La prima vedere sunt convinsa ca multi ar fi tentati sa exclame "a, da, tigani, cunoastem". Dar, omul trebuie cautat la suflet si nu la origini. Familia Kapas este deosebita prin felul lor de a fi si prin felul in care se zbat sa iasa la capat dintr-o situatie in fata careia poate multi dintre noi ne-am pierde mintile.

Anisoara si Mircea Kapas sunt parintii a trei copii de 3 ani, 1 an si jumatate si cel mic abia de 7 luni. Mama este din comuna Ogra. Tatal a crescut la o casa de copii din Bistrita Nasaud si in urma cu patru ani a venit in orasul unde mai avea singura lui ruda de sange, cu speranta ca-si va face un viitor mai bun.

In urma unor neintelegeri cauzate de lipsa de bani si de spatiu venite din partea rudei sale, Mircea a ajuns sa traiasca in strada, cateva saptamani dormind pe bancile din centrul orasului. Singura lui mangaiere a fost sa o intalneasca pe Anisoara, cea care-i va deveni aleasa de suflet, fara a oficializa in vreun fel relatia.

Acum doi ani, ei au primit un spatiu mic care apartine de CFR Brasov, un canton alaturat caii ferate din cartierul Aleea Carpati. "E mic spatiul, dar suntem multumiti. Am incercat sa-l ingrjim cum am putut mai bine, in fiecare zi avem grija sa maturam praful sau zapada din jur", spune Mircea.Necazurile revin ...

Necazul pentru familia Kapas a inceput la sfarsitul anului trecut, cand au fost anuntati ca spatiul in care ei locuiesc a fost cumparat, noul proprietar urmand sa-i evacueze in primavara urmatoare. "Eu nu pot sa ma supar pe noul proprietar, inteleg punctul lui de vedere. Am stat aici doi ani de zile tot din mila acestuia.

Dar sunt disperat ca nu am unde sa ma duc cu copiii. Nu am un acoperis sa le ofer", continua Mircea.Daca cei doi ar avea banii necesari pentru a cumpara doua verighete si astfel sa se casatoreasca, Mircea si-ar face un buletin de Targu Mures si o cerere la Primarie pentru locuinta.

"Eu mai matur si bat covoare, orice fac. Dar cu putinii bani care-i primesc ma bucur ca pot duce acasa o paine. De economii pentru a face starea civila nu poate fi vorba", spune Mircea.Parintii nu beneficiaza de nici un ajutor social, cu exceptia alocatiilor pentru cei trei copii.

Pentru a mai aduce ceva bani in casa, tatal lucreaza la maturat zapad, la carat, la zugravit sau alte munci ce i se ofera ocazional. De multe ori nu au de mancare, iar locatarii cartierului care-i cunosc ca fiind oameni de treaba ii mai ajuta cu cate o paine sau un litru de lapte.

Pentru spalat, baut sau facut de mancare, cei doi sunt nevoiti sa foloseasca apa din turbina. "Mai sunt zile cand cerem apa de la Liceul Agricol sau de la locatarii din blocurile din jur. Nu totdeauna ni se da pentru ca apa e scumpa si costa pentru fiecare", spune Anisoara, mama copiilor.

Copiii, victime ale saracieiCa sa le ofere caldura copiilor este foarte greu. Din cand in cand, cu mare noroc, mai primesc de la locatari niste lemne, de obicei usi de lemn de la cei care si le schimba cu termopan. Copiii sunt mai tot timpul bolnavi, internati cu febra si rosu in gat sau dizenterie.

"Dizenteria este o afectiune frecvent intalnita in colectivitatile sarace, in locurile unde nu se respecta conditiile de igiena, din motive financiare sau din indolenta", spune Daniela Chiorean, medic specialist, medicina de familie.

Mama nu are haine potrivite sa-i imbrace, hrana cu care sa asigure copiilor vitaminele necesare cresterii si dezvoltarii, nu are nici macar un carucior cu care sa-l plimbe pe cel mic.Anisoara si Mircea se simt inghesuiti intr-o situatie care-i depaseste. O partida de sah in care singurii pioni loviti pe tabla sunt copiii.