Conform algoritmului coalitiei de la guvernare, la nivelul judetului Constanta, PNL, PD si PUR sunt partidele care vor primi felii, mai mari sau mai mici, din „tortul“ institutiilor descentralizate.

Actualii directori din cadrul acestor institutii sunt, in majoritate, optimisti ca isi vor pastra functiile, multi dintre ei avand statutul de functionar public. Asta in conditiile in care in interiorul partidelor mentionate sunt destui membri care au tras in campanie, iar acum isi revendica rasplata bine-meritata

Saptamana aceasta a marcat prima intalnire intre echipa prefect-subprefect, Danut Culetu, respectiv Adrian Nicolaescu, si directorii serviciilor deconcentrate, precum si ai altor structuri aflate in subordinea, coordonarea sau autoritatea organelor publice centrale, in vederea stabilirii celor mai eficiente modalitati de desfasurare a

activitatii institutiilor. Prefectul Culetu a declarat in nenumarate randuri ca nu-si propune sa-i schimbe pe cei care si-au facut datoria intr-un mod profesionist. Altfel va sta insa treaba, se pare, cu cei care si-au politizat institutiile cu varf si indesat in campania electorala.

Prefectul vrea ca informarea si comunicarea intre aceste institutii si Prefectura sa fie „transparenta, deschisa si foarte flexibila, astfel incat toate cazurile deosebite sa fie solutionate cat mai rapid si eficient“.

In urma primei intalniri, sefii descentralizatelor au primit ca sarcina pentru saptamana urmatoare sa comunice cele mai semnificative realizari ale anului 2004, precum si proiectele majore pentru anul in curs. Motiv de ingrijorare pentru unii sau de relaxare pentru altii. Pentru a lua pulsul sefilor de institutii descentralizate,

i-am contactat telefonic pe directorii catorva dintre ele: Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta (DADR), Inspectoratul Şcolar Judetean (ISJ), Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) si Directia Judeteana de Sport (DJS).

De remarcat ca, aproape la unison, acestia sunt optimisti in privinta sanselor de a ramane titulari pe post.

Francu, Bulancea si Plesu, trei directori cu tema facuta

Sorin Bulancea, directorul DADR Constanta si membru PSD, poate prezenta linistit realizarile anului 2004. El ne-a declarat ca „judetul Constanta are o situatie favorabila in anul agricol 2004/2005 pentru ca anul trecut s-au inregistrat cele mai mari productii din ultimii

14 ani, iar producatorii agricoli s-au recapitalizat“. Despre obiectivul major al anului in curs, Bulancea ne-a precizat ca doreste sa infiinteze in bune conditii, in vara, Agentia teritoriala de plati care va asigura plata subventiilor pentru agricultori.

Despre pastrarea functiei, el ne-a mai declarat: „nu m-am nascut director si am „n“ variante atata timp cat am o diploma in buzunar“.

Şi Tiberiu Plesu, inspector-sef in cadrul ITM, are ce sa scrie in „lucrarea de licenta“. „Pentru 2005, institutia are doua obiective prioritare.

Mai intai, pe linia relatiilor de munca, se va incerca reducerea muncii la negru, iar pe linia protectiei muncii, se va acorda o mai mare atentie reducerii numarului de accidente de munca“, ne-a declarat seful ITM. El a adaugat ca anul 2005 va fi unul bun pentru institutie, dar si pentru toti cei care se adreseaza ITM Constanta.

La DJS, „echipa institutiei a rezistat in timp, a acumulat forta“, dupa cum ne-a marturisit directoarea executiva, Elena Francu. Ea mai spune ca reorganizarea sportului judetean dupa strategia noii guvernari reprezinta principalul obiectiv pentru 2005.

Managerul sportului constantean a concluzionat, punand punctul pe „i“: „Sunt optimista in ce priveste ramanerea mea in functie, pentru ca nici vechea, nici noua guvernare nu au ce sa-mi reproseze. Am avut permanent un statut loial de functionar public“.

Cert este ca unii din sefii descentralizatelor de la nivel judetean au intrat pe ultima suta de metri din mandat.

La polul opus, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, declara in aceasta saptamana: „actualul guvern nu va schimba functionarii publici pe criterii politice, ci numai in conditiile legii“, lege care este tot in mana lor. Şi deci…