Biroul Social din cadrul Primariei Mangalia are inregistrat, la aceasta ora, unul dintre cele mai dramatice cazuri din istoria „nevazuta" a orasului.

De luni de zile, o familie cu saisprezece copii, din care patru au plecat la casele lor, locuieste undeva sub pamant, intr-o camera de trei metri patrati, intr-o fosta cazemata a armatei, fara nici o fereastra, fara apa curenta, fara caldura si cu lumina furnizata de un acumulator de la o masina, pe care un binevoitor le-o incarca periodic.

In urma audientei la primarul Zamfir Iorgus, cele saisprezece suflete – parintii, doisprezece copii, nora si inca un bebelus – ar putea primi, luna aceasta, un teren pe care sa inceapa sa isi construiasca o casuta. Familia Frentescu, Costel si Ioana, aflati in cel de-al 42-lea an al vietii, s-au casatorit in urma aproximativ 25 de ani.

Cand au pornit pe drumul vietii, au hotarat sa nu renunte la nici unul dintre copiii pe care aveau sa ii aiba. Asa se face ca, in fiecare an, Ioana a dat nastere unui prunc, familia ajungand sa numere acum saisprezece copii, opt baieti si opt fete, cu varste cuprinse intre doi si aproape saptesprezece ani. Patru dintre ei au plecat de „acasa".

Unii din ei s-au casatorit, au copii la randul lor. Ioana Frentescu a imbatranit inainte de vreme, pare de peste 50 de ani, dar are grija de copii asa cum poate si ii creste astfel incat sa nu calce stramb. Costel a fost tractorist, iar acum munceste cu ziua pe unde apuca si aduce acasa, in lunile „bune" cateva milioane de lei.

Pe langa copii, mai au un nepot, iar nora este insarcinata

Baietii cei mari au fost angajati la „hingheri", la „biobaza" si sunt mandri ca isi ajuta familia. Se feresc sa se planga si nu vor sa fie fotografiati, pentru ca nu cer de la nimeni nimic. Si mama lor e mandra de ei. E bucuroasa sa se laude ca nici unul din copiii ei nu a avut de a face cu politia vreodata, ca fiii sai nu beau si sunt ascultatori.

„Politistii sunt cei care ne-au ajutat de fiecare data, ei sunt singurii care au venit la noi cu ce au putut sa ne aduca. Mai ales domnul Oatu, de la Ordine Publica, cel care raspunde de zona aceasta, i-a rugat pe domnii politisti sa ne ajute si ei ne-au adus mancare si haine". Familia s-a „imbogatit" cu inca un copil, de un an, iar nora Ioanei este din nou insarcinata.

„Mai avem un copilas in spital, la Pediatrie, are un an, dar e foarte bolnav, s-a nascut cu un singur rinichi. L-am adus la noi, dar e atat de slabit, incat ne-am dat seama ca nu putem sa il crestem aici. Mama lui, o alta nora a mea, e data in urmarire de politie, pentru ca si-a abandonat copilul in spital", ne-a povestit Ioana.

Singurii vizitatori ai grotei sunt serpii si sobolanii

In timp ce vorbim, toti copiii ies din casa si ne inconjoara, bucurosi ca „le facem poze". Sunt veseli si rad tot timpul. Nu prea primesc „vizite" prin vagauna in care stau, singurii care mai pleaca de acolo fiind fratii mai rasariti, care se duc sa ia mancarea de la cantina saracilor. Sunt toti inscrisi la cantina, iar mama e bucuroasa ca macar au ce sa manance.

Singurul „of" pe care il are Ioana aici, departe de orice urma de civilizatie, este ca ii e o frica grozava de serpi si sobolani „Ne trezim in fiecare zi cu ei prin casa, cate zece pe zi cel putin, si abia putem sa ii dam afara".

De spalat, se spala si ei mai mult cu apa „din natura" – au aproape Balta Mangaliei si izvoarele sulfuroase, dar apa nu e decat pentru imbaiat, pentru ca miroase a sulf si copiii nu o pot bea. Daca apeleaza la societatile din jur, patronii le cer bani iar ei nu au de unde sa dea. Cat despre scoala, nici nu poate fi vorba, nu a avut nici un copil inscris vreodata.

In timp ce ne spune cum nu poate sa ii dea la gradinita sau la scoala, pentru ca nu are nici cu ce sa ii incalte, unul dintre baieti, ceva mai indraznet, citeste din agenda pe care iau notite. „Stie sa citeasca, aproape toti astia mai mari stiu, eu i-am invatat", ne spune Ioana.

Cat despre „frumusetile" copilariei, micutii nu prea au mancat dulciuri sau alte „delicatese" care aduc bucurie in viata unui copil. „Am avut o data o portocala si a trebuit sa o rup pentru toti cei zece copii mai mici", isi aminteste Ioana.

In rest, se pare ca nimeni nu stie de ei, pentru ca, de sarbatori, au fost uitati de toate organizatiile de binefacere din oras…

„Vrem o casuta a noastra, sa iesim de sub pamant"

Angajatii Primariei cunosc drama familiei Frentescu, dar nu pot sa ii ajute cu un spatiu locativ pentru ca acestia au avut candva un apartament, pe care l-au vandut. „Este o familie care merita ajutata, de cei care au posibilitatea sa o faca", ne declara seful Biroului Social din Primarie, Adela Barb-Dudan.

„Chiar daca din punct de vedere legal noi nu putem face prea mult, decat sa le oferim o masa calda, exista cu siguranta organizatii sau persoane cu suflet mare, fie in Mangalia, sau in Constanta, care sa le intinda o mana de ajutor. Nu cer decat materiale de constructie, pentru casa lor si nu au intins mana niciodata pentru vreun ajutor".

In ce conditii si-au pierdut acoperisul de deasupra capului, ne povesteste chiar Ioana: „Unul dintre copii a fost grav bolnav, cred ca de TBC. Atunci a trebuit sa ne imprumutam de la niste turci, in Constanta, cu camata. Cand a venit momentul sa platim, oricum nu am avut bani si a trebuit sa vindem apartamentul.

Nu era cine stie ce, aveam doar doua camarute, dar era totusi in centrul orasului. Am mai stat pe la un frate al meu, dar nu mult timp, iar dupa aceea in chirie, dar proprietarul a vandut casa si am ramas pe drumuri".

Fara aer, intr-un miros pestilential

Atunci au ales sa traiasca sub pamant, in fosta cazemata, ramasa dezafectata de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Nu le e frica sa doarma acolo: „Daca a rezistat la un razboi, nu o sa ne cada in cap tocmai noua". Mirosul din interior este greu, aproape pestilential, pentru ca aici locuiesc atatea suflete, iar aer nu intra decat pe usa incropita.

Ioana multumeste lui Dumnezeu ca are toti copiii sanatosi si, in general, nu au fost prea grav bolnavi. Miercuri, pe 1 iunie, Ioana s-a prezentat la primarul Mangaliei, Zamfir Iorgus si i-a povestit drama familiei sale.

Nu a cerut mare lucru – un teren, cat de mic, dar undeva „printre crestini", pentru ca a trait in mijlocul comunitatii de rromi de la M.I. Dobrogeanu, care nu i-au acceptat pe nici unul dintre membrii familiei, facandu-le zile fripte. „Domnul primar ne-a promis ca o sa ne ajute, ca ne da teren mai la sosea si ca ne face si cadastrul gratuit, pana la sfarsitul lunii", spune Ioana. „Noi o sa ne apucam de treaba si o sa facem chirpici, toti o sa muncim sa ne construim o casuta la lumina, sa iesim de sub pamant".