Incepand cu anul acesta, cel mai probabil romanii vor fi obligati sa-si asigure propriile locuinte, daca Guvernul Tariceanu va aproba modificarea unui pachet de legi menite sa creeze cadrul legal pentru implementarea acestui nou act normativ.

Initiativa apartine Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si se doreste tinerea sub control a pagubelor materiale survenite in urma dezastrelor naturale, cum ar fi cutremure si inundatiile.

In urma cu doi ani, o initiativa similara a esuat rapid, deoarece s-a pus problema ca societatea care urma sa administreze primele incasate sa fie controlata de stat, prin intermediul CEC (Casa de Economii si Consemnatiuni). De data aceasta, principala noutate tine de faptul ca politele nu vor acoperi gama standard de riscuri, dupa cum sustin majoritatea caselor de asigurare din Constanta.

Aceste asigurari vor avea un tipic standard care trebuie urmat. De exemplu, romanii nu vor fi obligati in cazul in care isi fac o asigurare de cutremur sa o faca si pe cea de inundatii si viceversa, dar vor fi obligati sa-si faca una din aceste doua polite.

Potrivit datelor preliminare furnizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, in 2005, s-a observat o crestere accelerata a indemnizatiilor platite la asigurarile de credite si garantii (peste 860 miliarde lei), ponderea lor dublandu-se comparativ cu 2004 (de la 3,3% la 7%), ceea ce inseamna ca s-a marit semnificativ numarul celor care nu si-au platit creditele.

„Constantenii nu trebuie sa fie revoltati sau speriati pentru ca vor fi obligati sa plateasca o asemenea polita. Fiecare consiliu judetean in parte va stabili, atunci cand va fi cazul, care este cuantumul acestui credit si se va tine cont si de riscul de cutremur sau inundatie in zona respectiva, in cazul nostru Constanta.

Aici sumele nu vor fi foarte mari, cine stie, poate doua sute, trei sute milioane de lei, platibil in zece sau 20 de ani, deoarece riscurile de cutremur sau inundatii la noi in municipiu sunt foarte scazute. Cat despre restul judetului, datele problemei stau cu totul altfel. Poate fi vorba de o prima anuala de circa 15-20 euro, in functie de suma asigurata, desigur.

In cazul batranilor cu pensii sub un anumit nivel, persoanelor defavorizate ori muncitorilor cu salarii extrem de scazute, primele vor fi subventionate de stat”, ne-a declarat Marina Kutac, manager general Astra Asigurari.

Polite platite contra comision la sectiile financiare

Primele de asigurare urmeaza sa se plateasca la sectiile financiare, contra unui comision modic, care va aduce si ceva bani la bugetul statului. Desi initial casele de asigurari nu au fost de acord cu ultima mentiune, cea cu comisionul catre sectiile financiare, acestea s-au conformat, concluzionand ca pana la urma aici este Romania si totul este posibil si platibil.

Una peste alta, la cosul zilnic se va mai adauga o cheltuiala, unde mai pui ca si obligatorie. Si uite asa devine vizibil cum se strange latul in jurul gatului la romani.

Si, pana la urma, aceste asigurari obligatorii vor fi mai mult decat binevenite, tinandu-se cont de ultimele evenimente din tara, mai ales daca ne gandim ca nu mai departe de ieri, doua localitati din judetul Constanta au fost afectate de ploi abundente si grindina. Localitatile afectate au fost Chirnogeni si Alimanu, in prima plouand torential si cazand grindina de marimea unei alune.

Cantitatea de precipitatii inregistrata in 45 de minute a fost de 20 de litri pe metrul patrat, iar la Alimanu au fost afectate 60 de hectare de teren arabil. In concluzie, aceste asigurari sunt mai mult decat un rau necesar in caz de nevoie.