Meseria de dadaca este veche, deoarece obiceiul ca mamicile sa-si lase copiii, inca din primele luni de viata, in grija vecinelor binevoitoare sau a unor femei pensionate, cu prea mult timp liber si cu ceva dram de rabdare, este bine impamantenit pe la noi.

Mai nou insa a inceput sa prinda contur meseria de baby-sitter, cum sunt la moda englezismele, care impune noi standarde practicantelor, in primul rand intinerindu-le.

Desi agentii care ofera servicii de baby-sitting au inceput sa rasara si prin Constanta, caracterul legal al acestora este indoielnic, principala raspunzatoare in ceea ce priveste locurile de munca disponibile, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca nedetinand date despre existenta si ofertele acestor firme.

Practica de a lasa copilul in grija vecinei de palier, cand programul de munca se dovedeste prea incarcat, iar rudele nu sunt la indemana este invechit de cand pe piata ofertelor de job-uri au inceput sa prinda contur si meserii de tipul baby-sitter sau old-sitter, cum sunt numite in termenii de specialitate.

Astfel, pentru aceste profesii nu mai sunt suficiente doar rabdarea si timpul disponibil al vecinelor binevoitoare, caci sunt din ce in ce mai cautate tinerele cu ceva studii de psiho-pedagogie.

Pentru a avea grija de copii este necesara indeplinirea unei multitudini de formalitati, caci pe langa persoanele fizice care isi ofera serviciile prin intermediul anunturilor din ziare, la moda sunt si firmele specializate in domeniu.

„In primul rand, pentru obtinerea unui astfel de slujbe trebuie efectuat un test psihologic, prezentarea unei diplome de studii, dar si a certificatului medical care sa ateste ca persoana nu este susceptibila de a transmite boli contagioase copilului", ne-a declarat Raluca Gheorghita, reprezentanta unei firme constantene ce ofera servicii de baby-sitting.

Mai mult, locul batranelelor de treaba a fost luat de femeile pana in 40 de ani, cu ceva studii, daca se poate chiar superioare, caci in atributiile acestora un mare accent se pune pe pregatirea temelor. „Nu mai sunt cautate nici persoanele mai in varsta, fiind considerate depasite, dar nici cele prea tinerele, caci sotiile mai geloase se tem de reactia sotilor.

Daca stie sa foloseasca si computerul si restul aparatelor moderne, este si mai bine", ne-a mai declarat Raluca Gheorghita.

Dar cum respectivele firme, ce fac intermedierea intre angajator si angajat trebuie sa-si primeasca o remuneratie pentru serviciile prestate, baby-sitter-ul proaspat angajat este obligat sa achite firmei 50% din primul salariu, dupa prima luna de angajare, in conditiile in care baby-sitter-ul primeste un salariu mediu pe economie.

Caracterul legal al acestor tipuri de firme este pus la indoiala insa de reprezentantii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta.

Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant, Bogdan Poteleanu orice loc de munca disponibil pe piata constanteana a locurilor de munca trebuie raportat in primul rand agentiei, dar pana in momentul de fata, reprezentantilor AJOFM nu le-au fost aduse la cunostinta existenta unor firme care sa ofere si acest pachet de servicii.

„Exceptand persoanele fizice care ofera servicii de baby-sitting, AJOFM tine evidenta locurilor de munca disponibile si a firmelor care le ofera. Dar cum nici o firma nu ne-a semnalat ca ar avea astfel de slujbe, oferta nu s-a regasit nici in listele saptamanale de locuri de munca disponibile", ne-a declarat Bogdan Poteleanu, adaugand ca urmeaza sa se efectueze o ancheta.

„Voi semnala acest caz Serviciului Control al institutiei si ramane sa solutionam situatia", a concluzionat Bogdan Poteleanu.