In urma cu 5 ani au vazut lumina tiparului doua carti de exceptie: “Memoriile mandarinului valah” si “Reeducarea de la Aiud”, carti de sertar, scrise cu mai bine de 40 de ani in urma de catre Petre Pandrea, un personaj aparte in peisajul publicistic romanesc din perioada interbelica.

Acestor carti le-a urmat editarea, in 2001, a romanului “Garda de Fier - jurnal de filosofie politica, memorii penitenciare”, de acelasi Petre Pandrea.

Concomitent cu aceasta ultima carte, a fost editata o alta, menita sa completeze imaginea despre acest autor prolific: “Petre Pandrea in puscariile politice”, carte scrisa de Stelian Neagoe. Cartile, publicate postum, s-au bucurat de un mare succes, fiind reeditate de doua ori.

Dar cine a fost Petre Pandrea si de ce sunt cartile lui atat de cautate si citite?

Nascut in 1904 la Bals, in Oltenia, Petre Marcu-Pandrea a beneficiat de o educatie elitista la Liceul Militar de la Manastirea Dealu, educatie pe care si-a desavarsit-o la Facultatea de Drept din Bucuresti, dupa care a urmat un doctorat in filosofie si drept in Germania.

Reputat avocat, scriitor sclipitor si jurnalist polemic, Pandrea a elaborat si tiparit in anii sai de libertate zece carti de politologie, eseistica, exegeze de procedura penala, psihanaliza judiciara si criminologie penala. De asemenea, a facut importante traduceri din opera lui Aurel C. Popovici si Dimitrie Cantemir.

A fost avocatul tuturor cauzelor pierdute, aparand in special oameni politici supusi persecutiilor, de la comunisti, inainte de 1944, la membri ai P.N.Ţ., dupa aceea.

Om de stanga declarat, dar fara a se inregimenta in vreun asemenea partid, a fost arestat in cateva randuri in timpul regimului antonescian si - desi poate parea paradoxal - dupa 1948 chiar de comunisti, cei pe care ii aparase in procesele interbelice.

Arestat in 1948, a petrecut mai bine de patru ani dupa gratii fara vreun proces si vreo sentinta. Eliberat in 1952, este arestat din nou in 1958 si condamnat la 15 ani de inchisoare, pentru a fi eliberat in 1964. In lagarul de la Aiud, destinat detinutilor politici, i-a fost permis intre 1963-1964 sa-si scrie memoriile.

Le-a scris, iar manuscrisele au fost depozitate in Arhivele Securitatii. Dupa eliberare sa in 1964, bolnav fiind, a mai trait doar 4 ani.

Un strigat de aparare

Valoarea cartilor sale tiparite dupa 2000 rezulta din expresivitatea si pitorescul stilului, din bogatia informatiilor, vivacitatea si veridicitatea tablourilor pe care le prezinta cititorului.

Inzestrat cu un talent scriitoricesc nativ, feroce si expresiv, se dezlantuie de-a dreptul atunci cand isi apleaca privirea asupra unei epoci si a unor personaje pe care le-a cunoscut in mod direct: pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul miscarii legionare, il descrie ca fiind un bun sportiv, dar submediocru la carte, cu o putere de intelegere

redusa, urmare a unor grave probleme de memorie.

Pe Mihai Sadoveanu, un mare romancier, il descrie ca fiind un zgarcit notoriu, iar pe cumnatul sau, Lucretiu Patrascanu, o inteligenta vie a jurisprudentei romanesti, il descrie ca pe un naiv si credul, foarte usor influentabil si manipulabil de catre femei, in mod deosebit de catre sotia sa Hertha.

In memoriile sale - fresca vie a unei epoci cu moravurile si naravurile ei - nu scapa nici liderii comunisti Ana Pauker, Iosif Chisinevschi si chiar Gheorghiu-Dej.

Memoriile sale interbelice continua cu cele din inchisoare, portret al unei epoci framantate a istoriei Romaniei, dar si marturie sinistra a unor timpuri care nu s-au pierdut inca in negurile istoriei. In acelasi timp memoriile sale sunt si un strigat inalt de aparare in fata neantului spre care il impingeau tortionarii sai.