Cu cit se apropiau mai mult de Strada Armeneasca, cavalerii poloni ai regelui Ioan Sobieski isi struneau caii care fornaiau nervosi, simtind mirosul razboiului si al singelui ce avea sa curga.

Trupele turcesti si cele moldovenesti, unite pentru a-i alunga pe invadatori, ii asteptau cu miinile crispate pe iatagane, sabii si topoare, cu ochi fulgeratori, in care mocnea dorul de razbunare pentru umilintele suferite, pentru rudele secerate de taisul polonilor si pentru jafurile din gospodarii.

Acolo, in dreptul turnului bisericii armenesti ridicata de Donig, s-a dezlantuit urgia.

Sabiile au zanganit scurt cind au fost scoase din teaca, capetele sulitelor au lucit in soare, pregatite sa "guste" din carne, puscasii isi atinteau ochii spre viitoarele lor victime, iar totul in jur parea ca a incremenit pentru citeva clipe.

Strigatul de atac a despicat aerul ca un fulger, izbindu-se de zidurile bisericii si ale clopotnitei acesteia, iar apoi totul s-a transformat intr-un iures de tipete, zanganit de arme, urlete de agonie si un riu de singe.

De atita singe cit a curs atunci, zidurile clopotnitei devenisera de-a dreptul rosii, incit, de atunci si pina astazi, i-a ramas denumirea de Turnu Rosu.

Astazi, Turnu Rosu nu e decit unul din stilpii cu care trecutul s-a ancorat de prezent, o cladire din piatra, macinata de timp, de ploi si de vint, iar povestea luptelor ce l-ar fi inrosit de singe e considerata doar o legenda.

Cu toate acestea, atit Turnu Rosu, cit si Manastirea Zamca, cladiri inrudite prin originea lor armeneasca, au fost martore la cresterea Cetatii Sucevei, la invaziile turcesti, tataresti si la cele polone, au vazut inflorirea si apoi decaderea comunitatii armenesti pe aceste meleaguri, au asistat la demolarea vechilor cladiri, la disparitia strazilor incarcate de istorie si la ridicarea de noi si noi cartiere, tot mai aproape de ele, inghitind mereu vestigiile istorice.

Manastirea Sfintului Oxent si prigonirea lui Petru Rares

Manastirea Zamca, situata in extremitatea de vest a orasului, pe platoul Arenilor, are propriile sale legende, care traiesc inca in zidurile sale, in cladirile ce au rezistat cu indirjire asediului timpului si al cotropitorilor.

O versiune armeneasca despre povestea manastirii spune ca numele initial al manastirii a fost Sfintul Oxent (Auxentie), ctitorii acesteia fiind trei frati, Auxent, Iacob si Grigore, care au cumparat locul.

Primul dintre ei a inaltat biserica, care a primit hramul Sfintului Auxentie, al doilea, capela de la apus, iar ultimul a realizat turnul cu clopotnita, care are hramul Sfintul Grigorie Luminatorul.

O alta versiune e cea oferita de singurul preot armean de prin zona aceasta a Moldovei, Azad Mandalian, care spune ca, "din 1401, aici a fost prima episcopie armeana, dupa cum reiese dintr-un hrisov domnesc al lui Alexandru cel Bun, in care se certifica ca i se acorda episcopului Hovhannes dreptul de a pastori peste intreaga comunitate armeana din Moldova.

Sediul episcopiei a fost chiar prima cladire, cea prin care se intra azi in incinta manastirii.

Armenii au fost bine primiti de domnitorii romani din acea vreme, adica urmasii lui Alexandru cel Bun si ai lui Stefan cel mare, in schimb, pe timpul lui Petru Rares a fost o perioada de reprimare a lor, pentru ca erau considerati neortodocsi si se dorea trecerea lor la ortodoxismul romanesc.

In acele vremuri tulburi, o parte din ei au fost ucisi, altii au fugit in Transilvania, indrumati de episcopul Minas Zilichtar-Oglu, iar Manastirea Zamca a fost arsa. Biserica a fost din nou ridicata pe timpul lui Ion Voda cel Cumplit, care era armean dupa mama, de i se si spunea "Armeanul".

O alta varianta istorica leaga Manastirea Zamca de anul 1551, cind, dupa prigoana lui Stefan Rares, se recladeste biserica si manastirea, ctitor fiind Agopsa Vartan, a carui piatra de mormint se gaseste in mijlocul naosului, cu urmatoarea inscriptie: "Aceasta este piatra de mormint a lui

Agopsa, care este fiul lui Amira, care este ctitorul acestui locas, a murit in anul armenesc1000/plus 61 (1612)".

Zamek, fortareata regelui Ioan Sobieski

Numele de Zamca l-a primit dupa ce trupele polone ale lui Ioan Sobieski, venite in timpul campaniei turcesti din 1690-1691, au ocupat Suceava, stabilindu-si cantonamentul la manastire.

Atunci a fost realizata structura de fortareata, prin intarirea cu ziduri si prin saparea de santuri de jur-imprejur, numele actual al manastirii fiind dat dupa apelativul polon zamek, care inseamna cetatuie, fortificatie, intaritura.

"Zidurile inconjuratoare au fost facute pe timpul lui Ioan Sobieski al III-lea, nepotul cunoscutului Ioan Sobieski, la intoarcerea din invazia in Moldova. El a stat in Suceava 14 zile, in asteptarea ostilor imparatesti de ajutor si se zice ca a dispus realizarea santurilor si a zidurilor, pentru a fi protejati de atacuri.

Cind s-a intors in Moldova, la a treia invazie, iar a stat la Zamca, din acea perioada manastirea fiind trecuta sub stapinirea polonilor cam 200 de ani, pina a fost recistigata de armeni prin procese, in jurul anilor 1800", povesteste Azad Mandalian.

Marirea si decaderea armenilor din Romania

In 2001, armenii au sarbatorit 600 de ani de la infiintarea primei episcopii armene pe aceste meleaguri, fiind prezent si Inalt-preasfintia sa arhiepiscopul Dirayr Marchidan, seful eparhiei armene din Romania.

De ani buni, putinii armeni care au mai ramas se zbat sa obtina fonduri pentru repararea monumentelor lor. Au primit ajutor de la statul roman, de la biserica ortodoxa, iar acum, din vara aceasta, parintele Mandalian vrea sa tina slujbe si la Manastirea Zamca.

Din pacate, este singurul preot armean din zona, incit face slujbe si la Sfinta Cruce, si la Hagicadar, dar si in bisericile armenesti din Iasi si Botosani. La Hagicadar, pentru ca vine multa lume, tine slujba si in limba romana, dar liturghia o face in limba armeana.

"Sint foarte putini cei care mai stiu vechea lor limba, majoritatea s-au romanizat ori au plecat de pe aceste meleaguri.

E pacat, pentru ca aici erau aproape 4.000 de familii de armeni. Armenii au ajuns aici datorita comertului, erau negustori. Acum ne-am imputinat, desi initial au fost recunoscuti ca cetateni, au cumparat paminturi si s-au stabilit aici, au facut case si in mod automat si biserici.

Este pacat ca nu au fost intretinute toate monumentele istorice. Daca evreii au plecat, trebuie sa distrugem sinagogile? Acum in Suceava mai sint aproape 100 de armeni, majoritatea batrini.

Multi dintre ei au uitat limba armeana, care aproape ca s-a pierdut", spune cu tristete parintele Mandalian, rostind apoi citeva cuvinte in limba stramosilor lui, veniti dintr-o tarisoara invecinata cu Turcia.

Pe vremuri, comunitatea armeana de pe aceste meleaguri era destul de puternica, iar ca dovada stau cele doua manastiri si cele trei biserici ridicate de ei.

Au fost doua mari evenimente care au facut ca o multime de armeni sa se stabileasca pe meleagurile Moldovei. Mai intii, pe la 1313, un cutremur de pamint care a distrus complet orasul Ani, capitala Armeniei. Apoi au venit egiptenii, care le-au cucerit capitala refacuta cu greu, mii de armeni plecind atunci in lume.

Nicolae Iorga spunea ca toate orasele Transilvaniei si ale Tarilor Romane au fost intemeiate de negustorii sasi si armeni, dintre care "armenii au organizat activitatea mestesugareasca si au dirijat intreg comertul Moldovei". Chiar si expresia "a bate palma" la o afacere, tot de la armeni este luata.

Despre armeni se spune ca erau foarte buni negustori, incit este si o vorba, ca "un evreu face cit doi greci, iar un armean cit doi evrei".

In prezent, populatia armeana este destul de mica si foarte raspindita. In lume sint cel mult 10 milioane de armeni, mare parte dintre ei fiind prin America, Beirut, Franta, iar in Republica Armeana au ramas cam 2,5 milioane de oameni.

"Multi au plecat spre mai bine, pentru ca si acolo gasesti de toate, problema e de bani, pentru ca daca la noi se cistiga intre 100- 200 de euro, acolo abia cistigau 8-10 dolari pe luna.

Un om de afaceri avea rude acolo, o profesoara, iar cind a intrebat-o cit cistiga, aceasta a facut calculul si i-a zis ca aproape 150 de dolari intr-un an. Acesta a scos 500 de dolari, i-a intins ei si ia zis: "Ia-i si stai acasa"", povesteste Azad Mandalian despre cele vazute si traite in timpul ultimei sale vizite in Armenia.

Turnu Rosu, biserica Sfintului Simion

Din complexul de monumente armenesti din Suceava face parte si Sfintul Simion, caruia toata lumea ii spune Turnu Rosu.

Acolo s-a gasit o inscriptie, pe o piatra de mormint, datata 1573, care spune ca "acesta este mormintul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii" In 1606 a fost construita clopotnita, iar cladirea bisericii a fost refacuta de Sima, care in armeana inseamna Simion, de unde i-a venit si denumirea bisericii.

Cavouri rascolite in cautarea unor averi imaginare

In 1926 a mai fost pusa o piatra de mormint, a lui Cristea si Matilda Hagii, care au refacut biserica, iar in cinstea si in amintirea ctitorilor, au donat acest cimitir pentru comunitatea armeana din zona.

Singura lor rugaminte a fost ca rasplata actelor lor de binefacere sa fie ingrijirea mormintelor unde au fost asezati dupa trecerea in nefiinta. In acel cimitir, precum si in jurul bisericii, au mai fost gasite pietrele de mormint ale preotilor care au slujit acolo, dupa cum este obiceiul armenesc.

La fel s-au gasit pietre de mormint si in jurul bisericilor Hagicadar si Sfinta Cruce.

In prezent, putini sint cei care mai pot spune ca au vazut cum arata in interior Biserica Sfintul Simion. Aceasta este inchisa de peste 45 de ani, din cauza pericolului de darimare. "Nici eu nu am prins-o deschisa. Cind m-am nascut eu, in 1955, era inchisa, dar bunicul meu a slujit in ea. Eu ma jucam acolo cind eram mic, faceam cazemate.

Am copilarit la Zamca si la Sfintul Simion, intram chiar si in cavouri, nu-mi mai era frica.

Biserica sfintul Simion nu are nici un fel de picturi interioare, doar zidurile sint crapate, la fel ca si altarul. Asa cum am intrat eu, au intrat si altii, multi oameni ai strazii, au spart mormintul saracilor Hagii, au crezut ca gasesc cine stie ce minuni, aur, nestemate.

Nu aveau ce gasi in mormintul lor, sicriul nu era facut din aur, nici macar din cupru, ci din fier simplu, dar pina nu am sudat intrarea nu s-au linistit.

Mai ales dupa 1990, numarul vagabonzilor care intrau acolo era tot mai mare, gaseam a doua zi haine rupte, sticle si mizerii", povesteste Azad, privind cu ochii mintii catre vremurile copilariei sale, cind cartierul armenesc mai exista inca, desi doar ca o umbra a celui existent pina la prigonirea lor de catre comunisti, care le-au luat aproape tot ce aveau: case, paminturi si averi.

Acum cimitirul nu mai este numai pentru armeni, a fost deschis si pentru romani, din cauza lipsei locurilor de inmormintare.

Lupta cu timpurile

In prezent, la nici o aruncatura de bat de zidurile Manastirii Zamca se ridica blocuri gri, monotone, intesate pe la balcoane de rufele agatate la uscat.

Casele si vilele se ridica tot mai aproape de manastire, amenintind sa o "sufoce" prin prezenta lor, sa ii rapeasca frumusetea simplitatii sale, sporite de urmele lasate de veacurile ce s-au scurs peste ea.

Manastirea ar fi de-a dreptul pustie, daca in dreptul portii ei nu s-ar afla un Trabantel, al ingrijitorului ce grebleaza nestingherit de nimeni iarba din curte, daca o mina de gaini nu ar cirii multumite de verdele crud al ierbii, supravegheate de privirea intelegatoare si lenesa a unei pisici, in care culorile reprezentative ale binelui si ale raului, alb si negru, se intrepatrund ca o reprezentare a vietii.

In turnul clopotnitei si-a facut adapost un ciine alb, care ridica mirat privirea catre cel care s-a aventurat pe teritoriul sau. Se culca la loc, hotarit sa nu-i dea importanta.

Viata merge mai departe, nestingherita de prezenta firava a oamenilor.

Calugarii acestei manastiri isi continua viata in iarba ce rasare in ograda, singele lor curge prin seva copacilor din curte, umbrele lor au ramas imprimate in zidurile innegrite, iar osemintele cavalerilor ce s-au luptat pe aceste meleaguri s-au contopit cu pietrele fortificatiilor.

Mizgiliturile caraghioase ale celor care au calcat prin manastire, scrijelind nemilosi pietrele innegrite de ploi si vint, vor deveni si ele istorie intr-o zi. Timpul e stapin peste toti si toate.

Iar asa cum neamul armenilor s-a stins de pe aceste meleaguri, tot asa, intr-o zi, locurile in care traim vor grai despre noi, despre ce fel de oameni am fost.