Culita Tarata – infractorul intors la locul faptei

de Ligia Voro     Gazeta de Neamt
Marţi, 31 mai 2005, 0:00


Decizia judecatorului nemtean trece peste hotararea Comitetului Creditor care a aprobat inchirierea a 93 de hectare catre societatile din Tarnaveni, iar restul catre Irato, asupra incredintarii catre Compil fiind rezervati.



GAZETA il va sesiza pe ministrul Justitiei, Monica Macovei, asupra procesului dubios care se desfasoara la Piatra Neamt, dar si pe ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, asupra modului in care Tarata si-a indeplinit obligatiile pe care si le-a asumat in numele TCE Compil prin cele trei contracte in participatiune.



In urma cu doua saptamani s-a consumat la Tribunalul Neamt un nou episod din rusinoasa istorie post-revolutionara a Justitiei romanesti.



Judecatorul sindic Gabriela Baltag a pronuntat o hotarare contrara oricarui interes al statului roman de a-si recupera creantele sau al societatii aflate in reorganizare judiciara – SC Agroozoviticola Seuca –, inscaunandu-l din nou pe baronul de Neamt, fost deputat pesedist in legislatura trecuta, Culita



Tarata, stapan peste patru ferme ale firmei de langa Tarnaveni.



Cum s-a ajuns in situatia ca hulitul baron rosu sa paseasca din nou triumfator pe cele 280 de hectare vita de vie, fara teama de a fi acuzati de calomnie, trebuie sa recunoastem ca un rol decisiv l-a avut judecatorul Baltag, al carei comportament impartial fata de partile implicate in procesul de reorganizare s-a schimbat radical in ultimele doua sedinte de judecata ce au avut loc in municipiul de sub Pietricica, si, culmea, in defavoarea statului din al carui buget este platita.



Nu vrem sa insinuam mai mult fara probe… Dar nici coincidentele nu isi au locul intr-un proces care ar trebui sa fie guvernat de un singur lucru: legea.



Inceputul sfarsitului pentru Seuca



In 10 mai a avut loc o noua infatisare in procesul Agrozooviticola Seuca, aflat pe rolul Tribunalului Neamt dupa stramutare.



Au fost prezenti administratorul judiciar desemnat, Reconversie si Valorificare Active – Filiala Mures, reprezentat de Todor Soo Ignatie, reprezentantul Agentiei Domeniile Statului, reprezentantul Directiei Generale a Finantelor Publice Mures, prin seful Serviciului Juridic, Aurel Toma, consilierul juridic al TCE Compil si directorul societatii debitoare, Vasile Chisu.



De asemenea, in sala se mai afla expertul desemnat de judecatorul sindic pentru a verifica creanta Compil. Sedinta, asa cum ne-au asigurat majoritatea celor prezenti, a fost insa un simulacru.



Reprezentantul ADS a fost amenintat cu PNA de catre judecatorul Baltag cand a aratat ca agentia a reziliat contractul pentru neplata redeventei la zi – avand de recuperat creante de 259 milioane de lei, redeventa si penalitatile asumate in contractul de concesiune (nr.76/2003), respectiv alte 2,9 miliarde restante din contractul nr.100/2000 –, si pentru nerespectarea clauzei care stipula realizarea planului de investitii la Seuca in primii doi ani – 10-13.000 de dolari/anual.



Si fata de reprezentantul administratorului judiciar, Todor Soo Ignatie, judecatorul sindic a avut o atitudine razboinica, acesta fiind intrerupt cand a prezentat raportul cu problemele curente ale societatii, evolutia juridica sau cererile care au fost depuse in instanta pentru a fi aprobate la termenul anterior.



Mai mult, Todor si Toma au fost acuzati ca ar fi refuzat sa semneze anumite documente remise de instanta, doar ca judecatorul nu a putut proba aceasta sustinere.



Apoi a fost randul expertului, desemnat in cauza sa verifice daca planul de reorganizare depus de TCE Compil este viabil, respectiv realitatea creantei firmei nemtene, sa ia cuvantul.



Facem precizarea ca reprezentantii DGFP, respectiv RVA au catalogat expertiza drept amatoristica, atata vreme cat nu s-au luat in considerare cele trei contracte de asociere in participatiune semnate intre Seuca si TCE Compil – ultimul in care se prevedea ca procentele de participare la beneficii si la pierderi sunt 20, respectiv 80.



Cum nu s-a tinut cont de cele trei contracte, rezultatul expertizei stabilea o creanta a Compil de 23 de miliarde lei de recuperat de la Seuca.



Depasind limitele mandatului pentru care a fost desemnat in cauza, judecatorul i-a solicitat expertului sa-si expuna punctul de vedere asupra creantei Finantelor, stiut fiind faptul ca, potrivit legii, creantele bugetare nu se verifica, daca nu au fost contestate in 15 zile de la comunicarea lor, contestatie care nu s-a formulat deoarece administratorul judiciar a recunoscut ca sumele sunt reale.



Procesul-simulacru s-a incheiat in aceeasi nota, fiind dat un nou termen de judecata, pe 7 iulie, si fara ca judecatorul sa se pronunte asupra ofertelor de inchiriere a fermelor, cerere formulata inca de la sedinta din aprilie.



Asupra acestei ultime cereri, judecatorul a dat un nou termen pentru a doua zi, data la care nu s-a pronuntat, hotarand un nou termen peste o saptamana, astfel ca s-a ajuns in 18 mai cu pronuntarea.



Dupa cum se stie, lucrarile la vie incep la jumatatea lui martie, iar daca nu sunt realizate la timp, productia din acel an este partial compromisa.



Din lipsa lichiditatilor, lucrarile nu au fost demarate, astfel ca, in sedinta Comitetului Creditorilor din 8 aprilie, reprezentantii creditorilor prezenti – ADS, DGFP, Compil (au lipsit reprezentantii Bicapa Tarnaveni si AVAS) – au decis inchirierea suprafetei de 280 hectare catre cat mai multi ofertanti.



Decizie cu conotatii de coruptie



In sedinta Comitetului Creditorilor din 8 aprilie au fost depuse trei oferte de inchiriere, dintre care doar doua au fost notificate: cea a Casei Vinului, care si-a exprimat intentia de a inchiria Ferma 4 Ganesti – 40 hectare, respectiv cea a Promovet Tarnaveni, firma interesata de Ferma 1 Tarnaveni – 53 hectare.



In timpul sedintei, reprezentantul Compil a depus o oferta prin care solicita ca intreaga suprafata de vita de vie sa-i fie incredintata.



ADS si-a dat acordul ca fermele sa fie inchiriate cat mai multor ofertanti, in timp ce DGFP Mures a subscris la idee, aproband inchirierea a 93 de hectare catre firmele din Tarnaveni, iar in ceea ce priveste oferta Compil a solicitat un ragaz pana in 11 aprilie pentru a se pronunta.



In 11 aprilie, DGFP a comunicat ca este de acord ca TCE Compil sa inchirieze cele 187 de hectare ramase, cu conditia ca societatea nemteana sa-si achite toate obligatiile restante catre bugetul statului.



Tot la acea data, un alt creditor – Bicapa – a remis un fax prin care a sustinut de asemenea inchirierea suprafetelor catre cat mai multi ofertanti – solvabili, subliniem.



Ulterior a fost depusa o a patra oferta, din partea SC Irato IMPEX Oradea, societate care a solicitat, de asemenea, sa inchirieze toate cele 280 hectare.



In 6 mai a avut loc o a doua intrunire a Comitetului Creditorilor, care si-a dat din nou votul pentru inchirierea suprafetei catre cat mai multi ofertanti, mai ales ca este stiut faptul ca Tarata nu este dorit in zona, deoarece si acum este dator vandut salariatilor Agrozooviticola, carora nu le-a platit salariile sau CAS din 2004.



Asa s-a ajuns ca problema inchirierii fermelor sa taraganeze pana in 18 mai, cand judecatorul Baltag a dat solutia incredibila care constituie punctul de plecare al articolului nostru.



Interesant este ca Gabriela Baltag nu a fost de acord cu inchirierea, de fapt subinchiriere, pentru ca ea contravine clauzei prevazute in contractul de concesiune cu ADS, care interzice acest lucru. Cu toate asa-zisele sale retineri si impotriviri, nu a avut nici o ezitare sa incredinteze Seuca in mainile baronului Tarata.



Tarata, un mitoman implicat in afaceri cu vin



Prima implicare a lui Tarata (care a sustinut ca nu a fost niciodata implicat in afaceri cu vin) la Seuca a fost in aprilie 2003. Atunci, intre Agrozooviticola si TCE Compil s-a incheiat un contract in participatiune, datat 12.04.2003, pentru imbutelierea de vin.



Firma mureseana, conform clauzelor contractuale, punea la dispozitie logistica, spatii, vin si forta de munca, in timp ce societatea din Piatra Neamt venea cu bani, materie prima si materiale necesare imbutelierii, valorificarii superioare a produselor si desfacerii acestora.



Cota-parte din afacere a fost stabilita astfel: 80% – Seuca, iar restul Compil. In decembrie 2003 intervine al treilea contract, in urma caruia Seuca ramane doar cu 20% din afacere.



Cele doua societati urmau sa-si tina contabilitatea separat, iar participarea la beneficii si pierderi sa fie in cotele stabilite conform contractului, aspect nerecunoscut insa ulterior de Compil.



Mai conteaza?



In retorismul nostru ne intrebam despre ce reforma a justitiei este vorba in Romania, cand un baron local care a prapadit cu nesimtire Insula Mare a Brailei, a falimentat, prin aceleasi metode pe care le foloseste si in cazul Seuca, SC Mobilex SA Roman si SC Umaro SA Roman, este incurajat sa-si desavarseasca opera, dandu-i-se pe mana, printr-o hotarare judecatoreasca, fermele pe care nu a reusit sau nu a vrut sa le administreze aproape doi ani.



GAZETA va sesiza atat Ministerul Agriculturii, cat si Ministerul Justitiei asupra acestui jaf, legalizat prin hotararea unui judecator asupra caruia avem serioase rezerve. Asteptam, de asemenea, ca Serviciul Investigare Fraude din cadrul IPJ, care a demarat o ancheta, sa faca lumina in acest caz.



Probleme semnalate in proces



- Stramutarea procesului s-a facut impotriva prevederilor Legii 64/1995, si tocmai in fieful lui Tarata.

- Neafisarea tabelului final al creditorilor, ceea ce impiedica convocarea Adunarii Generale a Creditorilor.

- Incalcarea art.56 al.4 din Legea falimentului, potrivit caruia judecatorul sindic va dispune, in termen de 48 de ore de la primirea raportului prevazut la alin.(3) (al administratorului judiciar privind insolventa debitorului, n.red.), publicarea unui anunt referitor la raport in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, si in doua ziare cu larga difuzare, cu indicarea datei sedintei adunarii creditorilor…

- Expertiza admisa in cauza este facuta cel mult dupa ureche, fara a avea vreo legatura cu legea, expertul chiar si-a depasit atributiile, apreciind ca nelegale contractele comerciale dintre Compil si Seuca, ce, conform legii comerciale, reprezinta vointa partilor.



„Din cate am inteles, neoficial, s-a mers pe aceeasi varianta pagubitoare atat fata de societate, cat si fata de stat. Nu am vazut inca hotararea si nici motivarea, de aceea nu imi permit sa fac alte comentarii." – Aurel Toma, sef Serviciu Juridic DGFP Mures






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















169 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by