Penal. Acesta este cuvantul cu care mai multi oameni de afaceri il caracterizeaza pe Werner Rudolf Keul, vicepresedintele FC Sibiu. El a ajuns sa faca afaceri in numele Primariei, ai carei functionari sunt instruiti sa indrume majoritatea investitorilor catre el.

Circul acuzatiilor din jurul lui Keul vine nu numai din lumea oamenilor de afaceri, ci si din randul politicienilor.

Werner Rudolf Keul este un om cu avere, dupa cum spune si el. A plecat din Romania in Germania, unde spune ca este in conflict cu o parte din oamenii de afaceri, pentru ca a dus acolo mana de lucru ieftina. S-a intors in Romania postrevolutionara, iar oamenii de afaceri de la Sibiu au inceput sa ii conteste prezenta si aici.

Inginerie XXL

In 2002, firma la care Werner Keul este asociat unic si administrator – W.K. Group SRL – obtine autorizatia de constructie cu numarul 1.078, din 21 octombrie 2002. Autorizatia a fost emisa pentru amenajarea accesului rutier pentru complexul comercial XXL, a carui cladire era, in acea vreme, in proprietatea lui Werner Keul.

Pentru respectivul acces rutier, Administratia Nationala a Drumurilor (AND) a prevazut drept solutie obligatorie un pasaj subteran, asemanator celui pe care aceleasi AND a impus-o si celor de la Carrefour, spre exemplu, la Bucuresti.

Solutia pasajului subteran presupunea, insa, cheltuieli care, la acea vreme, ar fi depasit trei miliarde lei.

Prin urmare, ceea ce a facut Werner Keul a fost o solutie la indemana. A cerut Primariei sa ii mute placa de intrare in orasul Sibiu cateva zeci de metri inspre Selimbar, astfel incat sa para ca intrarea in XXL face parte din zona administrativa a orasului Sibiu.

Basca, de la conducerea Primariei a fost trimisa catre AND o cerere prin care bucata respectiva de drum era trecuta in administrarea Sibiului, astfel incat Keul s-a vazut liber sa construiasca accesul dupa cum a fost mai ieftin – undeva la 1,4 miliarde de lei.

Desi mutarea seamana de la o posta a ilegalitate – schimbarea granitelor administrative ale unei localitati se face numai prin lege, nu printr-o decizie de la nivel local -, Keul recunoaste franc faptul ca, pur si simplu, a mutat placuta de intrare din Sibiu, ca sa scape de cerintele AND, in ce priveste accesul rutier catre XXL.

Ca detaliu neamintit de Keul, mutarea placutei a fost executata noaptea. Iar tot ca detalii, avizul de constructie pentru ridicarea cladirii complexului comercial nu va fi gasita niciodata in registrele Primariei Sibiu, deoarece aceasta a fost ridicata de la Primaria Selimbar, pe al carei teritoriu administrativ se afla inainte de sfarsitul lui 2002.

Prin Consiliul Local Sibiu a fost trecut, insa, un proiect urbanistic de detaliu, care consfintea faptul ca, odata cu mutarea placutei, zona in care se afla accesul rutier se afla in administrarea municipiului Sibiu.

Pentru Keul, insa, mutarea placutei de la intrarea in Sibiu este o treaba curata. „De unde stiti de treaba asta cu XXL? Nu exista nici un plan, pentru ca eu am avut aceeasi situatie si in Germania - fac magazine de multi ani - si am avut o solutie cu intrarea pentru un teren.

Unul din sefii de la drumuri de acolo mi-a spus – domnul Keul, vorbiti cu orasul si mutam incinta orasului 50 de metri mai incolo si nu mai depindeti si de drumurile nationale. Acelasi lucru l-am facut si aici. Un lucru foarte simplu si legal", declara, senin, Keul.

Hypermarket sub apa

Sibiul are inca piata destula pentru hypermarketuri. Drept pentru care, pe strada Alba Iulia, langa raul Cibin, va mai fi construit un astfel de complex comercial, pentru care, cel care a intermediat avizele, a pregatit proiectele si a fost platit sa predea la cheie constructorilor toate actele, este tot Werner Keul, prin intermediul W.K. Group SRL.

Iar constructia pe care el a initiat-o reprezinta un pericol pentru zona din care face, acum, parte. „In cazul unor deversari controlate ale barajelor de pe Cibin aflate in amonte de Sibiu, cladirea construita vizavi de Shell se va afla sub nivelul apei.

De la Sistemul de Gospodarire a Apelor Sibiu nu au cum sa primeasca aviz in aceste conditii", este declaratia data sub acoperirea anonimatului de cei de la Ape.

Acestia sustin ca, in cazul in care albia Cibinului va fi folosita aproape de capacitatea maxima, constructia pentru care Keul a obtinut avizele de constructie va fi sub ape. Cu atat mai mult cu cat, intariturile facute in partea dinspre Cibin pun in pericol structura podului rutier peste rau, in cazul unor viituri.

Oficial, insa, cei de la Gospodarirea Apelor sustin, diplomatic si precaut, ca avizul nu a fost acordat, dar ca va fi dat dupa ce vor fi rezolvate cerintele lor. „Deocamdata acea constructie nu a primit autorizatie de la noi.

Dosarul este in lucru, iar autorizatia va fi data dupa ce vor isi vor pune la punct cerintele noastre".

Dar Keul o tine pe a lui, ca avizul este dat. „Nu construiesc eu magazinul. Eu am facut, am predat si acum construieste Kirschbaum. Eu am stat in fata comisiei de la Ape, pentru cladirea de pe strada Rusciorului si pentru cea de vizavi de Shell, unde mi s-a cerut ca apa pluviala sa fie introdusa pentru separator de ulei si benzina.

Noi suntem constructori. Magazinul nu o sa fie sub apa, pentru ca noi nu suntem mai jos decat podul de la Cibin. Nici jumatate de metru, nu e diferenta", o da la intors Keul.

Buba grea - Primaria

Keul este om de afaceri privat. Mai nou insa, o serie intreaga de oameni de afaceri sustin ca mai toate ofertele de servicii sau produse care ajung la Primarie, la Camera 15, sunt redirectionate catre Werner Keul, care negociaza in numele administratiei locale.

Pentru a verifica aceste acuzatii, ZIARUL de Sibiu a creat un scenariu simplu. Mai intai a fost creat personajul Andrei Vulpescu, reprezentant al societatii comerciale Lumini SA Bucuresti, nume ales intamplator pentru o societate care a trimis o oferta de corpuri de iluminat stradal catre Primaria Sibiu acum aproximativ doua saptamani.

Andrei Vulpescu a venit la Sibiu, dar a uitat la sediul firmei din Bucuresti datele de contact ale persoanei de contact recomandate de cei de la Primarie, si anume Werner Keul.

Acest scenariu a fost livrat telefonic si reprezentantelor Camerei 15, din cadrul Primariei. „Buna ziua. Am, inteles problema.

Ca sa aflati aceste date sunati inca o data la centralista sa va dea legatura la Serviciul Relatii Externe si Dezvoltare", a fost raspunsul primit de la functionarele amabile ale Camerei 15.

„Adresa domnulului Keul, da? Asteptati un pic sa va dau numarul de telefon mobil al domnului Keul, da?", a fost raspunsul amabil venit din partea reprezentantei Departamentului de Relatii Externe. Intrebata si despre calitatea pe care o are Wener Keul in relatia cu Primaria, reprezentanta Departamentului a raspuns cu subinteles.

„Vedeti dumneavoastra despre ce este vorba"

Din start, Keul respinge orice adevar din declaratiile celor de la Primarie. „Groaznic. Din principiu nu fac asa ceva niciodata. Eu incerc sa ajut Primaria cu idei si aduc specialisti.

Nu am nici o legatura cu Primaria. Vai de mine, eu am treaba mai multa de facut, nu sa ma mai ocup de treburile Primariei. In legatura cu oferta pentru corpuri de iluminat, este altceva. Nu ma intereseaza inregistrarea convorbirii cu cei de la Primarie. Eu am adus cu mine un arhitect de lumini din Germania.

Azi a fost licitatia si cel mai bun o sa castige - aici este un concurs pentru ca noi vrem sa fie un oras frumos. De aceea, am dat ideea de ce sa se faca ceva deosebit la Sibiu, cu lumini in Piata Mare, care sa puna in valoare Piata Mare.

Eu nu fac afaceri cu primarul, pentru ca vreau sa imi pastrez relatia de prietenie cu el", declara Keul.

De altfel, legat de speculatiile ce se invart in jurul licitatiei pentru Piata Mare, Keul iese la atac cu o serie de acuze acide. „Eu am avut o firma din Germania, care a facut zece sau 12 piete ca Piata Mare. Au luat, insa, firmele Geiger si Sinecon care, dupa parerea mea, trebuie sa invete sa faca astfel de lucruri.

Nici una nu a facut o astfel de piata. Si au omologari pentru monumente, au toate lucrurile la rand. Sistemul pentru licitatii romanesc nu este legal. De aceea, eu nu particip, aici, in Romania, la nici o licitatie publica", spune Keul.

Halt!, de la Ambasada

Despre Werner Keul o serie intreaga de oameni de afaceri si de oameni politici din Sibiu sustin ca ar avea omul de afaceri cu cetatenie germana ar avea probleme cu Fiscul German.

Aceste informatii au fost corelate cu faptul ca, la vizita primarului Sibiului, Klaus Johannis, la Berlin, alaturi de presedintele Traian Basescu, in delegatia oficiala a Romaniei, reprezentantii Primariei Sibiu au incercat sa il „vare" si pe Keul.

Scopul – spalarea imaginii lui Werner Keul in randul comunitatii oamenilor de afaceri din Germania. Cu toate acestea, Keul nu a fost primit in delegatia oficiala.

In plus, nici reprezentantii Ambasadei Germaniei de la Bucuresti nu vor sa dea nici un fel de detaliu. Solicitati, prin fax, sa confirme sau sa infirme daca Werner Keul are probleme cu Fiscul German sau probleme de alta natura in relatia cu statul german, cei de la Ambasada au dat un raspuns telefonic mai mult decat evaziv.

„Nu vrem sa comentam. Nici sa nu scrieti raspunsul nostru. Noi nu vrem sa ne bagam. Nu, nu trimitem nici un raspuns scris", a declarat o persoana care a preferat sa se recomande doar ca reprezentanta a Ambasadei Germaniei.

Wener Keul sustine ca acesta este un raspuns tipic pentru cei de la Ambasada Germaniei, iar ca problemele cu Fiscul German sunt pure speculatii. „Din 1991 am dus forta de munca in Germania. Oamenii de afaceri de acolo nu au fost multumiti ca aduc forta de munca din Romania, mai ieftina. Si controalele erau multe.

Odata, a fost si un control de la Garda Financiara care a durat un an de zile. Iar in ziua in care am tras linie in Germania, mi-am mutat resedinta in Romania. Eu mi-am achitat afacerile mele care sunt acolo", sustine Keul.

Oamenii rai

Despre Werner Keul foarte multi oameni de afaceri si politicieni din Sibiu se plang. Il acuza de cele scrise mai sus si de multe altele. Keul pune aceasta stare de fapt pe succesul pe care il are in afaceri. „Aversiunea, sunt oamenii rai. Cu cat ai mai mult succes, cu atat ai invidie mai mare. Eu cunosc oameni bogati, bogati, care sunt foarte singuri".

Werner Keul este cetatean german, nascut in Slimnic, in 1957. Nu si-a reluat cetatenia romana, pentru ca sustine ca pasaportul de cetatean german ii permite sa calatoreasca mai usor.

„Eu nu am nici o afacere cu orasul Sibiu, nici una. Nu am facut pentru ca nu am nevoie si pentru ca as fi intr-un conflict interior cu primarul Sibiului si nu vreau acest lucru. Sunt constructor si stiu anumite lucruri mai bine ca altii, asa ca vreau sa ajut Sibiul.

Dar nu am nici o legatura cu Primaria, nu am nici un act oficial. Daca vad ceva pe strada care nu este in regula, sun la un Gigi Lazar, la domnul primar si spun porcariile care se fac", Werner Keul

„Eu am o bogatie, am o avere in spate si am o obligatie ca aceasta avere sa se intretina singura, iar cei care vin dupa mine sa nu ma injure", Werner Keul

In numarul viitor al ZIARULUI de Sibiu veti afla ce au de declarat atasatii economici ai Germaniei in Romania, Politia de Frontiera si Interpolul despre Werner Keul. In plus, vom face si conexiunea dintre Keul si majorarea costurilor santierului din Piata Mare de la 110 miliarde de lei, la 200 de miliarde de lei.

Basca, nu vom ocoli nici subiectul ajuns la Parchet, legat de sesizarea unei firme europene, cu o cifra de afaceri de un miliard de euro pe an, care a venit sa reabiliteze Piata Mare cu 90 de miliarde de lei, in noua luni, fara sa inchida zona si fara sa scoata atata praf. Keul nu este strain nici de aceasta poveste.

Cum nu pare sa fie strain nici de neregulile din Zona Industriala Vest, unde terenurile nu au fost scoase din circuitul agricol.