentiosi. Daca le oferi ceea ce cer, poti sa castigi foarte mult.

Nu sunt prea optimist in ce priveste dezvoltarea economiei judetului si turismului de pe litoral numai din turismul de masa, social, cu preturi extrem de reduse. Sunt atatea forme de turism care pot fi incurajate si care pot crea in viitorul turismului constantean“, a mai mentionat vicepresedintele CCINA Constanta.

Excursiile combinate de tipul mare-delta pot constitui o alta importanta sursa de agrement, mai ales pentru turistii straini.

Astfel de circuite in care turistii straini vin pe litoral, vad ce e de vazut, dupa care cu o nava sa fie transportati in Delta, unde sunt cazati pe pontoane plutitoare ar avea cu siguranta mare succes.

Şi alte combinatii, circuite mare-munte, mare-manastirile din nordul Bucovinei ar fi o alta varianta pentru dezvoltarea turismului constantean.

In aceasta idee, a diversificarii turismului constantean, Ion Danut Juganaru este de parere ca „trebuie sa infiintam o asociatie de promovare turistica a litoralului la care sa puna umarul toti cei care beneficiaza din turism si care sa stabileasca ce trebuie facut pentru promovarea

turistica a litoralului“.

In martie, primul targ de turism

La inceputul lunii martie, CCINA va organiza Salonul de Dotari Hoteliere si Alimentatie Publica, manifestare care a avut un mare succes in editiile anterioare.

In colaborare cu Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, CCINA are in vedere organizarea, in primavara, a ultimei editii a Bursei de turism Litoral 2005, pentru cei care nu au reusit sa-si contracteze toate locurile in toamna.

„Cu acest prilej intentionam sa aducem pe litoral noua conducere a ANT si sa incercam sa definim impreuna prioritatile masurilor care trebuie luate in dezvoltarea turismului pe litoral si pentru buna desfasurare a sezonului turistic Litoral 2005“, a precizat Juganaru.