In noua forma de organizare a Directiei pentru Protectia Copilului (DGASPC) se spera ca problema copiilor institutionalizati va fi o prioritate. Pentru aceasta implinire, trebuie facuta „curatenie" si aceasta ar trebui inceputa la nivelul Centrelor de Copii. In acest context, astazi subiectul Natalia Miron.

Natalia Miron conduce un Centru care are in subordine patru case de tip familial. Tot Miron este si sefa Centrului de zi pentru minori, situat pe strada Grivitei din Baia Mare.

Copilul-fantoma

Centrul de zi pentru minori de pe strada Grivitei a fost finalitatea unui proiect in care, cu binecuvantarea lui Stefan Darabus, s-au bagat o multime de bani PHARE. Proiectul, generos de altfel, nu a folosit nimanui, pentru ca in acest Centru nu au fost copii niciodata! Insa, in conformitate cu proiectul, era nevoie de personal calificat: profesori, psiholog, asistent etc.

Personal care a fost angajat. Cati bani il costa pe contribuabilul maramuresean acest Centru, aflati acum. Am intrat in posesia fiselor de cost pe primul trimestru al anului 2005. La pozitia 13 apare acest Centru condus de Natalia Miron.

Stupoare, in evidentele contabile, la Centrul de zi de pe starda Grivitei figureaza 1 copil si cheltuieli de personal (medie de copil/luna) de 56 de milioane de lei! In replica, Natalia Miron sustine ca nu are nici un copil in acel Centrul de Zi care a fost inchis, iar profesorii si personalul au fost trimisi in alte centre.

Evident, cineva minte, pentru ca in evidentele contabile apar cheltuieli de zeci de milioane pentru personal-fantoma ce ingrijeste un prunc existent doar pe hartie.

Biletele secrete

De asemenea, am intrat in posesia unor documente referitoare la situatia din Casa condusa de Natalia Miron, fiind rugati sa facem publice neregulile de acolo (confirmarea povestii cu foile de boala si plecarea in strainatate pe o perioada de trei luni a lui Miron in cursul anului trecut - asteptam raspunsul celor in drept).

Revenind la documente, am ramas surprinsi observand si cateva bilete scrise de Miron si adresate subordonatilor din Case prin care solicita diverse bunuri din gestiune. Cu rezerva anonimatului facem public o parte din bilete, solicitand conducerii DGASPC sa verifice verdicitatea lor.

Iata ce spune Miron in biletele cu pricina: „Orice se scoate din gestiune trebuie aprobat de mine." Pana aici corect, dar se pare ca Miron cere ceea ce-i trebuie ei, pentru acasa!

„X (persoana careia-i sunt adresate biletele), te rog frumos sa-mi dai pentru mine: ulei-5 litri, zahar-1 kg. PUR-2 bucati, pt.geamuri-1 buc, Dero, telemea-1 bucata, burduf-1bucata"; „Pt. Vasile: 1 spalat geamuri, Dero-2 cutii, patrunjel"; „Natalia: 1 spalat geamuri, 2 Dero plus always-3 bucati, cartofi o punga"; „pt. Mariana: 1 sac cartofi, Dero-2 cutii, 1 spalat geamuri, patrunjel"; „pt. Ana: ulei-1, zahar-1, faina-1"; „X, ai te rog sa ma imprumuti cu 2 milioane de lei pana in 20 noiembrie? Daca nu se poate nu e nici o problema! Multumesc".

Si in alte note de mana se solicita alimente: ciocolata, orez, lapte, faina, pateu de ficat, pampers, carne de porc, jumari, caltabosi, branza de vaci cu smantana, tuica (!?) si ghebe. Ce mai, trai pe picior mare. Salarii mici?

Donatiile lui Darabus

In aprilie 2005, fundatia condusa de Stefan Darabus a donat caselor de tip familial conduse de Miron: jucarii, produse de igiena (nu se mentioneaza cantitatea!), 11 perechi de adidasi, sosete si lenjerie intima si iar sosete si chiloti. Despre o parte din aceste donatii se spune ca a disparut.

Ce pare a fi mai grav este faptul ca HHC doneaza si medicamente. Pe 1 aprilie doneaza la Casa de pe strada Oltului medicamente in valoare de 1,8 milioane de lei (Ambroxol, Ospen, Vitamina C, Triferment, Calciu+Magneziu, Algocalmin, Paracetamol). Numai ca medicamentele ar trebui donate la solicitare si ar trebui preluate de personal medical calificat, ceea ce nu s-a intamplat.

Un alt act de donatie are specificata doar valoarea medicamentelor: 270.000 de lei (in 7 aprilie). Cine garanteaza ca medicamentele au fost valabile sau ca au existat?

Viol sau fantezie?

Cel mai controversat subiect legat de institutiile conduse de Miron este povestea unei fete care sustine ca a fost violata in 25 mai. Unii sustin ca este doar o fabulatie, altii afirma ca acest caz a fost adus la cunostinta conducerii Directiei la sfarsitul lunii (!). Se mai spune ca Politia ar fi venit sa ancheteze, dar ca a lasat problema in ceata.

Ramane certitudinea ca in caietul de serviciu al Casei unde este rezidenta fetita de 16 ani, angajatul institutiei a scris: „Am preluat Casa cu 2 rezidenti. Am fost dupa I. la scoala pentru ca trebuia dus la Politie pentru buletin. F. s-a intors acasa la ora 14 foarte suparata. Mi-a spus ca ieri a fost violata de catre unchiul ei.

A luat-o de pe Podul Viilor si a dus-o cu bicicleta pe dealul Usturoi. A fost asistentul medical in vizita si a spus ca maine o va duce la medic…" Restul mesajului celui aflat de serviciu lipseste. Cine verifica adevarul? Nu uitati ca nu de mult, tot in acea Casa a decedat un copil, bolnav, este drept, dar sunt voci care sustin ca modul in care sunt ingrijiti copiii este deficitar.