Deputatul PSD Braila, Mihai Tudose a prezentat in cadrul unei conferinte de presa, pe scurt, activitatea parlamentarilor braileni la centru. Conform declaratiilor sale, "in Parlament ne intalnim cu o situatie absolut inedita. Singura lege importanta care va fi in discutie in urmatoarele saptamani la Camera Deputatilor este cea privind modificarea codului fiscal.

De-abia acum Alianta va face primele studii de impact, primele evaluari ale dezastrului bugetului, ocazie cu care au inceput sa recupereze ceva din banii care nu mai vin la buget pana la masuri aberante cum ar fi taierea acordarii laptelui praf acordat tinerelor mame. Justificarea lor a fost ca se cheltuie foarte multi bani pentru acest lucru.

De asemenea, cresterea salariilor bugetarilor va fi facuta in doua transe; se stabilise ca prima transa sa fie acum si urmatoarea in toamna dar s-a ajuns la concluzia ca cea din toamna va fi eliminata. Cat priveste pensiile, acestea doar se vor recalcula.

Efectele acestei ordonante sunt pe dos, bogatii vor avea mai multi bani iar saracii nu vor mai primi o multime de ajutoare sociale, nu vor mai fi bani la sanatate, nici pentru pensionari". In opinia deputatului brailean, aceasta lege "are in anumite componente caracter retroactiv pe ceea ce statul trebuie sa primesca si nu este retroactiv pe ceea ce statul trebuie sa dea.

Astfel, e bine ca se majoreaza impozitul pe profit dar acesta nu va creste, impozitul pe dividente creste. Nebunia este ca faci masuri retroactive numai pe componentele care convin unor oameni din Alianta. Noi nu avem nimic impotriva unei reforme fiscale dar aceasta trebuie facuta bine".

Referitor la aceasta lege, consilierul Sorin Bosneag a declarat ca "s-a creat un cerc vicios care va izbucni la stabilirea noilor impozite locale. Lipsind comunitatile locale de niste venituri, vor avea nevoie de bani iar singura solutie va fi marirea taxelor si impozitelor.

La nivelul unei societati, noi vom fi nevoiti sa suportam niste cheltuieli in plus, sa platim niste impozite mai mari si vom fi nevoiti fie sa reducem locurile de munca, fie sa nu ne mai permitem cresteri salariale, fie sa crestem preturile. Scaderea impozitului pe venit si pe profit va duce la cresterea automata a taxelor si impozitelor pentru acoperirea deficitelor.

Bugetul local pentru acest an este mai mic cu 20%. Mi se pare aberant ca la nivelul judetului Braila sa nu ai mai mult de 8 miliarde lei pentru investitii".