Probabil la asta s-a gandit si Vasile Olaru, ajuns, in urma alegerilor din iunie 2004, primar al comunei Girov. Profitand la acea vreme de "spate" politic, Vasile Olaru a castigat alegerile locale de pe listele Partidului National Liberal, reusind totodata sa aduca si majoritatea in Consiliul Local.

Raportul de forte in legislativul comunei Girov era de 7 consilieri ai Aliantei DA, 4 ai PSD, unul de la PRM si unul de la PUNR. Cei 7 consilieri ai Aliantei Dreptate si Adevar aveau astfel sa castige majoritatea impotriva celorlalti consilieri.

Fragila majoritate urma totusi sa fie tulburata in scurt timp, si praful avea sa se aleaga de visele primarului Vasile Olaru, oricare ar fi fost acestea.

Cum a inceput conflictul

Se pare ca cetatenii asista deseori la schimburi de replici extrem de dure intre primar si viceprimar. Daca prin alte localitati aceste lucruri sunt oarecum de inteles, cei doi fiind din partide diferite, cum se poate explica atitudinea sefilor din Primaria Girov, care sunt, ambii, membri ai PNL?

Linistea in Consiliul Local Girov a fost tulburata in urma unui proiect de hotarare ce viza infiintarea unei comisii pentru analizarea unor dosare "suspecte", originare din perioada fostului primar, Sandu Dumitru. Aceasta idee, care apartine consilierilor din Alianta, a starnit opozitia taberei PSD.

La vot, din cei 7 consilieri ai PNL-PD, au votat doar 6, liberalul Dorin Mitrea abtinandu-se. In urma acelei sedinte, Mitrea a demisionat, atat din consiliul girovean, cat si din PNL.

De la acea data, noiembrie 2004, activitatea in CL Girov a fost practic paralizata, proiectele de importanta majora ramanand blocate, din cauza echilibrului politic astfel creat. "Nu am vrut sa fac jocurile nimanui. Am demisionat, scarbit de ce se intampla in politica.

Am candidat pentru ca am vrut sa facem ceva pentru giroveni, insa am constatat ca interesele erau cu totul altele", a declarat demisionarul Dorin Mitrea. In aceasta situatie confuza, primarul Vasile Olaru a refuzat sa se amestece in aceste intrigi politice, raspandindu-se zvonul ca a demisionat din PNL.

Liderul de opinie al liberalilor din Girov s-a dovedit a fi viceprimarul Florin Burlacu, ce s-a lasat antrenat intr-un razboi, atat cu primarul, cat si cu functionarii din Primarie. "Cei din Primarie nu ma lasa sa imi fac treaba. Nu imi pun actele necesare la dispozitie, blocandu-mi astfel activitatea.

Doamna secretara Adriana Roca, impreuna cu primarul Vasile Olaru imi blocheaza orice incercare de rezolvare a unor probleme de fond funciar", a spus viceprimarul Florin Burlacu.

Viceprimarul a inaintat Procuraturii o plangere penala, in 5 martie 2005, primind raspunsul 4613/P/2004, in care procurorul Antonela Ciocoiu dispune neinceperea urmaririi penale impotriva secretarei Adriana Roca.

"In Primaria Girov domneste o atmosfera tensionata, pentru faptul ca primarul Florin Burlacu isi depaseste atributiile de serviciu", se mentioneaza in raspunsul de la Procuratura.

Cu toate acestea, conform unui grafic de atributii de serviciu, intocmit chiar de Adriana Roca, viceprimarul are, printre altele, si atributii legate de rezolvarea problemelor de fond funciar.

Continuatorul politicii PSD

Vicele il mai acuza pe actualul primar de continuitatea faptelor nu prea ortodoxe ale fostului primar din Girov, Sandu Dumitru. "Spre exemplu, cladirea anexa a Primariei, care se afla acum in constructie, a costat initial, oficial, 3 miliarde de lei. Acest pret a fost stabilit doar pentru eludarea legii de catre fostul primar.

De fapt, din discutiile pe care le-am purtat cu constructorul, ar mai trebui inca vreo 10 miliarde de lei, pentru predarea lucrarii, la cheie. Asta, dupa ce, in urma celor 3 miliarde de lei alocate initial, au mai fost alocate 3 miliarde", a adaugat Florin Burlacu.

Daca cele spuse de viceprimarul de Girov s-ar adeveri, s-ar ajunge in total la o cladire de vreo 16 miliarde lei. Or, de la 3 miliarde, costul initial, si pana la 16 este o diferenta de vreo 13 miliarde lei, cam cat bugetul pe un an intreg al comunei Girov. Care este secretul acestor misculatii? Legea prevede ca pentru sume mai mari de 100.

000 de euro sa se realizeze licitatii. "Construirea cladirii anexe a Primariei a fost fragmentata in «bucati» mai mici de 100.000 de euro, pentru a se evita licitatia.

Constructia cladirii a fost incredintata unui patron local, Constantin Popescu, doar in baza unei prietenii a acestuia cu primarul Vasile Olaru", a mai precizat Florin Burlacu.

Tras pe banda

O alta problema de care se mai plange Florin Burlacu este faptul ca se simte spionat de catre primar. "Recent, Primaria Girov a achizitionat aparatura de supraveghere audio in valoare de 11 milioane de lei, montand in fiecare birou camere de luat vederi.

La mine in birou, a montat insa camera video cu tot cu microfon, incalcandu-mi astfel orice drept. Legea prevede ca microfoane sa fie montate doar celor suspectati de subminare a sigurantei nationale. Ori eu, aici, la Girov, nu stiu sub ce forma pun in pericol siguranta tarii", povesteste viceprimarul Florin Burlacu.

In momentul in care a constatat ca este ascultat de catre seful Primariei, pe 30 martie, intre cei doi a izbucnit un conflict violent din punct de vedere verbal. Conform spuselor lui Vasile Olaru, in schimbul de replici dintre cei doi lideri din Primarie vicele si-a etalat toate cunostintele din argoul limbii romane.

Acest ultim conflict a constituit impulsul primarului Olaru de a-si actiona in judecata subalternul.

Care este adevarul?

Bineinteles ca primarul Vasile Olaru a negat toate acuzele subalternului sau pe cale administrativa. In primul rand, acesta sustine ca inca este de apartenenta liberala, doar ca, momentan, sustine interesele "Partidului Girovenilor".

Cu toate ca se simte mandru de apartenenta sa la PNL, Vasile Olaru are si un acces de sinceritate: "Am fost un mare tampit ca am intrat in PNL. Puteam sa castig si ca independent. Datorita mie au iesit cinci consilieri liberali si unul democrat.

Situatia de acum are loc din cauza consilierilor PNL, care dupa alegeri au incercat sa isi vada de interesele lor. Normal, nu am fost de acord si au inceput sa ma ocoleasca, sa ma excluda din discutiile lor. Acum, la Primaria Girov se lucreaza sub o presiune extraordinara.

Din 2003, au avut loc anual controale ale Curtii de Conturi, care niciodata nu au descoperit nimic ilegal. Ultimul control a fost in decembrie 2004, iar acum inspectorii sunt din nou in control la Primarie.

Mi s-a promis sprijin de la Gheorghe Stefan, presedintele PNL, de la prefectul Toader Mocanu, de la conducerea Consiliului Judetean, insa toate au ramas doar vorbe.

Curand, voi purta o discutie cu domnul Stefan, iar daca nu voi rezolva nimic, voi parasi intr-adevar PNL, insa voi ramane independent politic", a concluzionat primarul comunei Girov, Vasile Olaru.

Girovenii nu se pot bucura de prea multe foloase, fie din cauza unor consilieri locali cu exces de zel, fie din cauza unui primar prea ambitios. In ambele cazuri, tot simplul om are de suferit. "Daca se continua asa, nu stiu ce sanse sunt sa se faca treaba la Girov.

Cu ce ma incalzeste pe mine ca sunt primar PNL, daca nu ma sprijina partidul?", a conchis Vasile Olaru, primarul comunei Girov.

Om sensibil din fire, primarul Vasile Olaru a fost transportat de urgenta la spital cu ambulanta, in urma unui conflict cu adversarii politici de prin Primarie.