Boloni Football Show 2005 va readuce Targu Muresul in atentia microbistilor din Romania. Intr-un mesaj transmis celor prezenti la momentul lansarii campaniei de promovare, Boloni a motivat intentia organizarii galei:

"In primul rand va fi o ocazie de a ma reintalni cu cei care mi-au fost colegi la ASA si imi sunt prieteni, cei cu care am alcatuit o echipa cu valoare sportiva si umana. De asemenea, va fi prilej de reintalnire cu mii de suporteri care ne-au indragit si ne-au sustinut ani de zile.

In al doilea rand, dorim ca prin prezenta noastra la aceasta gala, atentia celor din fotbalul romanesc sa fie indreptata din nou spre Targu Mures, asa cum a fost cu ani in urma.

Chiar daca acest lucru se va petrece pentru putin timp, eu sper ca cei care pot ajuta sportul muresean, in special fotbalul, sa se implice mai mult in relansarea lui.

Al treilea motiv este acela de a sprijini fotbalul la nivel de copii. Toti banii adunati din vanzarea de bilete vor fi donati micilor fotbalisti de la Liceul cu Program Sportiv."

Pentru ca nu poate anticipa exact ce sprijin va veni din partea sponsorilor locali sau nationali pentru organizarea acestui eveniment, initiatorul ei, Ladislau Boloni, a depus deja intr-un cont personal destinat sustinerii evenimentului cateva mii de euro.

Mai multi sponsori locali si mai ales nationali s-au aratat interesati de spijinirea Galei Boloni. Printre acestia din urma se numara si firma Ecomax, din Cluj, condusa de principalul finantator al divizionarei A de fotbal CFR Cluj, Paszkany Zoltan.

Aproape sigur partida dintre ASA 1975-1985 si Nationala Romaniei, din care vor face parte nume grele ale fotbalului, precum Nicolae Dobrin, Mircea Rednic, Dumitru Prodan, Helmut Dukadam, Ilie Balaci, Victor Piturca, Stefan Iovan, Aurel Ticleanu, Flavius Domide, Tudorel Stoica, Selymes Tibor, Marcel Puscas si altii va fi transmisa in direct de TVR 1.

Conform celor spuse de Cseh Gabor, presedintele fundatiei PRO XXI, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului, programul va mai cuprinde un meci de fotbal intre copii, un joc intre politicieni locali si parlamentari mureseni, un program de videoproiectii cu evolutii ale lui Boloni in nationala si la ASA, microrecitaluri de muzica, parada modei si dans sportiv.

Gala va fi comentata de Cristian Topescu si de actorul Nagy Istvan. Spectacolul urmeaza sa aiba loc pe 29 aprilie, in Sala Polivalenta, incepand cu ora 17.