A modernizat si umanizat institutia papala, dar a lasat Biserica Catolica intr-o stare mai proasta decat era atunci cand a preluat-o. S-a bucurat de un prestigiu mai mare decat orice ocupant al Scaunului Vaticanului, insa a avut o influenta minima asupra calitatii vietii spirituale a majoritatii catolicilor.

A contribuit decisiv la prabusirea comunismului, dar a fost neputincios in fata declinului crestinismului occidental in Europa. Intr-un cuvant, imaginea sa stralucitoare a mascat gravele probleme care macina biserica.

Paradoxal, aceste aprecieri la adresa pontificatului papei Ioan Paul al II-lea vin nu din partea unor adversari ai Bisericii Catolice, ci chiar din interiorul ei.

Pentru reverendul Richard McBrien, fost presedinte al Societatii Teologilor Catolici din Statele Unite, profesor la Universitatea Notre Dame, caracteristica papalitatii lui Karol Wojtyla a fost marea discrepanta dintre prezenta sa carismatica si impactul concret asupra realitatii din biserica:

"Datorita calatoriilor si televiziunii, a beneficiat de un prestigiu mai mare decat orice papa in istorie. Dar inraurirea lui asupra vietii catolicilor a fost foarte mica. Au venit sa-l vada si sa-l incurajeze, dar in toate acestea nu a fost prea multa substanta".

Un desert spiritual

Cea mai puternica marturie in acest sens este starea de lucruri din America de Nord si Europa Occidentala - baza traditionala a catolicismului. In prezent, in Statele Unite, doar o treime din cei aproximativ 60 de milioane de catolici americani mai merg la mesa, de doua ori mai putini decat in urma cu o generatie.

In ultimii 25 de ani, numarul preotilor s-a redus cu 15 000. Peste 2000 din cele 20000 de parohii americane nu mai dispun de preoti care sa oficieze liturghia.

Situatia nu este mai buna nici in Europa Occidentala, centrul istoric al catolicismului. Nu mai departe decat acum cinci ani, la rascrucea dintre milenii, episcopii catolici reuniti la Vatican emiteau o declaratie in care deplangeau faptul ca europenii traiesc "de parca Dumnezeu nu ar exista".

In fiecare an, sute de biserici si parohii se inchid in tarile occidentale. In Franta, de exemplu, numai 7 la suta din tineri mai merg la biserica.

Gravitatea extrema a situatiei l-a determinat pe arhiepiscopul nigerian, John Onaiyekan, sa sugereze ca "preoti din locuri ca Nigeria ar putea fi trimisi pe continent pentru a reevangheliza Europa".

Hidra consumismului

Paradoxal, un alt mare esec al Papei Ioan Paul al II-lea s-a inregistrat in arena politica, acolo unde, in primul deceniu la Vatican, a obtinut cel mai mare succes din istoria pontificatului sau - victoria impotriva comunismului.

Visul Papei de a da o coloratura crestina reunificarii politice a Europei s-a izbit de veto-ul liderilor seculari ai batranului continent.

Acestia au refuzat sa accepte pana si mentionarea fundamentelor crestine ale Europei in preambulul Constitutiei UE, initiativa pentru care Vaticanul si tarile catolice au facut un lobby puternic.

Curand dupa caderea comunismului, Papa a realizat ca Biserica are in fata un adversar mult mai greu de combatut: nu un guvern, nu un sistem, ci societatea globala de consum. Desi suveranul pontif a denuntat mereu excesele acesteia, oamenii n-au mai fost de partea lui.

Uriasa sa popularitate nu s-a mai tradus prin autoritate morala astfel ca Papa, invingator in lupta cu cele doua totalitarisme ale secolului XX - nazismul si comunismul, a asistat ingrozit la degringolada morala declansata de ascensiunea triumfalista a societatii de consum.

Generatia Mc Donald's

Pentru a-i invata pe catolici sa traiasca intr-o lume in care respectul pentru demnitatea umana este tot mai estompat, Papa a incercat sa utilizeze teologia bisericii ca o alternativa la materialismul modern.

In "Evanghelia Vietii", faimosul rechizitoriu la adresa modernitatii, elaborat in 1995, a enumerat avortul, eutanasia, prostitutia si conditiile grele de munca printre pacatele capitale ale societatii de consum.

Simplificand lucrurile, teologia sa a fost urmatoarea: "Fara principii morale ferme, oamenii pot cadea in capcana de a se trata unul pe altul ca pe niste obiecte de consum, de satisfacere a placerilor sau ca unelte de razbunare. " Mesajul sau a rasunat in gol.

Catolicii din Europa nu s-au mai simtit obligati sa adere nici macar la invataturile de baza ale credintei lor. In chestiuni ca mariajul, divortul, contraceptia sau chiar avortul, fiecare a procedat dupa voia proprie.

Poate niciunde in lume acest lucru nu a fost mai evident decat in Polonia, tara sa natala, pe care a vizitat-o in 1995, la doar sase ani dupa alungarea comunismului. De data aceasta, Papa a fost intampinat de un peisaj diferit: restaurante fast-fod si cartiere cu felinare rosii. Publicul din Piata Victoriei era distrat si s-au putut auzi chiar huiduieli.

Pledoaria Papei pentru ru fidelitate conjugala si respectarea vietii umane a fost rostita in timp ce, pentru prima data in istoria Poloniei, numarul avorturilor l-a depasit pe cel al nasterilor.

Teologul Lorenzo Albacete a rezumat plastic situatia: "Dupa ce oamenii au devenit liberi, s-a dovedit ca nu mai sunt interesati sa mearga la biserica. In schimb, s-au dus la cel mai apropiat restaurant Mac Donald's".

Scandal musamalizat

Poate cea mai grea lovitura data autoritatii morale a Papei fost incetineala cu care a reactionat la criza abuzurilor sexuale din Biserica Catolica a Statelor Unite, declansata in 2002.

Dezvaluirile incendiare despre musamalizarea de catre inaltii prelati catolici a mii de cazuri de pedofilie si homosexualitate au pulverizat increderea credinciosilor in ierarhia bisericeasca.

Potrivit reverendului Richard P. McBrien, "lipsa de vointa in mustrarea episcopilor implicati in scandalurile de abuz a insemnat diminuarea si chiar distrugerea credibilitatii bisericii in problemele sexuale".

Parerea teologului catolic este impartasita de Martin E. Marty, istoric al religiilor, "Papa a fost un model magnific de profunzime pastorala si generozitate a spiritului, dar exemplul sau nu a condus la recrutarea unei noi generatii de preoti; declinul numeric si moral al preotimii va cantari greu in masurarea staturii sale in istorie".

Omnipotenta Curiei

Problemele nu se opresc aici. Teologul iezuit Thomas Reese este de parere ca, sub obladuirea Papei, Curia - administratia centrala a bisericii, a pus mana pe prea multa putere:"Multi episcopi si cardinali au considerat ca, spre sfarsitul perioadei in care Papa Ioan Paul al II-lea s-a aflat in fruntea Bisericii, Curia a scapat de sub control.

Si-a impus autoritatea asupra episcopilor locali, fara a tine cont de parerile lor." Aceasta realitate a fost recunoscuta de un membru al Curiei Papale, care a declarat sub protectia anonimatului:" Suferim de hipercentralizare.

Viata clericala de la Roma seamana cu cea a unei curti regale, avand ceva din mentalitatea vremii lui Ludovic al XIV-lea. Sinoadele episcopilor, care ar trebui sa contrabalanseze puterea Curiei, nu sunt ceea ce ar trebui sa fie".

Practic, episcopii au fost redusi la statulut de consilieri, nefiind lasati sa dezvolte idei noi intr-o perioada in care baza traditionala a Bisericii - Europa si Statele Unite - se confrunta cu o grava penurie de preoti.