Mai sa-ti scape de sub priviri de atita verde, placuta de marmura cu „Muzeul Mihail Kogalniceanu". Pentru ca se „ratacesc", de obicei, cite doi-trei vizitatori pe zi, doamna Ana Manolache, gestionar-custode al muzeului, a pus la intrare un afis mare cu „sunati la sonerie".

Cei mai multi dintre cei care vin aici sint profesori de istorie, de gimnaziu sau liceu, care le predau elevilor despre Kogalniceanu, turisti straini cu ghidurile-n miini si parinti care, asteptindu-si copiii pe la admiteri si bacalaureate la Colegiul „Mihai Eminescu", dau peste muzee.

Dupa ce a trecut prin miinile a nu-stiu-citi proprietari, casa a devenit muzeu in anul 1971, datorita profesorului Gheorghe Baileanu. Timp de sase ani, intre 1994 si 2000, a fost restaurata si consolidata, deoarece, neexistind un sistem de incalzire propriu (casa primea caldura doar seara, de la internatul Liceului „Mihai Eminescu"), peretii si toate obiectele valoroase au fost acoperite de mucegai. Din 2000 insa, interiorul straluceste, la propriu.

„Il intretinem cu ceva sacrificii", mai spune doamna Manolache. Muzeul pastreaza obiecte ce au apartinut familiei marelui istoric si reconstituie atmosfera unei case boieresti de secol XIX, cu toate farmecele ei: piese de mobilier in stil oriental, renascentist sau Ludovic al XV-lea, portelanuri, oglinzi dorate, portrete de familie, pian, scrinuri, carti innegrite de vreme.

Doua muzee aproape necunoscute

Acelasi aer boieresc pastreaza si muzeul vecin, „Poni-Cernatescu". Casa a fost construita in 1839, de Mitropolitul Veniamin Costache si locuita, din 1880, de familia savantului Petru Poni si, ceva mai tirziu, de academicianul Radu Cernatescu, nepotul celui dintii. In gradina care o inconjoara – parcul „Poni" – se afla un foisor galben, numit „chioscul poeziei".

Pe linga eprubetele minuscule si sticlutele cu substante colorate, volumele de chimie si fizica din biblioteca, primele manuale de chimie alcatuite de el, mai gasesti uneltele sale de meteorolog si singura sa carte de istorie, „Statistica razesilor". Ultima locatara, Margareta Poni, fiica cea mai mica a lui Petru Poni, s-a stins in 1973. Din acel an, casa a devenit muzeu.

Dupa spusele ghidului, „iesenii nu prea stiu ca exista muzeele astea doua. Daca apare unul pe la Kogalniceanu, intra si la noi, sa vada ce-i aici. Vin din cind in cind oameni din alte parti".