In vederea eliberarii acordului de mediu pentru Unitatea III a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavoda, Agentia de Protectia Mediului Constanta a facut demersurile necesare catre ministerul de resort pentru a se proceda la informarea si obtinerea unui punct de vedere asupra obiectivului din partea statelor vecine, a declarat ing.Traian Petrescu, directorul executiv al APM Constanta.

In cursul zilei de ieri, Iosif Bilegan, consilier in cadrul SN Nuclearelectrica SA, a deschis la Centrul Informational de Mediu Constanta, in prezenta lui Traian Petrescu, directorul executiv al APM Constanta, cel de-al doilea punct de informare publica din judetul nostru dupa cel de la Cernavoda.

Aceasta procedura ceruta de legislatia actuala de mediu este necesara si pentru obtinerea acceptului public asupra continuarii lucrarilor de constructie al Unitatii III, precum si asupra celor de punere in functiune a Unitati II, a aratat reprezentantul Nuclearelectica.

„Dezvoltarea energeticii nucleare, care foloseste uraniu radioactiv si - in cazul Romaniei - apa grea, nu poate fi facuta fara acceptarea ei de catre public", a afirmat Bilegan.

Interesul societatii nationale care patroneaza Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavoda este ca publicul sa cunoasca adevarul despre functionarea acestui obiectiv strategic, cu partile sale bune sau mai putin bune.

„Ceea ce urmarim noi este sa aratam ca impactul pe care il are o centrala nuclearo-electrica asupra mediului ambiant este minim fata de alte tehnologii cum este cea bazata pe arderea carbunelui sau a petrolului", este de parere specialistul Nuclearelectricii.

Sprijin european pentru continuarea constructiei Unitatii III

Prin functionarea Unitatii I, Centrala de la Cernavoda furnizeaza consumatorilor romani 10% din toata electricitatea care se produce in Romania si care intra apoi in sistemul energetic national.

De aceea, interesul national al statului roman este acela de a pune in functiune toate cele 5 unitati energetice pentru care a fost proiectata Centrala de la Cernavoda, la darea in functiune la inceputul anului 2007 a Unitatii II, contributia acestui obiectiv la necesarul de energie electrica al Romaniei urmand sa creasca la 20% din total.

In plus, Uniunea Europeana sprijina, inclusiv printr-un imprumut acordat tarii noastre, continuarea constructiei si a celorlalte trei unitati ale Centralei de la Cernavoda, in contextul in care tehnologia canadiana utilizata, pe langa faptul ca este rara in Europa are si atributul important al unei sigurante deosebite in exploatare.

De altfel, dupa tragicul accident de la Cernobil, care a produs stagnarea in ultimele decenii a constructiei de centrale nuclearo-electrice, incepand cu anul trecut, la nivel mondial, se manifesta o relansare a industriei energetice nucleare.

Se observa o demarare a executiei de noi centrale, singura varianta care asigura respectarea conventiilor internationale privind limitarea poluarii si a degradarii climei planetare, a adaugat Iosif Bilegan.