Deputatul clujean Mircia Giurgiu este implicat intr-un program de "mentinere in forma" a pasarilor din comunele judetului. Acesta i-a "rugat" pe reprezentantii firmei A&S International sa ajute comunitatea clujeana cu medicamente de peste 500 de milioane de lei. Giurgiu spune ca nu stie nimic despre afacerile dubioase ale patronilor A&S International.

Deputatul Mircea Giurgiu, in calitate de membru in Comisia de Agricultura a Camerei Deputatilor, a contactat printr-o cunostinta conducerea societatii A&S International 2000 SRL, pentru a intreba daca acestia vor sa ajute comunitatea clujeana. Spre surprinderea lui Giurgiu, acestia au acceptat fara sa clipeasca o campanie de ajutorare, initial spunand ca vor da medicamente pentru tot judetul.

Dupa ce reprezentantii firmei s-au gandit mai bine, au ramas in calcul doar opt comune. Giurgiu ne-a spus ca, din intamplare, ii stie pe conducatorii firmei, iar despre aceasta, ca este cunoscuta in domeniul farmaceutic.

A&S International si Giurgiu au incheiat un protocol de colaborare, firma urmand sa doneze medicamente pentru "mentinerea in forma" a pasarilor din comunele clujene alese de Giurgiu.

Din campanie, deputatul si firma ar iesi cu o imagine foarte buna. La inceput, conducerea A&S International l-a asigurat pe Giurgiu ca va investi peste 500 de milioane (medicamente si transportul acestora), dar pana la urma s-au limitat la 428 de milioane. Frumusica suma, avand in vedere ca nu cer – oficial – nimic in schimb.

Neoficial, promovarea de care are parte firma prin campanie ar costa mult mai mult decat donatia in medicamente.

In proiectul programului se stipuleaza, la capitolul activitati: "Campanie de informare in mass-media". Cu alte cuvinte, un castig sigur este promovarea si crearea unei imagini bune pentru firma. Urmeaza ca, pana la sfarsitul acestei luni, 6.100 de familii sa primeasca pachete cu medicamente pentru pasarile din gospodarii. Fiecare gospodarie va primi un pachet in valoare de 58.000 de lei.

Inmultind suma cu numarul de gospodarii, ajungem la valoarea de 353 de milioane lei. Restul de 80 de milioane este pentru transportul de la Bucuresti, desi Farmavet, firma de la care deputatul a spus ca provin medicamentele, are sucursala la Cluj.

In cadrul programului, Giurgiu a selectat comunele Floresti, Calatele, Belis, Marisel, Maguri Racatau, Rasca si Manastireni, precum si orasul Campia Turzii. La 25 mai, pachetele vor ajunge in Cluj, iar reprezentantii firmei se vor intalni cu primarii comunelor pentru discutii. Pachetul de 58.000 lei nu inseamna mai nimic - pe o perioada mai lunga - pentru sanatatea pasarilor.

Chiar in prezentarea campaniei se precizeaza: "Administrat o perioada de 3-5 saptamani, (medicamentul – n.red.) mareste rata de crestere a puilor, iar la pasarile adulte creste performanta de ouat". Asa ca este posibil sa auzim de niste contracte incheiate intre administratie si firma A&S International pentru livrari serioase.

In plus, distributia medicamentelor nu va tine cont de numarul de pasari din fiecare gospodarie, toate primind aceeasi cantitate de medicamente. Giurgiu spune ca medicamentele provin de la Farmavet si au rolul de a preveni infectiile, precum si tulburarile metabolice nutritionale.

Antecedente frauduloase

A&S International este o firma patronata de americanii de origine romana Alexandru Adrian Stanga si Sorin Stanescu, actualmente acestia fiind presedinte si, respectiv, vicepresedinte al Institutului Pasteur.

Acesti investitori sunt apropiati ai ex-ministrului Agriculturii, Ioan Avram Muresan, care le-a vandut aproape pe gratis o capodopera a stiintei romanesti, Institutul Pasteur. Tranzactia in cauza (de care ar fi trebuit poate sa se intereseze cei de la PNA) s-a incheiat la sfarsitul guvernarii CDR.

Muresan este protagonistul unui dosarul in care este acuzat ca, in perioada guvernarii, ar fi aprobat scoaterea ilegala din rezerva nationala de stat a cantitatii de 1.000 de tone de ulei pentru societatea SunOil.

In acel dosar a fost audiat Andrei Ghyemant, consilier la Directia de Industrie Alimentara din cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, iar in "afacerea" Pasteur a fost implicata Cristina Gyemant, directorul general in Ministerul Agriculturii la acea vreme.

Deci, Institutul Pasteur a fost adus in pragul falimentului, pentru a fi facut cadou "investitorilor strategici".

Contractul de privatizare a Institutului Pasteur, dintre Ministerul Agriculturii si firma A&S International, are o gramada de nereguli, precum acordarea nelegala de facilitati la plata si cumpararea pachetului majoritar (99,9%) fara o licitatie. Cristina Gyemant a fost "recuperata" de investitori, dupa caderea lui Muresan, ca administrator al firmei Farmavet.

Dupa Institutul Pasteur, aceiasi romano-americani au pus ochii pe Institutul Cantacuzino, in 2004, dar - in lipsa unor oameni de nadejde precum Muresan - nu au reusit sa puna mana pe el.

Medicamente contrafacute?

Dupa ce au pus mana pe Pasteur, Stanescu si Stanga au gestionat averea institutului cum s-au priceput. De atunci, A&S International s-a dezvoltat intr-un ritm alert, fiind "multivitaminizata" de ruinele Institutului Pasteur. In 2003, firma a ajuns la o cifra de afaceri de 270 de miliarde lei, dar si o datorie la buget de 350 de miliarde.

Cert e ca nici una din cele sase filiale zonale nu mai functioneaza astazi. La adresele lor au acum sediu firmele-satelit ale romano-americanilor, firme care se ocupa in principal cu negustoria cu medicamente veterinare. La Cluj, oameni din fosta cladire a institutului (din care a mai ramas o placuta aproape stearsa) ne-au spus ca acest s-a mutat pe langa gara.

In apropierea garii nu am gasit decat sucursala Farmavet pe strada Stelutei. Din informatiile noastre, nu e exclus sa se descopere medicamente produse la Institutul Pasteur din Bucuresti si vandute sub etichetele firmelor-satelit, nici vaccinuri produse peste hotare si vandute ca fiind autohtone.

Oricum, mai multe suspiciuni planeaza asupra medicamentelor distribuite comunelor clujene. Giurgiu ne-a asigurat ca acestea vor fi controlate de Directia Sanitar Veterinara si Oficilul prentru Protectia Consumatorului. Directorul DSV, Alexandru Duma, a confirmat pentru ZIUA de Cluj faptul ca va monitoriza actiunea, pentru ca beneficiarii medicamentelor sa nu aiba surprize neplacute.

Daca stam sa analizam situatia, vedem ca nu se poate verifica daca medicamentele impartite in Cluj au sau nu valoarea anuntata. Reprezentantii firmei au calculat suma in raport cu pretul flacoanelor pe piata, dar sub eticheta pot fi ce medicamente vor ei (de la Farmavet sau Pasteur). Mentionam ca A&S International este inregistrata la Minsterul Finantelor ca producator de preparate farmaceutice.

Asteptam sa vedem efectele "afacerii" asupra gainilor clujene si castigul neanuntat al donatorilor bucuresteni, specializati in a scoate bani din "piatra seaca". Referitor la cele prezentate, Constantin Stirbu, actionar la A&S International, a spus ca este vorba despre o actiune fara plata, initiata de deputatul Giurgiu.

"Patronul este un american de origine romana care doreste sa faca asemenea actiuni. Am inceput la Cluj pentru ca acolo avem Farmavet", a declarat Stirbu. Acesta spune ca au o cifra de afaceri de 700 de miliarde, nu au datorii si ca acopera 40%-50% din piata de medicamente veterinare din Romania.