In prezent, Zona Peninsulara inseamna constructii care stau sa cada si oameni care traiesc in mizerie. Dar in spatele acestor realitati crude, fiecare cladire isi are povestile ei, pe care, daca documentele oficiale au uitat sa le consemneze, batranii locatari ai zonei inca le mai deapana, pe unele, asa cum le-au auzit de la predecesorii lor.

O istorie picanta are si cladirea construita in stil renascentist italian, cunoscuta sub denumirea de „Casa cu Lei", care pe langa faptul ca a fost martora la inceputurile iubirii pentru arta a marelui colectionar de arta roman, Krikor Zambaccian, a adapostit si povesti de dragoste clandestine.

Situata in imediata sa apropiere, cladirea ce pana nu de mult a gazduit hotelul „Intim", si care la ora actuala a ramas doar o umbra a localului la care trageau cele mai mari personalitati ale secolelor XIX si XX, isi are si ea propriile istorisiri ascunse.

Putine lucruri se mai stiu la ora actuala despre cladirile vechi ale municipiului Constanta si povestile pe care le adapostesc ele.

Si asta, nu atat pentru ca interesul pentru istoricul regiunii a scazut considerabil, ci si pentru ca oamenii de cultura care se mai apleaca asupra subiectului, printre care trebuie mentionata Doina Pauleanu, directorul Muzeului de Arta Constanta, descopera ca multe dintre documentele ce consemnau povestile cladirilor au disparut, in devastarile din timpul razboaielor mondiale sau al ocupatiei dintre ele.

In aceasta situatie se afla mai multe cladiri din Zona Peninsulara, printre care si Cazinoul Constanta. „Avem foarte putine date despre aceste case. Nu am gasit si nici nu cred ca exista. Cum nu am gasit de pilda planurile Cazinoului. Tot ce se stie este ca a fost facut de un arhitect francez-roman, Daniel Renard.

Cum sunt de asemenea putine date si despre cladirea Muzeului „Ion Jalea", Vila Franceza, in care a stat I.C. Bratianu sau Cabaretul Britanic", ne-a declarat Doina Pauleanu, care lucreaza in prezent la rescrierea celui dintai volum al „Istoriei Culturale a Constantei".

Cat despre „Casa cu Lei" nu se cunosc prea multe detalii despre originea ei, stiindu-se doar ca a apartinut unui comerciant armean de cherestea pana in jurul anului 1930, si ca „a gazduit centrala telefonica de executie a celor care lucra la Canalul Dunare – Marea Neagra, prima data cand s-au inceput lucrarile, adica in 1953", dupa cum sustine Georgeta Rohart, locatara a zonei.

„Zambaccian mentioneaza undeva ca pe vremea cand era el copil, in „Casa cu Lei" locuia un magistrat ce detinea o impresionanta colectie de arta.

Foarte intrigat de ceea ce vedea pe fereastra, a conspirat cu femeia de serviciu ca sa poata intra, si astfel a inceput pasiunea pentru frumos a celui ce avea sa devina cel mai mare colectionar de arta roman", ne-a povestit Doina Pauleanu.

La „Hotel D’Angleterre" au locuit si stafiile, nu doar Eminescu

Despre altfel de pasiuni isi aminteste Georgeta Rohart, care locuieste intr-un imobil vecin. „Pe vremea cand aici era restaurant, si inca unul foarte apreciat, caci si Hagi si-a facut nunta aici, la etaj era chipurile hotel. Dar numai cei privilegiati erau primiti, pentru rendez-vous-uri intime.

Tin minte ca era un grec, client fidel al localului, care ma ruga sa-l las sa-si parcheze masina la mine in garaj, sa nu cumva sa o vada nevasta-sa", a declarat Georgeta Rohart. Istorii mai triste adaposteste cladirea fostului hotel „Intim", ajunsa la ora actuala mana cereasca pentru rromii din zona, pusi pe furtisaguri.

„In 1906, in aceasta cladire a fost facut hotelul „Regina Maria", la care trageau cei mai mari demnitari ai statului, chiar si regele Carol I. Iar mai inainte, cand era „Hotelul D’Angleterre", se stie ca la mansarda a stat pentru o vreme Mihai Eminescu", ne-a mai declarat Doina Pauleanu.

Dar ce nu se stie, si doar vecinii mai tin minte, este povestea unei tinere fete care a decedat intr-o camera a hotelului. „Imi povestea matusa mea, cand m-am mutat aici, prin 1970, ca a murit o tanara de leucemie. Si cum nu avea pe nimeni, cei de la hotel s-au ocupat de inmormantare, iar lucrurile ei le-au depozitat intr-o magazie.

Dar multa vreme, peste noapte, lucrurile ei reapareau in camera in care locuise", ne-a declarat Constanta Copaceanu, ce locuieste intr-o cladire invecinata. Dar despre alte cladiri cu o istorie la fel de interesanta, in numerele urmatoare.